Cantacuzinii și Prusacii: Corespondența dintre Radu Cantacuzino și Frederic al II-lea

De-a lungul istoriei lor, iluștrii Cantacuzini au interacționat cu numeroase figuri importante ale Europei. Printre aceștia se numără Frederic al II-lea al Prusiei, cunoscut și ca Frederic cel Mare, una din cele mai importante personalități ale istoriei Germaniei din secolul al XVIII-lea. Ocupând tronul Regatului Prusiei în 1740, Frederic s-a remarcat drept un geniu militar, reorganizând armata prusacă, anexând bogata provincie Silezia de la habsburgi și fiind de asemena un promovator al culturii, acesta domnind conform principiilor absolutismului luminat.

Frederic de asemenea a întreținut o scurtă corespondență cu Radu Cantacuzino, fiul răposatului domn Ștefan Cantacuzino (fiul Stolnicului Constantin Cantacuzino). În iarna anului 1716, Ștefan a fost mazilit, iar împreună cu familia (inclusiv tatăl său, Constantin Stolnicul) au plecat către Istanbul, scrie muzeograful Petre Vlad, pe pagina de Facebook a Muzeului „Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg.

Datorită unui document compromițător ce evidenția că Muntenia întreținea relații cu habsburgii (aflați atunci în război cu Turcia) Sultanul a hotărât executarea Cantacuzinilor. Conform rapoartelor consulului Olandei, în luna aprilie a anului 1716, Ștefan Cantacuzino și tatăl său Constantin Stolnicul au fost puși în lanțuri și trimiși la închisoare, iar în noaptea de 7 spre 8 iunie au fost strangulați, iar trupurile aruncate în mare. Din fericire, soția lui Ștefan Cantacuzino, Păuna și cei doi fii Radu și Constantin au reușit să evadeze pe un vas englezesc cu ajutorul ambasadorului olandez Jacobus Colyer.

Cei trei Cantacuzini au ajuns în cele din urmă la Viena, unde au intrat sub protecția monarhului habsburg Carol al VI-lea. În ciuda faptului că fusese numit colonel și prinț în cadrul Sfântului Imperiu Roman, Radu căzuse în dizgrație și a plecat cu familia lui la Dresda, cu dorința de a intra în armata prusacă. Acesta trimite scrisori lui Frederic al II-lea pentru a fi primit în armata prusacă cu titlul ce îl avusese până atunci la Viena, dacă monarhul prusac nu ar dori să-i confere un grad mai mare. Pe 4 august 1741, Radu înaintează proiectul său lui Frederic pentru formarea unui regiment cu 12 companii a câte 100 de oameni, echiparea și înarmarea fiecărui soldat costând 110 taleri. Monarhul prusac, care primise de la generalul Diemer o scrisoare cu referințe puțin favorabile despre Prințul Radu Cantacuzino, răspunde că proiectul pare irealizabil și-l sfătuiește să nu pună în pericol o poziție sigură pentru niște avantaje ce depind de atâtea împrejurări nesigure.

Domnul Ștefan Cantacuzino și Doamna Păuna, părinții lui Radu și Constantin Cantacuzino

Neizbutind să intre în armata prusacă, Radu plecă la Petrograd, unde stă până în 1744, apoi se întoarce în Austria. În cele din urmă părăsește Viena din nou și începe să cutreiere Europa. În pribegia sa, Radu va poposi în orașele germane Leipzig și Dresden (Saxonia), Erfurt (Turingia) și Frankfurt (Hessa). Pe tot parcursul călătoriilor sale el își făcu atât de multe datorii încât nimeni nu voia să îl primească. În martie 1746, Radu se plânsese Arhiepiscopului din Mainz printr-o scrisoare de comportamentul guvernatorului din Erfurt care l-a evacuat din casa pe care a luat-o cu chirie pe o lună și ar fi rămas pe străzi dacă nu ar fi fost găzduit de căpitanul Kotulinski. După multe peregrinări, Radu s-a oprit în Polonia unde a și murit în anul 1761, la Camenița. Trupul său a fost descoperit la începutul secolului XX de istoricul și folcloristul român Teodor Burada.

În privința lui Frederic, acesta a domnit până în anul 1786, decedând în luna august la vârsta de 74 de ani la Palatul Sanssouci. Istoricii din secolul al XIX-lea îl vor omagia pentru inteligența și spiritul său precum și eforturile depuse pentru emanciparea Prusiei.

_{Foto sus: Frederic cel Mare pe câmpul de luptă. Pictură de Hugo Ungewitter (© Wikimedia Commons)}

Bibliografie:

_{Ion Mihai Cantacuzino, O mie de ani în Balcani, editura
Albatros, București, 1996.}

_{Mihai Dim. Sturdza, Familiile boierești din Moldova și Țara
Românească, Enciclopedia istorică, genealogică și biografică
volumul III: Familia Cantacuzino, edit. SIMETRIA, București, 2014.}