Canibalismul la neanderthalieni: dovezi din peștera Goyet
Imaginea neanderthalianului – masiv, tăcut, adaptat frigului – a fost mult timp prinsă între două clișee: bestia brută sau ruda apropiată, capabilă de gesturi simbolice și de îngrijire a semenilor. Descoperirile din ultimele decenii au nuanțat radical tabloul. Știm astăzi că neanderthalienii își îngrijeau răniții, foloseau pigmenți, confecționau unelte sofisticate și ocupau teritorii vaste din Europa și Asia de Vest. Dar știm și că, în anumite contexte, practicau canibalismul.
Un nou val de analize asupra materialului osteologic din peștera Troisième de la Goyet (Belgia) aduce în prim-plan o ipoteză incomodă: un canibalism selectiv, posibil orientat către indivizi vulnerabili – femei și copii – într-un context de presiune demografică și climatică, spre finalul Pleistocenului superior (circa 45.000–40.000 ani în urmă).
Goyet: un dosar deschis de două decenii
Situl de la Goyet este cunoscut din anii 2000 pentru cantitatea neobișnuită de resturi neanderthaliene cu urme clare de prelucrare. O parte semnificativă a oaselor prezintă tăieturi fine, fracturi „proaspete” pentru extracția măduvei și urme de percuție – tipare identice cu cele observate pe oasele de ren sau cal măcelărite în același strat arheologic.
Analizele publicate în reviste de prestigiu, inclusiv în Nature, au susținut interpretarea unui canibalism nutrițional: consumul de carne umană în scop alimentar, nu exclusiv ritualic. Mai mult, unele fragmente osoase au fost reutilizate ca unelte – un detaliu care indică integrarea completă a rămășițelor umane în economia materială a grupului.
Selectivitate și vulnerabilitate
Ceea ce aduc nou studiile recente este caracterul aparent selectiv al victimelor. Analize morfometrice și genetice au identificat minimum șase indivizi, majoritatea femei adulte sau adolescente de talie redusă și doi indivizi imaturi (un copil și un nou-născut). Profilul sugerează o suprareprezentare a indivizilor gracili și non-locali, posibil proveniți din alte grupuri.
Această distribuție a alimentat ipoteza unui exocanibalism – consumul de indivizi din afara propriului grup – asociat cu conflicte intergrupale, teritorialitate sau tratament aplicat „străinilor”. Într-un peisaj fragmentat, cu resurse fluctuante și mobilitate ridicată, competiția putea degenera în raiduri. Iar în asemenea contexte, vulnerabilitatea devenea un criteriu pragmatic.
Canibalismul în preistorie: excepție sau strategie?
Canibalismul nu este exclusiv neanderthalian. Dovezi există și la Homo antecessor (Atapuerca, Spania), unde resturile juvenile prezintă urme de măcelărire sistematică, precum și la Homo sapiens în diferite epoci și regiuni. Diferențele țin de frecvență și context: foamete, ritual, conflict.
La Goyet, paralelismul tehnic dintre prelucrarea oaselor umane și a celor animale sugerează un gest lipsit de simbolism ostentativ. Era, probabil, o strategie de supraviețuire într-un moment critic.
Presiunea ultimelor milenii neanderthaliene
Intervalul 45.000–40.000 ani în urmă coincide cu o perioadă de instabilitate climatică accentuată și cu pătrunderea treptată a Homo sapiens în Europa de Nord. Schimbarea rutelor de migrație ale megafaunei, dispariția unor specii și competiția pentru teritorii au creat un mediu ostil.
Neanderthalienii, adaptați vânătorii de mari ierbivore în condiții reci, s-au confruntat cu o lume în schimbare. În același timp, Homo sapiens aducea tehnologii litice diferite, rețele sociale mai extinse și o flexibilitate ecologică superioară. Analize genetice recente arată că cele două specii s-au încrucișat – dovadă fiind ADN-ul neanderthalian prezent la populațiile moderne non-africane – dar și că au coexistat și concurat pentru aceleași resurse.
Într-un asemenea cadru, conflictele intergrupale devin plauzibile. Continuarea articolului in turismistoric.ro
