Catastrofala campanie din 1916: Visul unei Românii Mari, înlocuit de realitatea unei Românii Mici

România a intrat în Primul Război Mondial cu un entuziasm enorm, dar care avea să se spulbere în doar câteva săptămâni. Campania din Transilvania a debutat cât se poate de promițător, într-o atmosferă de bucurie întreținută de succesul inițial.

Treptat, înaintarea trupelor române în Transilvania avea să scadă în rapiditate, dar tot entuziasmul și planurile de luptă aveau să fie distruse de înfrângerea de la Turtucaia. Norii negri se adunau încetul cu încetul pe cerul țării, prevestind cea mai cumplită furtună prin care urma să treacă România.

Curând, pătrunderea din Transilvania avea să se transforme dintr-o ofensivă entuziastă într-o defensivă statică, și apoi într-o retragere treptată spre crestele și trecătorile Carpaților, unde se spera într-o dârză rezistență. Și așa a fost, numai că forțele Puterilor Centrale au reușit să pătrundă în Valea Jiului, au cucerit orașul Târgu Jiu pe 2/15 noiembrie, au ocupat Oltenia și au pătruns apoi în Muntenia pe 11/24 noiembrie.

Cu doar o zi înainte, forțele germano-bulgare traversaseră cu succes Dunărea la Zimnicea. La doar câteva luni de la intrarea în război, România se afla într-o situație dramatică – Capitala țării era amenințată de a fi ocupată. La insistențele șefului Misiunii Militare Franceze, generalul Berthelot, în ciuda protestelor aliatului rus, care a propus o retragere generală pe Siret, comandamentul român a decis apărarea Capitalei printr-o bătălie decisivă, Bătălia de pe Neajlov-Argeș, sau bătălia pentru București.

Din păcate, avea să consfințească pierderea Capitalei și distrugerea unei părți însemnate a ceea ce mai rămăsese din armata României. În urma luptelor, Armata I română a fost aproape complet spulberată, iar Armata a II-a a pierdut două divizii. Comandanții germani apreciau că Armata I română mai avea forța combativă a unui batalion. Pierderile umane și materiale ale armatei române erau uriașe: 163.515 morți, răniți grav sau dispăruți și 146.600 de soldați căzuți prizonieri.

Retragerea la Iași

Autoritățile române au părăsit Bucureștiul (Guvernul fiind strămutat la Iași), în care trupele Puterilor Centrale și ale aliaților lor au intrat la 23 noiembrie/6 decembrie. Retragerea populației din Muntenia și Oltenia s-a făcut în condiții cumplite, descrise de I.G. Duca:

„Spectacolul drumurilor era de nedescris: bărbați, femei, copii, bolnavi, bătrâni, schilozi, pe jos, în trăsuri, în căruțe, călări, umblau în ploaie, pe vânt, pe frig, pe ninsoare. Unii adunaseră în grabă ce putuseră din avutul lor și îl târau după ei. Alții nu mai puteau înainta și cădeau sleiți de puteri și lihniți de foame de-a lungul șoselelor. Alții mureau prin șanțuri și trupurile lor descompuse erau lăsate în plata corbilor. Pe lângă aceasta, exodul populației civile se amesteca cu convoiurile armatei în retragere, soldații, grăbiți să treacă spre a executa ordinele ce aveau, răsturnau tot ce găseau în cale, se nășteau astfel învălmășeli îngrozitoare, în depărtare se auzeau focurile inamicului, copiii țipau, femeile plângeau, oamenii răcneau, ploaia nu mai înceta, gerul se întețea, într-o parte un sat era bombardat, într-altul se vedeau flăcări de incendiu. Era o viziune de infern”.

Armata română, însoțită de trupele rusești, a fost nevoită să se retragă, prin luptă, pe aliniamente succesive, frontul stabilizându-se în ianuarie 1917 pe Siret. Campania anului 1916 s-a dovedit un dezastru pentru România. Sute de mii de morți din rândul armatei și al populației civile, două treimi din teritoriu ocupat de trupele străine, visul unei Românii Mari înlocuit de realitatea unei Românii Mici, amenințată de planurile de anexare ale Bulgariei și Austro-Ungariei.

Condeiul aprig, nemilos al lui Constantin Argetoianu a creionat sumbra situație în care s-au găsit refugiații și soldații români la Iași. Poate adevăratul dușman al acestora nu au fost trupele germane, ci virusul nemilos al tifosului, care „a răpus aproape trei sferturi din 800.000 de oameni pe care i-am jertfit pentru realizarea unității noastre naționale”.