⬆

Când l-a informat Hitler pe Antonescu despre ofensiva împotriva Uniunii Sovietice?

Hitler a semnat, la 18 decembrie 1940, Directiva nr. 21 de atacare a Uniunii Sovietice, prin care conferea Armatei Române un rol destul de important, deși Hitler și generalii germani aveau o părere proastă despre Armata Română. Ion Antonescu a fost informat destul de devreme despre „operaţia Barbarossa“, generalul Erik Hansen, șeful Misiunii Militare, afirmând că i-a adus la cunoștinţă încă din decembrie 1940 elementele principale ale planului german.

Și Hermann Göring, în conferinţa economică de la Viena (5 martie 1941), l-a informat despre planul german . Mișcările trupelor germane și directivele Misiunii Militare nu lăsau, la rândul lor, niciun dubiu asupra intenţiilor. Dar, printr-un acord tacit, românii nu puneau întrebări, iar germanii nu erau obligaţi să dea explicaţii.

Hitler îl informează oficial pe Antonescu despre ofensiva împotriva Uniunii Sovietice

Informarea oficială a lui Ion Antonescu despre ofensiva germană, fără a-i preciza însă data, a avut loc la 12 iunie 1941, la München, în cursul celei de-a treia vizite în Germania. Generalul Antonescu a făcut un expozeu asupra istoriei românilor, a arătat măsurile pentru redresarea economică și reorganizarea armatei și l-a rugat pe Führer să nu ia nicio decizie definitivă, fără ca România să fie întrebată.

Hitler i-a prezentat pe larg evoluţia raporturilor cu Sovietele, precum și faptul că a fost nevoit să ia măsuri pentru a preveni pericolul pe care îl reprezenta politica lui Stalin. Contrar practicii, el nu-l ruga pe Antonescu să-i acorde sprijinul, dar aștepta ca România să facă totul pentru a ușura desfășurarea acestei confruntări. Hitler îl asigura pe Antonescu că „după terminarea conflictului, România va primi despăgubiri, care, în ceea ce privește Germania, nu are limitări din punct de vedere teritorial“.

La o remarcă a liderului german, practic la o întrebare, dacă România ar urma să participe de la început şi să colaboreze la efortul de război, Antonescu a răspuns că el însuși dorește să lupte alături din prima zi. Chiar dacă România ar rămâne în expectativă, sovieticii vor bombarda zona petrolieră și prin urmare „România nu i-ar ierta lui Antonescu niciodată dacă ar lăsa Armata Română cu arma la picior, în timp ce trupele germane ar fi în marș prin România împotriva rușilor“.

Tot în cadrul întâlnirii s-a discutat și problema comandamentului, Hitler informându-l că dorește să-l lase să apară drept comandant al forţelor ce acţionau în estul României, dar un stat-major de legătură condus de generalul von Schobert, care era comandant al Armatei 11 germane și se afla în România de la 25 mai 1941, va asigura legătura operativă.

Problematica organizării de comandament a fost rezolvată în scrisoarea din 18 iunie 1941, adresată generalului Ion Antonescu. Adolf Hitler se dovedea foarte preocupat, pe de o parte, de conducerea unitară a acestei operaţiuni grandioase de atac, ea urmând a fi concentrată într-o singură mână, iar „pe de altă parte, a ţine socoteala ca independenţa și prestigiul personalităţilor conducătoare ale aliaţilor noștri faţă de poporul și de armata lor să fie respectate în cel mai înalt grad“.

În consecinţă, s-a creat grupul de armată Ion Antonescu, în compunerea căruia a intrat Armata 11 germană, Armatele 3 și 4 române, precum și alte unităţi și formaţiuni de diferite arme. Comandamentul Armatei 11 germane funcţiona ca un stat-major al grupului de armate, care redacta toate ordinele operative, ce erau trimise marilor unităţi din subordine, sub semnătura lui Ion Antonescu. Practic, generalul Antonescu era subordonat generalului Schobert.

Acest cadru a fost apoi m aterializat în convenţia încheiată între conducătorul statului român și generalul von Schobert, comandantul Armatei 11 germane. Legătura era realizată prin Misiunea Militară Germană din România. Începând cu 22 iunie 1941, șeful Misiunii Militare Germane a preluat sarcina de ofiţer de legătură între Armata 11 și Comandamentul suprem al Armatei Române. Generalul Arthur Hauffe a devenit consilierul lui Antonescu în problemele tactice și operative ale conducerii războiului.