Căldura extremă în București - realitatea contemporană și valorile istorice

Evoluția climatică a ultimului secol a adus cu sine numeroase manifestări meteorologice extreme, dintre care episoadele de caniculă urbană devin tot mai frecvente și intense. Bucureștiul, se confruntă anual cu valuri de căldură care nu doar afectează confortul termic al locuitorilor, ci și au implicații directe asupra sănătății publice, infrastructurii și economiei locale.

În acest context, o comparație între valurile recente de căldură și vara anului 1935, considerată una dintre cele mai toride perioade din istoria meteorologică a orașului, oferă o perspectivă valoroasă asupra transformărilor climatice și urbanistice, scrie Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, pe pagina de Facebook a instituției.

Conform datelor meteorologice disponibile, vara lui 1935 a fost una deosebit de severă în România, cu un vârf de temperatură de 50°C înregistrat neoficial în București și în alte regiuni sudice. Însă, în iulie 1931, capitala înregistra o temperatura de 60 de grade Ceslius. Această valoare, deși contestată de unele surse moderne din cauza limitărilor tehnologice de măsurare din acea perioadă, reflectă totuși o realitate resimțită de populație: o caniculă extremă, fără precedent. În lipsa unor sisteme de răcire moderne, populația urbană a recurs la metode empirice de protecție împotriva căldurii, precum folosirea perdelelor umede, evitarea expunerii în orele de vârf sau frecventarea grădinilor publice.

În contrast cu perioada interbelică, valurile de căldură din prezent, deși uneori cu valori termice oficiale ușor mai scăzute, sunt amplificate de factori urbani specifici. Fenomenul de insulă termică urbană – determinat de densitatea construcțiilor, suprafețele de asfalt și beton, lipsa vegetației și poluarea – determină o diferență semnificativă între temperatura aerului din zonele centrale și periferice ale orașului, dar și între oraș și zonele rurale învecinate. Astfel, temperaturile resimțite în centrul Bucureștiului pot depăși frecvent 45°C în zilele de vară, cu efecte severe asupra grupurilor vulnerabile.

Dincolo de cifrele brute, diferența majoră între cele două perioade rezidă din contextul urban și capacitatea de adaptare. Fie în 1931, fie în 1935, Bucureștiul avea o structură urbană mai aerisită, cu mai multe grădini și zone verzi, o densitate mai redusă a populației și o poluare minimă comparativ cu prezentul. În schimb, infrastructura medicală și tehnologică era slab dezvoltată. Astăzi, orașul beneficiază de mijloace moderne de combatere a disconfortului termic (aer condiționat, ventilatoare, avertizări meteo), dar vulnerabilitatea structurală a crescut: sistemul energetic este solicitat excesiv, transportul public devine disfuncțional în perioadele de caniculă, iar lipsa umbrelor naturale afectează calitatea vieții.

Situația actuală impune o regândire a politicilor urbane din perspectiva adaptării la schimbările climatice. Este esențială implementarea unor măsuri concrete precum: crearea de coridoare verzi, utilizarea materialelor reflectorizante în construcții, dezvoltarea unor spații publice umbrite și climatizate, precum și educația populației privind prevenirea efectelor negative ale caniculei.

Comparația dintre vara anului 1935 și valurile de căldură contemporane din București scoate în evidență nu doar schimbările climatice în sine, ci și transformările structurale și sociale ale orașului. Dacă în trecut canicula era un fenomen excepțional, astăzi devine o constantă sezonieră, agravată de factori antropici. Adaptarea inteligentă și durabilă a spațiului urban la noile realități climatice reprezintă o necesitate, nu o opțiune.