Care este originea misterioasei culturi Hamangia?

Descoperirea, în 1952, în localitatea Hamangia, comuna Baia, județul Constanța, a primelor vestigii arheologice atribuite de către profesorul Dumitru Berciu acestei culturi, a ridicat de la bun început numeroase semne de întrebare. În primul rând, vasele de lut ars cu forme și decoruri nemaiîntâlnite până atunci demonstrau existența unor comunități umane care păreau a nu avea rădăcini în spațiul dintre Dunăre și mare. De unde veneau, dacă veneau de undeva? Cine erau cei care le creaseră și le folosiseră? Unde le erau strămoșii? Și mai ales, ce se întâmplase cu urmașii celor care trăiseră acolo?

Studiul atent al tuturor fragmentelor ceramice, al uneltelor, al resturilor colibelor sau bordeielor din așezările în care s-au făcut săpături arheologice a început treptat să ridice, puțin câte puțin, vălul enigmatic așternut de timp. Analizând și comparând ceea ce se știa despre descoperiri făcute pe spații vaste, arheologii, și primul dintre ei avea să fie profesorul Dumitru Berciu, au început, pas cu pas, să contureze un tablou din ce în ce mai cuprinzător. Astfel, prin caracteristicile formelor sale de manifestare, s-a putut stabili că această cultură își are originile în culturile neoliticului mijlociu balcano-anatolian, scrie Muzeul Național de Istorie a României.

Chiar dacă încă nu se poate demonstra foarte precis, originea acestei culturi se regăsește în mod cert în Anatolia, de unde comunitățile acesteia au plecat, într-un moment ce poate fi considerat ca reprezentând începutul epocii anatoliene a cuprului, spre alte meleaguri, respectiv spre țărmurile de vest ale Mării Negre.

Care vor fi fost motivele acestei migrații este încă greu de înțeles. Lipsa resturilor de locuire sau a mormintelor în toată Peninsula Balcanică i-a făcut pe specialiști să creadă că, foarte probabil, aceste comunități au ajuns în nord-estul Bulgariei și în Dobrogea, circulând de-a lungul țărmului Mării Negre. Odată stabilite aici, s-au extins spre interior, probabil de-a lungul văilor râurilor. Acesta este momentul în care Dobrogea intră în istoria perioadei neolitice.

Era pentru prima dată când în preistoria zonei era documentată existența unor comunități care, având cunoștințe foarte avansate de navigație, mai precis de ceea ce numim astăzi – cabotaj, locuiesc acest teritoriu. Evoluția sa, relativ îndelungată, de-a lungul a cca șapte - opt secole, a permis evidențierea a trei faze, dintre care ultimele două au fost subdivizate la rândul lor. Comunitățile culturii Hamangia au preferat să locuiască în așezări situate pe terasele râurilor sau văilor, în apropierea cursurilor de apă sau pe malurile lacurilor litorale.

Nici una dintre așezările cunoscute până în prezent nu este fortificată. Locuințele nu par să fi fost dispuse după un plan preexistent. Cele adâncite în pământ, preponderente în decursul fazelor inițiale, puteau avea una sau, mai rar, două sau trei încăperi. Cele de suprafață aveau suprafețe de până la 30 m², cu pereți de lut și o structură de rezistență de lemn, acoperită cu puțin lut.

_{Complexul arheologic de la Durankulak (Bulgaria), așezare întemeiată de reprezentanţii culturii Hamangia (foto: Ivan Vajsov / Wikimedia Commons)}

Corpurile decedaților erau depuse în spații special rezervate, necropole. Cea mai importantă este cea descoperită și cercetată la Cernavodă unde au fost studiate peste 400 de morminte. Ritul predominant era înhumația. Corpul decedatului era însoțit de obiecte diferite, arme, unelte, podoabe, dar și ceramică sau diferite oase de animale.

Acestea au permis afirmarea unor diferențieri sociale între decedați. Analizele antropologice au relevant existența unei populații amestecate cu elemente ce puteau proveni atât din Anatolia, cât și din zona est-mediteraneană, alături de cele autohtone. Studierea uneltelor de silex a demonstrat persistența unor tradiții mai vechi, anterioare, caracterizate de microlitism și tehnicile de cioplire.

Foarte probabil, acestea se datorează populației autohtone ce locuia în zonele unde se stabiliseră noii veniți și cu care aceștia au intrat în contact. Oasele diverselor animale descoperite în cursul cercetărilor arheologice sugerează cu pregnanță importanța creșterii animalelor, în principal a ovicaprinelor, dar și a bovinelor, porcul fiind totuși puțin reprezentat. Alături de această ocupație, vânătoarea furniza și ea o parte importantă din carnea consumată.

În funcție de caracteristicile mediului, erau vânați mistrețul, cerbul, căpriorul sau chiar măgarul sălbatic. Ceramica este, la rândul ei, caracterizată de forme și decoruri caracteristice. Însă ceea ce individualizează comunitățile acestei culturi este, în primul rând, plastica antropomorfă care, și ea, demonstrează origini anatoliene. Sfârșitul evoluției acestor comunități este neclar deocamdată. Putem presupune, datorită intenselor contacte și schimburi cu alte comunități ale culturilor Boian și Precucuteni situate la vest și nord, că treptat se va fi ajuns la amestecuri de populații ce vor fi cunoscute mai târziu sub numele de gumelnițene.

Citește mai multe amănunte despre „Gânditorul de la Hamangia” pe site-ul Muzeului Național de Istorie a României.

_{Foto sus: „Gânditorul de la Hamangia” și „Femeie șezând” (foto: CristianChirita / Wikimedia Commons)}