Cât de adevărat este mitul tancurilor T-26 lente și învechite din dotarea Armatei Roșii din primii ani ai celui de-al Doilea Razboi Mondial
Istoria a fost scrisă de către cei care au învins în războaie și variantele oficiale reflectă interesele politicienilor din marile puterile. Al Doilea Război Mondial nu putea să scape de această regulă. Propaganda a început imediat să exagereze calitățile armelor germane în defavoarea celor ale aliaților pentru a ascunde masivele pregătiri pentru obținerea hegemoniei mondiale sau pentru cucerirea planetei în numele unei ideologii utopice.
Tancurile sovietice au fost denigrate prin orice metode posibile și mașinile T-26 au fost considerate de slabă calitate din cauza vitezei reduse. Au și fost incluse în categoria tancurilor pentru însoțirea infanteriei, adică pot fi comparate cu Renault FT-17 din dotarea armatei române, mașini ce aveau doar 8 km/h. Realitatea era cu totul alta. T-26, md. 1933 putea să înainteze pe drumuri bune cu 31 km/h, pe drumuri pietruite cu 22 și pe teren cu 16. Matilda II avea 25 t și se putea deplasa cu maximum 26 km/h. Renault R-35 avea doar 20 km/h. Dacă ținem cont de faptul că armatele statelor vecine se bazau pe infanterie, marile unități inamice nu se puteau deplasa decât cu 3, 5 – 4 km/h. Blindatul sovietic avea și o autonomie de peste 130 km în variantele inițiale. Mai târziu, rezervoarele mărite îi asigurau peste 200 km pentru o deplasare pe drumuri de calitate. Nu exista ceva asemănător în Europa și nici în lume la această categorie de greutate.
Motorul blindatului rămâne fundamental pentru reușita în lupte și pentru supraviețuirea echipajelor. Avea 90 CP sau chiar 95 în variantele produse mai târziu. Pare puțin, dar tot înseamnă 9CP/t.
Nici blindajul nu era rău. Cel frontal, esențial pentru că loviturile cele mai multe sosesc din față, avea 15 mm, suficient pentru oprirea gloanțelor și a schijelor. Nu era unul antiproiectil, dar numai mașinile grele aveau această performanță în dauna mobilității. Grosimea stratului de oțel nu pare impresionantă, dar primele variante de Panzer III și Panzer IV aveau tot în jur de 15 mm. Apoi s-a trecut la consolidare.
Era un pericol mortal chiar și pentru cele mai grele tancuri ale timpului prin proiectilele de calibrul 45 mm. Iosif Stalin era deosebit de generos și cu rezervele de proiectile de la bordul blindatelor. Fiecare mașină primea câte 122 de lovituri de calibrul 45 mm, adică nu exista nimic în epocă să poată fi comparat cu această putere de foc. Blindajele nituite ale adversarilor nu aveau șanse să reziste la loviturile directe sau se transformau într-o adevărată capcană prin ploaia de nituri provocată de șocul loviturii. Rămânea o perfectă mașină pentru producția de masă prin simplitatea execuției și pentru invadarea Europei. Tunul de calibrul 45 mm avea și proiectile explozive foarte utile în luptele cu infanteria. Celebrul tanc britanic Matilda II avea un tun de calibrul 40 mm, dar proiectilele erau numai antitanc și o țintă era distrusă numai prin lovituri directe, greu de realizat la tirul din mers. Tancurile franceze ale epocii aveau tunuri de calibrul 37 mm, multe cu țeava scurtă, fără capacitate de a ataca blindate. Se putea totuși mai mult și următoarele tipuri de tancuri aveau performanțele sporite pentru a ajunge instrumente de acțiune la nivel strategic. Seria BT trebuia să asigure viteza de străpungere în adâncimea dispozitivului inamic, tancurile T-26 putând apoi să se ocupe în liniște de centrele de rezistență depășite de fluxul de oțel motorizat.
Puterea de foc era completată cu mitraliere de calibrul 7, 62 mm și rezerva de muniție era deosebită. Mașinile înarmate numai cu arme automate transportau 6.615 cartușe. Cele cu tun ajungeau să transporte până la 2.961. Infanteria aflată în câmp deschis devenea extrem de vulnerabilă în fața zidului de oțel și foc.
Istoria rămâne în continuare o înșiruire de minciuni și fraze ale propagandelor. T-26 n-a fost o mașină lentă și nici prost proiectată. Se acordau premii consistente luptătorilor din Spania capabili să captureze un blindat sovietic funcțional. Finlandezii l-au folosit cu abilitate pentru a neutraliza infanteria inamică și a reuși apoi să distrugă tancuri T-34 și KV-1. Au fost încântați de mașină și au păstrat-o în dotare și după încheierea conflictului mondial.
