Când au apărut primele biblioteci în Principatele Române?
Expresie a curiozității intelectuale și a imperativelor continue de amplificare a cunoașterii, bibliotecile au o mai veche tradiție în Principate, fiind legate mai ales de viața așezămintelor monastice, ctitorii domnești, sedii mitropolitane și ale epsicopiilor.
În secolul al XVI-lea, sub imboldul dezvoltării învățământului și tiparului și al amplificării legăturilor cu lumea europeană, necesitatea de informare, de însușire a noilor informații datorate programelor științelor a sporit simțitor și în rândul laicilor. Apar acum biblioteci la curțile domnești și ale marilor boieri și ale dregătorilor mai mici, preoți, monahi, negustori și târgoveți, care simt nevoia să achiziționeze și să păstreze cărți, notează muzeograful Petre Vlad, pe pagina de Facebook a Muzeului „Conacul Pană Filipescu”.
La Mânăstirea Bistrița exista un bogat fond de manuscrise și tipărituri din sec. XVI-XVII cu peste 70 de volume, iar în incinta mânăstirii Horezu (1697) Constantin Brâncoveanu, ctitorul ei, a pus bazele unei colecții de cărți care va spori cu timpul, ajungând în 1865 la 425 de volume manuscrise și tipărite, aproximativ o treime datând din vremea domnului.
Constantin Cantacuzino stolnicul, deținătorul celei mai mari biblioteci din Țara Românească
În cazul bibliotecilor boierești, cea mai bogată și faimoasă era biblioteca deschisă a stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716), al treilea fiu al prestigiosului postelnic Constantin Cantacuzino (1598-1663). Inițial moștenind o mică bibliotecă de la tatăl său, aflată la Mărgineni, la finele secolului al XVII-lea, stolnicul o va transforma într-o adevărată comoară umanistă cu peste 3.000 de volume. Acolo se odihneau cărți de istorie, filosofie, drept, geografie, atlase, colecții de ziare etc. Între atlase se găseau cele care au oferit primele informații complete și corecte, la nivelul științific de atunci, asupra Americii și Extremului Orient.
Printre erudiții și dascălii care au venit să citească în bibliotecă, se numărau Damaschin, episcopul de Râmnic și Buzău, fost profesor al copiilor stolnicului și frații Radu și Șerban Greceanu, traducătorii primei Biblii în limba română.
Din punct de vedere al structurii bibliotecii, 28% din cărți erau de teologie, 20% erau de filosofie, 14,4% istorie și geografie – științe strâns înrudite, 14,4% lucrări de literatură și filologie, periodice și dicționare, 5,2% scrieri matematice, 4,5% scrieri juridice și 3% cărți de medicină și știință. Lucrările de filosofie dovedesc că eruditul Cantacuzin avea o profundă pregătire și un larg orizont în acest domeniu, Constantin fiind familiar cu operele lui Aristotel, Toma d’Aquino, John Duns Scot, Pietro Pomponazzi, Caesar Cremoninus și René Descartes.
După moartea tragică a stolnicului la Constantinopol în 1716, biblioteca acestuia a fost preluată abuziv de Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Țara Românească, dusă la Mânăstirea Văcărești apoi la Istanbul. Astăzi, cea mai mare parte a volumelor ce alcătuiau biblioteca sunt pierdute, o mică parte se află în colecții private, iar alta în colecția Bibliotecii Academiei Române.
În cadrul patrimoniului Muzeului „Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg se găsește o colecție de cărți religioase românești din secolul al XVII-lea cu tipărituri din vremea lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu. Prin intermediul acestei colecții s-a încercat reorganizarea, la scară minimalistă, a vestitei biblioteci a stolnicului Constantin (foto sus).
Bibliografie:
Academia Română, Secția Științe Istorice și Arheologice, Istoria Românilor, vol V, O epocă de înoiri în spirit european (1601-1711/1716), Coordonator: Acad. Virgil Cândea, Secretar științific: Dr. Constantin Rezachevici, Editura Enciclopedică, București, 2003.
Mihai Dim. Sturdza, Familiile boierești din Moldova și Țara Românească, Enciclopedia istorică, genealogică și biografică volumul III: Familia Cantacuzino, edit. SIMETRIA, București, 2014.
