Canberra - un compromis între Sydney și Melbourne / FOTO

În 1901, după obținerea independenței, Australia a întâmpinat mari probleme cu alegerea capitalei naționale deoarece cele două orașe mari, Sydney și Melbourne, rivalizau în forță pentru obținerea acestui statut. S-a ales o soluție de descentralizare printr-un oraș care a fost creat de la zero, într-un loc neutru.

Situat la 280 km sud-vest de Sydney și 660 km nord-est de Melbourne, locația orașului Canberra a fost aleasă pentru amplasarea capitalei națiunii în 1908 ca un compromis între cele două metropole. Canberra este cel mai mare oraș din interiorul continentului și al optulea la nivel național.

Designul orașului a fost stabilit, în 1912, în urma unui concurs internațional de proiecte. Câștigătorii au fost arhitecții americani Walter Burley Griffin și Marion Mahony Griffin. Planul celor doi a fost centrat în jurul axelor aliniate cu reperele topografice semnificative. Designul este unul modern, conținând motive geometrice precum cercuri, hexagoane și triunghiuri. Canberra este un oraș cu o vegetație bogată, motiv pentru care este denumită și capitala tufișurilor.

Există mai multe variante în ceea ce privește etimologia numelui capitalei australiene. Una dintre ipoteze consideră că numele Canberra derivă de la Kambera sau Canberry care poate avea semnificația de loc de întâlnire în vechea limbă ngunnawal a băștinașilor ngabri. Liderul ngunnawal, Don Bell, a afirmat că traducerea corectă este sânii femeii, făcând referire la denumirea pe care indigenii le-au dat-o celor doi munți care se află în părțile opuse ale orașului, Muntele Negru și Muntele Ainslie.

La poziționarea față de cei doi munți face referire și John Gale, proprietarul unui ziar din Queanbeyan, numai că acesta consideră nganbra sau nganbira (gol între sânii unei femei) ca fiind cuvintele de la care a fost denumit orașul. O altă variantă susține că numele vine de la cuvântul canberry - merișorul australian, plantă ce crește din abundență în regiune.

Dovezile arheologice demonstrează că zona este locuită de mai bine de 21 000. Printre acestea se află adăposturi de piatră locuite, picturi rupestre și gravuri, locuri de veci, tabere, cariere, unelte de piatră și aranjamente. Indigenii foloseau acestă zonă doar sezonier, însă numărul lor s-a redus dramatic după apariția europenilor ( secolul XIX), care au adus cu ei boli precum rujeola și varicela.