⬆

„Carnavalul a început. Vremea dansului, a bucuriei, a plăcerii!”. Petrecere de Anul Nou, la Bucureşti, cu Johann Strauss-fiul

Autor: Lelia Zamani

Când au ajuns la Bucureşti, într-o vineri, pe 19/31 decembrie 1847, Johann Strauss-fiul şi orchestra sa au găsit un oraş care abia se mai zărea din zăpadă. Ninsese din abundenţă în ultimele zile; în centru, ferestrele caselor de la parter erau complet acoperite și pe nenumărate uliţe periferice accesul era aproape imposibil. Destui târgoveţi nu mai ieșiseră din case de trei zile, iar ceilalţi se ajutau reciproc să-și poată croi drum printre gospodării. Muzicienii veneau de la Braşov – şi vor oferi bucureştenilor mai multe concerte şi seri dansante, în timpul carnavalului, în decembrie, în ianuarie, februarie şi martie, petrecând alături de ei şi noaptea dintre ani, la un bal în „sălile domnului Momolo”.

Începând chiar din prima săptămână a venirii sale, Johann Strauss-fiul a dat trei concerte în sala vechiului teatru, toate audiate de un public entuziast. La concerte și-au făcut apariţia însuși prinţul Gheorghe Bibescu (medalion), împreună cu soţia sa, Maria Bibescu, și întreaga sa suită de la Curte. După cel de-al doilea concert, ziarul „Vestitorul Românesc” scria: „Domnul Strauss, renumitul fiu al celebrului artist și compozitor Strauss din Viena, care se află la București, cu nostima sa orchestră, a oferit în prezenţa majestăţilor sale, Prinţul și Prinţesa, două concerte. Drept mulţumire, domnul Strauss va susţine în faţa notabilităţilor elitei noastre încă două concerte în sala domnului Momolo”. O cronică ceva mai amplă a apărut în ediţia din 29 decembrie 1847 a „Bucarester Deutsche Zeitung”; în articol se arăta că „vineri 19/31 decembrie, duminică 21 dec. (2 ianuarie) și marţi 23 decembrie (4 ianuarie), domnul capelmaistru Strauss fiul și orchestra sa au dat trei concerte la Teatru, cu sala arhiplină”. Melodiile maestrului, „vioaie și plăcute”, erau bine-cunoscute, deoarece „în mare parte, publicul autohton le-a ascultat deja la Viena. Având în vedere că boierii noștri călătoresc de la an la an tot mai mult și de asemenea faptul că germanii stabiliţi aici au ajuns în Valahia trecând prin Viena. Poate pentru mulţi a fost un prilej să- și amintească clipele plăcute de odinioară și prin frumoasele melodii să-și amintească ceea ce în realitate a dispărut demult”. De aici se poate trage, firesc, concluzia că nimic din ceea ce era la modă în Occident nu era deloc străin înaltei societăţi românești.

Lucrare dedicată prinţesei Maria Bibescu

Fin diplomat, Johann Strauss-fiul și-a asigurat succesul răsunător al concertelor și datorită unei compoziţii noi, pe care a dedicat-o prinţesei Maria Bibescu: Cadrilul Maria, op. 51. În acel cadril s-au împletit cu deosebită artă multe melodii naţionale românești, compoziţia fiind îndelung bisată, la cererea publicului. Și ziarul vienez „Theaterzeitung” nota, la 12 februarie 1848: „Prinţesa a acceptat dedicaţia unui cadril pe teme valahe, piesă care a făcut furori”. O altă creaţie compusă la București a fost publicată de Strauss cu numărul op. 50: piesa poartă titlul Armonii din Valahia, Vals pentru pianoforte.

După cum informa o cronică bucureșteană, în cadrul concertelor a mai fost interpretată şi lucrarea Valsul Molly, a cărei partitură s-a pierdut. Orașul București i-a lăsat tânărului capelmaistru impresia unei capitale europene cosmopolite. Gazdele maestrului, adică reprezentanţii lumii bune bucureștene, erau extrem de amabile, primitoare, culte, fine cunoscătoare ale muzicii și culturii apusene, vorbind fluent mai multe limbi străine. Printre acestea, limbile franceză și germană vorbite de Strauss erau limbi uzuale în Principate, așa încât muzicianul nu putea decât să se simtă extrem de entuziast de tot ce vedea și auzea, mai ales că era invitat peste tot şi apreciat; astfel că prelungirea șederii a venit cât se poate de firesc, chiar dacă Straussfiul era așteptat cu nerăbdare și în Moldova.

„Și să se mai vaiete cineva de plictiseală și monotonie în București...”

Se apropia și timpul carnavalului, iar Johann Strauss-fiul și orchestra lui au acceptat să cânte, cu regularitate, muzică de dans. Organizatorul, Martin Bogdan, publica în ziarul „Vestitorul românesc” un anunţ în care atrăgea atenţia bucureștenilor asupra celor trei seri dansante, începând cu data de 24 ianuarie 1848, preţul abonamentului fiind de un galben pentru o persoană și doi galbeni pentru o familie. Până acolo însă, ziarul german din capitala Ţării Românești informa despre carnaval: „Carnavalul a început. Vremea dansului, a bucuriei, a plăcerii! În afara unor serate date în mai multe case de prim rang, domnul capelmaistru Strauss-fiul a dat, în seara de Anul Nou, primul bal dintre cele două anunţate de el, în sălile domnului Momolo. O societate extrem de selectă, strălucitoare, s-a întrunit și s-a abandonat de bună voie dulcelui farmec al muzicii dansante straussiene”. Aplauzele erau copleșitoare, iar strigătele de „bis” se auzeau aproape după fiecare dans. De la ora 9 până la 3 dimineaţa s-a dansat fără o clipă de răgaz. Nu s-au respectat nici ora de gustări și nici conversaţiile obișnuite de la miezul nopţii, fiindcă toată lumea a dorit să treacă dintr-un an în altul dansând și abia a avut timp de șampanie, care a fost băută până la urmă, dar tot în cinstea lui Strauss. „Și să se mai vaiete cineva de plictiseală și monotonie în București: Operă italiană, Teatru Naţional Valah – Strauss – Wiest – baluri mascate – serate – matinee muzicale – plimbări cu sania – concerte – călărie artistică și dans pe sârmă... ce să- ţi mai dorească inima?”. În aceste zile ale carnavalului, după Johann Straussfiul, a urmat Ludovic Wiest în sălile Momolo în trei zile consecutive de marţi, 13, 20 și 27 ianuarie, ca în fiecare an.

Nu unul, ci două concerte de despărţire

După turneul de la Iaşi, Belgrad şi Zagreb, Strauss-fiul s-a reîntors la Bucureşti, în luna februarie. Despre șederea compozitorului austriac la București se scria periodic în ziarele românești și germane, care erau preluate și de către cele vieneze. Mai mult, Johann Strauss-fiul s-a împrietenit cu scriitorii, poeţii și cântăreţii vremii: Cezar Bolliac, C.A. Rosetti, Ioan Catina, Heinrich Winterhalder, Nicolae Filimon și Anton Pann. Ca semn de mare preţuire, domnitorul român i-a propus să rămână la noi, urmând a primi funcţia de Director Muzical General în Ţara Românească. Strauss a mulţumit pentru onoarea făcută, dar a refuzat politicos.

Înainte de a pleca, tânărul compozitor austriac (Johann Strauss-fiul avea atunci 22 de ani) a mai scris un Marș naţional românesc și un Imn naţional românesc cu tenor, pe care le-a prezentat în ultimele sale concerte. Concertul de despărţire a avut loc pe 8/20 martie 1848 – impresie puternică au făcut atunci Marșul naţional românesc, Valsul Molly și îndrăgita Pompa di Festa. Marșul naţional a trebuit să fie repetat și concertul a avut un asemenea succes încât Strauss a mai dat un ultim concert şi după alte trei zile, pe 11/23 ale acelei luni, ocazie cu care a fost interpretat și Imnul naţional românesc cu tenor.