Ce a fost real şi ce este ficţiune în serialul HBO Cernobîl - ce povestesc supraviețuitorii
Unul dintre supravieţuitorii dezastrului de la Cernobîl a explicat pentru BBC ce este real şi ce este ficţiune în miniseria de la HBO care prezintă povestea celei mai grave catastrofe nucleare din istorie şi consecinţele ei.
„Cernobîl“ a devenit unul dintre cele mai apreciate producţii de televiziune din istorie şi a readus în atenţie o tragedie care a marcat istoria omenirii.
La doar câteva ore după cel mai grav accident nuclear, inginerul tehnician Oleksiy Breus a intrata în sala de comandă a Reactorului 4 de la centrala Cernobîl din oraşul ucrainean Prîpeat. Membru al personalului uzinei din 1982, el a devenit martorul consecinţelor imediate ale nenorocirii din ziua de 26 aprilie 1986.
Breus, care a lucrat cu mulţi dintre oamenii portretizaţi în miniseria „Cernobîl“, a explicat pentru BBC ce este real şi ce este ficţiunea în producţia de televiziune. El a precizat că impresia generală asupra ecranizării a fost una pozitivă, însă are şi unele critici.
„Am fost surprins că ne-au dus acolo. Reactorul era atât de distrus încât nu părea că mai putem face ceva“, a spus Breus despre primul gând avut când a văzut dezastrul de la Cernobîl. Unele evenimente la care a asistat în acea dimineaţă au fost descrise cu fidelitate în „Cernobîl“, spune el, în timp ce altele sunt pură ficţiune.
„Catastrofa de la Cernobîl este descrisă într-un mod care are un impact puternic asupra privitorului, o catastrofă globală care a absorbit un număr uriaş de vieţi. De asemenea, emoţiile şi atmosfera din acele momente sunt prezentate destul de precis atât în rândul personalului, cât şi al autorităţilor. Cu toate acestea, aspectele tehnologice au unele discrepanţe… nu le-aş cataloga chiar drept minciuni, ci doar ca elemente de ficţiune“, a explicat bărbatul pentru BBC.
Oleksiy Breus, atunci şi acum FOTO BBC
Cum au fost portretizate personajele principale
Nucleul serialului este dat de trei personaje-cheie: managerul centralei Viktor Bryukhanov, inginerul şef Nikolai Fomin şi inginerul şef-adjunct Anatoly Dyatlov.
Oleksiy Breus vede portretizarea lor nu ca pe o ficţiune, ci ca pe o minciună flagrantă: „Caracterele lor sunt distorsionate şi interpretate greşit, ca şi cum ar fi fost nişte ticăloşi. Nu au fost deloc aşa. Probabil că Anatoly Dyatlov a devenit principalul anti-erou al serialului pentru că aşa a fost perceput la început de lucrătorii centralei, de subordonaţii lui şi de echipa de conducere. Dar mai târziu această percepţie s-a schimbat“.
Cei trei bărbaţi au fost condamnaţi la zece ani de închisoare pentru rolul lor în dezastrul de la Cernobîl, iar creatorul peliculei HBO, Craig Mazin, susţine că Dyatlov a fost cel mai rău dintre ei.
„Operatorii se temeau de el“, recunoaşte şi Breus. „Când era prezent la centrală, toată lumea era tensionată. Dar indiferent cât era de strict, era totodată un adevărat profesionist“.
Cât de precis este reprezentat efectul radiaţiilor
Breus spune că serialul arată în mod corect efectele radiaţiilor asupra corpului uman. În orele de după explozie, el a stat de vorbă cu Aleksandr Akimov, supraveghetorul reactorului 4, şi cu operatorul Leonid Toptunov.
„Nu arătau deloc bine, ca să fiu bland în exprimare. Era clar că erau bolnavi, erau foarte palizi. Toptunov, literalmente, albise“. În mai puţin de două săptămâni, ambii au murit într-un spital din Moscova din cauza radiaţiilor. „Am văzut şi alţi colegi care lucraseră în tura de noapte. Pielea lor era de un roşu aprins. Toţi au murit la câteva zile după explozie“, a mai spus Breus.
În săptămânile ce au urmat exploziei, 29 de muncitori şi pompieri au murit din cauza expunerii la doze mari de radiaţii ionizante, potrivit rapoartelor oficiale ale sovieticilor. Alţi doi munictori au murit din cauza rănilor. Corpul unui dintre ei, Valery Khodemchuk, nu a mai fost niciodată recuperat.
Cât de mare a fost incendiul
Vasily Ignatenko a fost printre primii pompieri trimişi pentru a combate incendiul izbucnit. Pompierii din Pripyat şi din împrejurimi trimişi la locul exploziei nu au fost înştiinţaţi însă că se vor expune radiaţiilor. Ignatenko a murit din această cauză pe 13 mai 1986.
Breus spune că în dimineaţa în care a ajuns la Cernobîl nu a văzut focul: „Era un dezastru, dar nu era fum sau foc, erau doar vapori ce proveneau din partea avariată“. Cei mai mulţi pompieri vărsau apă peste reactor, spune el. De asemenea, pompierilor li s-a cerut să ajute la curăţarea resturilor radioactive de pe acoperiş.
Cât de precisă a fost portretizarea muncitorilor
Una dintre cele mai dramatice scene din serial arată cum trei muncitori ai centralei electrice se oferă să intre în tunelul subteran de sub reactorul avariat pentru a goli un tanc de apă. Pe micile ecrane, oficialii informează angajaţii cu privire la pericolul iminent care ameninţă viaţa a milioane de oameni. Experţii nuclear se temeau că ar putea avea loc o a doua explozie.
În realitate, deşi au existat temeri privind o a doua explozie, amploarea potenţialului dezastru nu era clară. Iar cei trei bărbaţi prezentaţi la HBO drept voluntari pentru o misiune sinucigaşă, de fapt au respectat nişte ordine fără a fi informaţi concret cu privire la riscuri.
