Carol al II-lea și Mihai I – cum au plecat în exil ultimii regi ai României

Ultimii doi regi ai României, Carol al II-lea și Mihai I, au fost forțați să abdice și să părăsească țara, însă între cele două evenimente similare sunt foarte multe deosebiri. Cei doi suverani au abdicat și au plecat în exil în condiții diferite.

Regele Carol al II-lea a abdicat pe 6 septembrie 1940, la cererea generalului Ion Antonescu, la numai două zile de la numirea acestuia din urmă în funcția de prim-ministru. Abdicarea s-a produs după câteva zile extrem de tensionate, Carol al II-lea fiind considerat de opinia publică responsabil de cedarea fără luptă a Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena (30 august 1940). În schimb, abdicarea Regelui Mihai a căzut ca o lovitură de trăsnet, când nimeni nu se aștepta. În ziua de 30 decembrie 1947, regele Mihai a sosit la Palatul Elisabeta, fără să bănuiască de ce a fost chemat de Petru Groza, și a fost forțat să semneze actul de abdicare.

Ion Antonescu i-a oferit lui Carol al II-lea posibilitatea de a lua bunuri de valoare la plecarea în exil și i-a promis o importantă rentă anuală. Mihai a plecat în exil pe 3 ianuarie 1948, sub atenta supraveghere a comuniștilor, care au consemnat bunurile luate de ultimul rege al României.  

Cum a plecat în exil regele Carol al II-lea

Regimul monarhic autoritar, inaugurat de Carol la 10 februarie 1938, s-a prăbușit în primele zile ale lunii septembrie 1940. Legionarii au lansat un manifest în care regele era declarat ”dușmanul principal” a Mișcării Legionare și i se cerea abdicarea, iar în noaptea de 3 spre 4 septembrie au atacat principalele instituții ale statului din București, Brașov, Constanța și alte localități. Incidentele s-au soldat cu mai mulți morți și răniți, dar legionarii nu au reușit să preia puterea prin forță, datorită intervenției forțelor de ordine.

În aceste condiții, generalul Ion Antonescu a fost însărcinat cu formarea unui nou guvern pe 4 septembrie. În aceeași zi, el s-a întâlnit cu Wilhelm Fabricius, ambasadorul Germaniei la București, care l-a îndemnat să-și asume ”drepturi dictatoriale” și să ceară abdicarea regelui. În seara zilei de 4 septembrie, Antonescu i-a cerut regelui Carol al II-lea să-i ofere puteri depline. După multe ezitări, regele a semnat în dimineața zilei de 5 septembrie decretul prin care Ion Antonescu era învestit cu ”puteri depline pentru conducerea statului român”. În aceeași zi, a fost suspendată Constituția din 1938 și au fost dizolvate Corpurile legiuitoare. În seara zilei de 5 septembrie, Antonescu i-a cerut lui Carol al II-lea să abdice și i-a dat timp de gândire până a doua zi la ora 4 dimineața. Când a expirat ultimatumul, Antonescu i-a trimis regelui o scrisoare prin care i-a cerut din nou să abdice, pentru a nu arunca țara în ”război civil”.

La ora 6.10, regele a decis să semneze actul de abdicare. În manifestul pe care l- adresat poporului român, Carol al II-lea a avut grijă să evite cuvântul ”abdicare”, subliniind doar că trece asupra fiului să Mihai ”grelele sarcini ale domniei”, din cauza zilelor de ”vitregie nespusă care îndurerează țara”.

Prin intermediul lui Ernest Urdăreanu, Antonescu i-a trimis lui Carol o scrisoare prin care îi acorda libertatea de a călători oriunde dorea și o alta prin care i se fixa o rentă anuală de 20 de milioane de lei. În dimineața zilei de 7 septembrie, la ora 3, Carol al II-lea pleca în exil din gara Băneasa, însoțit de Elena Lupescu, cu un tren special, compus din 12 vagoane.

Nu se știe exact ce a luat Carol al II-lea la plecarea în exil, însă mai multe surse confirmă că regele a încărcat în tren bunuri de valoare. Horia Sima, liderul legionarilor, susține în cartea ”Sfârșitul unei domnii sângeroase” că în după-amiaza zilei de 6 septembrie s-a întâlnit cu Antonescu, care l-a avertizat că regele lua cu el valori inestimabile, care aparțineau statului român, ”patrimoniului național, între care și o colecție prețioasă de tablouri, în afară de aurării și argintării. A despuiat literalmente Palatul de toate obiectele de valoare”. Antonescu i-ar fi spus lui Sima că nu poate face nimic, pentru că i-a promis regelui liberă trecere, dar i-a sugerat că legionarii ar putea opri trenul la Timișoara și confisca orice obiect care aparține statului.

Legionarii au așteptat trenul la Timișoara, însă Carol a aflat și a dat ordin să nu oprească trenul. Surprinși, legionarii au început să tragă asupra trenului, care a trecut în viteză prin gară. Trenul ciuruit de gloanțe și-a continuat în goană drumul spre Iugoslavia, fără să fie prins din urmă de legionarii care l-au urmărit până la graniță. 

Ajuns în Elveția, în toamna tragicului an ’40, cu 12 vagoane de tren încărcate cu obiecte de patrimoniu, bijuterii și tablouri, Carol a poposit cu Elena Lupescu la Lugano. S-au îndreptat, apoi, către Portugalia. În Spania, însă, din ordinul lui Franco, au fost siliți să se instaleze la Sitges, o stațiune lângă Barcelona, de unde au fugit în martie 1941, temându-se de extrădare. Ajunși în Portugalia, s-au îmbarcat pe un pachebot american cu destinația Cuba. După un periplu prin Caraibe, Carol și Duduia s-au așezat, până în vara lui 1944, la Ciudad de Mexico.

Valoarea obiectelor scoase de Carol din țară nu a putut fi estimată. Este cunoscută însă suma imensă cerută Guvernului român de compania spaniolă care administra porțiunea de cale ferată Madrid – Zaragoza, pentru transportarea lui Carol, a suitei care îl însoțea și a bunurilor sale. Compania spaniolă a cerut 17.946 de pesetas, echivalentul a 480.497 de lei, la valoarea de la vremea respectivă, reprezentând costul a 18 bilete de tren, clasa I, vagon de dormit, transportul a 3.460 kilograme de bagaje, 4 câini, 3 automobile. Pentru a nu tensiona relațiile cu Spania, Ion Antonescu a aprobat plata sumei respective.

Faptul că regele Carol a plecat în exil cu anumite bunuri de valoare a fost confirmat chiar de regele Mihai, care l-a însoțit la gara Băneasa. „Tatăl meu și-a luat cu el colecția de timbre, tablouri și un mare număr de bibelouri. Apoi l-am însoțit la gară. Ne-am îmbrățișat. N-am prea vorbit, eram amândoi prea tulburați“, povestea peste ani regele Mihai, citat de T. Milcoveanu, în cartea ”Cele două domnii ale regelui Mihai I, în Regii României – o istorie adevărată”.

Cum a plecat în exil regele Mihai I

Pe 31 decembrie, regele Mihai și regina mamă Elena au părăsit Capitala și s-au îndreptat spre Sinaia, unde au fost ținuți sub atentă supraveghere până pe dată de 3 ianuarie 1948. Castelul Peleș se afla sub stricta supraveghere a trupelor din Divizia ”Tudor Vladimirescu”, iar orice mișcare îi era raportată imediat lui Emil Bodnăraș. De la întoarcerea în Sinaia, regelui și reginei mamă li s-a interzis să comunice cu oricine și abia au avut timp să-și facă bagajele.

O telegramă din 1 ianuarie 1948, trimisă de Rudolf Schoenfeld menționa că ”în ciuda promisiunii făcute de Groza în momentul abdicării regelui, cum că acestuia i se va permite să scoată cu el din țară persoanele din anturaj pe care le va dori, precum și bunurile personale, Ionițiu (secretarul particular al regelui – n.r.) a spus că acum nu mai este deloc sigur cine va putea să-l însoțească pe rege în exil sau ce bunuri personale va putea lua cu el. A afirmat de asemenea că guvernul i-a oferit regelui o  sumă de bani, pentru a-l ajuta după plecarea din țară și că acesta a refuzat oferta”.

Regele și regina mamă au plecat din țară spre Elveția în seara zilei de sâmbătă, 3 ianuarie, însoțiți câțiva membri ai anturajului regal. Conform Raportului legației britanice de la București din data de 8 ianuarie, ”până la urmă, totuși, [regele] a fost tratat cu o oarecare politețe. Trenul regal a fost trimis de la București la Sinaia, iar din Sinaia i s-a permis să plece din gara regală, unde a fost derulat, ca de obicei, covorul roșu. Totuși, nimeni nu a avut permisiunea de a se apropia de gară în momentul îmbarcării”.

Într-un ”Raport asupra plecării fostului rege Mihai” din data de 4 ianuarie 1948, dat publicității de CNSAS, este descris cu lux de amănunte momentul plecării regelui din România. În data de 3 ianuarie, la ora 17 au sosit la gară trei automobile ale regelui și două camioane cu bagaje. Imediat a început îmbarcarea celor trei autoturisme și a bagajelor în vagoanele ce se găseau garate în spatele fostei rampe regale. La ora 17.05, în fața gării au sosit ziaristul englez Leonard Kirschen și trei jurnaliști americani.

„La ora 18, a sosit de la București garnitura specială cu care pleca Mihai din țară. Paza trenului era asigurată de circa 25 agenți de siguranță sub conducerea Insp. Nicolski (Boris Grünberg, colonel NKVD care folosea în România pseudonimul Alexandru Nicolski – n.r.) și comisar șef Vendel și de ostași și ofițeri din Divizia Tudor Vladimirescu. Fiecare ușă a vagonului era păzită de un agent și un soldat cu armă automată. (...) Între timp în vagonul bucătăriei au fost încărcate un butoi cu brânză, saci cu cartofi, lăzi cu zahăr și pachete de alimente. La ora 19.45 s-a dat dispoziții ca Leonard Kirschen și ziariștii americani să fie poftiți să se suie în mașină și să plece din preajma gării, ceea ce au și făcut. La ora 20.15 au sosit la gară Mihai cu mama sa și Jaques Vergotti. Mihai și Elena au trecut prin salonul gării și fără a sta de vorbă cu nimeni au suit repede în vagon. (...) La ora 20.30 trenul special cu fostul rege Mihai și suita au părăsit gara Sinaia, cu direcția Lausanne – Elveția. (...) Din informațiile obținute de la Insp. Gl. Paraschiv s-au aflat următoarele: Insp. Gl. Paraschiv se găsea de două zile la Castelul din Sinaia și a făcut controlul bagajelor suitei ce urma să însoțească pe Mihai. Bagajele lui Mihai nu au fost controlate și acesta a avut dreptul să aducă 12 valize ale sale, odată cu el la gară. Din cele observate de noi, valizele care au fost duse la gară de Mihai – cu aproximativ 15 minute înainte de plecare – au fost aproximativ 30. (...) După abdicare Mihai a stat foarte grav și izolat, iar Elena (regina mamă – n.r.) a plâns tot timpul. (...) Trenul special urma să se oprească la Săvârșin pentru a lua 3 persoane. Polițiștii și ostașii fac paza trenului până la la graniță. Garnitura merge până în Elveția, de unde se va înapoia în țară”, notează raportul.  

Regele Mihai i-a relatat ulterior ministrului britanic de la Berna, Thomas Maitland Snow, că bagajele sale și ale reginei mamă nu au fost deschise la graniță, ”dar toate cele aparținând suitei regale au fost răscolite și chiar persoanele din suită au fost dezbrăcate și percheziționate”.

În ceea ce privește situația financiară a regelui, după sosirea în Elveția, John Carter Vincent, ministrul american la Berna, îl informa pe George Marshall, secretarul de stat american, că ”Mihai a refuzat categoric oferta lui Groza de a primi o sumă de bani nemaipomenită. Lui Mihai i s-a permis să scoată din țară numai bunuri personale, dar nu obiecte valoroase, cum ar fi operele de artă. A fost informat că venitul de pe urma vânzării acestora din urmă îi va fi trimis lui, dar el nu se așteaptă să primească ceva. Aparent, capitalul său lichid în Elveția se ridică la 50.000 de dolari americani și 200.000 de franci elvețieni” (9 ianuarie 1948).

Citește și:

Septembrie 1940: România la răscruce

30 decembrie 1947: Cum a abdicat Regele Mihai

De ce nu fost Regele Mihai la înmormântarea tatălui său, Carol al II-lea

Bibliografie:

Mircea Chirițoiu, Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, editura Fundația Academia Civică, București, 1997. Documente selectate și adnotate de Mircea Chirițoiu. Prefață de dr. Florin Constantiniu.

Dinu C. Giurescu (coord.), Istoria Românilor. VOL IX, editura Enciclopedică, București, 2011.

Mark László-Herbert, Abdicarea regelui Mihai: Documente diplomatice inedite, editura Humanitas, București, 2010.

Paul D. Quinlan, Regele playboy. Carol al II-lea de România, editura Humanitas, București, 2001.

Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Volumul III. Carol II, editura Enciclopedică, București, 2010.