Câți români au emigrat în 1927?
În 1927, numărul românilor care au ales să emigreze a scăzut semnificativ față de anul anterior.
Conform Buletinului Muncii, Cooperației și Asigurărilor Sociale (an IX, Nr 1-3/ianuarie-martie 1928), numărul emigranților din România a început să scadă încă din primăvara anului 1926, când Ministerul Muncii a interzis emigrarea către Brazilia.
„Numărul persoanelor care au plecat din țară cu pașapoarte de emigrare în cursul anului 1927 a fost de 8.915. Față de anul precedent, când au emigrat 21.681, vedem că numărul emigranților a scăzut cu 59% la sută. Scăderea începe a se produce încă din primăvara anului 1926, când Ministerul Muncii interzice emigrarea către Brazilia și această scădere se constată numai în Basarabia care, până atunci, din cauza secetei ce o bântuise de trei ani consecutivi, dăduse aproape totalitatea emigranților cu acea destinație. În celelalte regiuni ale țării, curentul de emigrare – redus în urma restricțiilor luate în 1924 de către Statele Unite și Canada – se menține staționar. Un curent de emigrare nou începe să se manifeste în a doua jumătate a anului 1927 printre locuitorii turci din Cadrilater, care emigrează în vederea colonizării lor în Turcia Asiatică.
Repartizând totalul de 8.915 al celor care au emigrat în cursul anului 1927, pe naționalitatea de origine, avem în ordine descrescândă: 2.934 evrei, 2.505 germani, 928 ucraineni, 872 unguri, 530 români, 473 turci, 330 iugoslavi, 241 ruși, 112 diferite alte naționalități. Considerându-i după profesiuni avem: 3.161 muncitori agricoli, 645 muncitori industriali calificați, 351 lucrători industriali necalificați, 1.030 diferite alte profesiuni, iar restul de 3.726 sunt soții și copii care însoțesc pe emigranți”, se notează în Buletinul Muncii, Cooperației și Asigurărilor Sociale, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.
Problemele românilor din Brazilia
Întors din Brazilia, deputatul Ion Răducanu făcea publică, în octombrie 1927, situația grea a emigranților români ajunși în America de Sud.
„Nu vreau să fac aici istoricul emigrărilor din România. El conține multe pagini dureroase pentru moralitatea noastră politică. Nu vreau să fac proces nimănui. Aș dori ca toți oamenii politici serioși, tot ceea ce reprezintă o conștiință umană de la noi, să conlucreze spre a pune capăt suferințelor fără nume la care sunt osândiți cetățeni ai României Mari, în unele țări din America de Sud. În statul Sao Paulo – cu o întindere aproape cât țara noastră și o populație de 4,5 milioane locuitori – trăiesc o viață mizerabilă peste 40.000 țărani din România, veniți acolo după război. Statul Sao Paulo e cel mai bogat (cultura cafelei) din statele care formează republica federativă Brazilia. Mai mult de jumătate din locuitori o formează emigranții (îndeosebi italieni). Aici au fost aduși țărani din Basarabia – dar și din Ardeal – cu promisiunea că vor primi 60 hectare pământ de cultură și capital necesar pentru inventar. La sosirea lor, țăranii s-au văzut lăsați pe drumuri, sau dați, ca argați, pe mâna exploatatorilor sălbatici ale întinselor terenuri – fazeude – pentru cultura cafelei sau creșterea vitelor. Țăranii noștri au venit cu întreaga lor familie. La țară, viața e insuportabilă. Tot salariul e cheltuit pe articolele de consum, pe care le vinde proprietarul fermei, pe un preț de două, uneori de trei ori mai mare decât prețul pieței. Domnește sistemul troc. Cei mai mulți emigranți de la noi au căzut în mrejele acestor vampiri, care după un an de exploatare, îi scot datori, ca pe vremea tocmelilor agricole în vechiul regim agrar al României, sau îi lasă pe drumuri, fără bani și fără îmbrăcăminte (pe care o opresc în contul datoriilor fictive)”, scria deputatul Ion Răducanu, în ziarul Curentul, la 8 octombrie 1927, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.
Foto sus: Portul Constanţa și digul în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
