Bucureştiul cinematografelor. O nouă pagină a culturii româneşti
La începutul secolului XX, Bucureştiul era un oraş care avea ce oferi locuitorilor săi. De la clădiri impresionante, cafenele şi restaurante până la marile parcuri unde bucureştenii mergeau in promenade. Totuși, mai apare un element artistic, o nouă metodă de divertisment pentru locuitorii “Micului Paris”, și anume cinematograful.
Primele săli de cinema în teatre, prăvălii și restaurante
Povestea cinematografului bucureștean începe cu demersurile mai multor oameni de afaceri, care auzind că cinematograful este o afacere profitabilă, vor deveni proprietari ai acestuia. Astfel, mai multe clădiri vechi (teatre, restaurante, prăvălii) vor fi amenajate sau renovate, astfel incât să-și adapteze sălile pentru proiecții cinematografice.
În data de 16 octombrie 1911, în ziarul Rampa apar menţionate următoarele săli de cinema:Cinema Elitta (în Pasajul Român nr.23), Sala Blériot (pe str.Sărindar nr.4), Cinema Gaumont Palace-Sala Eforie, Cinema Hotel de France (condus de A.C.Bottez), şi Cinema Apollo (pe str.Doamnei nr.4, propietar Mitică Georgescu).
La Cinema Apollo a avut loc în data 26 septembrie 1911 premiera primului film românesc “Amor fatal”de Grigore Brezeanu.
Alte cinematografe apar, tot în 1911, într-un anuar:Cinema Central (Calea Victoriei nr.4), Cinema Marconi (Calea Grivitei nr.139, colţ cu str. Atelierului), Cinema Naţional (str. Academiei), Cinema Amiciţia (Intr. Zolomit), Sala Eintrach (Dionisie Lupu nr.64), Cinema Eforie (Bd.Elisabeta).
În 1912, pe Bld.Academiei nr.3, şi pe str.Edgrad Quinet la nr.4, se afla Cinema Minerva, cu “două săli spelendite, cu program deosebit, preţuri populare şi de două ori pe săptămână program nou”.
Cinematografele de frunte ale Bucureștiului
Cinematograful Capitol, de pe Bld.Elisabeta, a fost inaugurat tot în 1912, şi a fost multă vreme cel mai elegant din capitală. Acest cinematograf avea şi grădină de vară, cu intrarea prin strada Sărindar. În perioada comunistă, cinematograful și grădina au supraviețuit sub aceeași denumire, iar după 1989 au fost părăsite.
Sâmbătă 26 mai 1912, pe Bld.Elisabeta, se deschidea Cinema Clasic, "cel mai bine înzestrat şi încăpător local". “Un eveniment în viaţa bucureşteană:noul şi marele Cinema Clasic, splendid local construit anume în acest scop pe Bd.Elisabeta la nr.10 (în unele surse la nr.14), peste drum de Radivon, îşi deschide porţile sâmbătă. Doi tineri artişti, d-nii:Nicolaie Grigorescu de la Teatrul Naţional şi Mănescu, un distins sculptor, au luat iniţiativa de a construi un mare teatru-cinema, sub denumirea de Cinema Clasic. E o sală superbă, înaltă, higenică, cu un rând de loji şi cu peste 1000 locuri. E spelendit amenajată.” ziarul Rampa. Iată o sală de cinema de 1000 de locuri, construită la începutul secolului, dimensiuni impresionante şi pentru România contemporană.
Chiar și astăzi, Cinema Clasic poate fi numit un cinema al premierelor, deoarece aici au avut loc premiera filmelor româneşti realizate în acestă perioadă:Iulian în creaţiunile sale de mahala (1913), Amorurile unei prințese (1913), Trădător fără voie(1913), Răzbunarea (1913), Urgia Cerească (1913), Oțelul răzbună (1913), Cetatea Neamţului (1914), Spionul (1914), Țigăncușa de la iatac (1923).
Teatru și muzică în cinematografe
Pe scena Cinematografului Bucureşti (Trianon), orchestra condusă de Victor Predescu (reputat dirijor și instrumentist român) dădea spectacole în pauzele dintre proiecţiile cinematografice. Un program de teatru prezintă Cinema Clasic.
Înainte de Primul Război Mondial, în clădirea teatrului de vară Alhambra, se deschide Cinema Alhambra, după proiectul lui Nicolae Nenciulescu, decorat cu sculpturi ale lui Spiridon Georgescu.
Pe Splaiul Dâmboviţei, în Piața Senatului, cam pe locul unde astăzi este blocul turn, a existat până înainte de Primul Război Mondial Cinematograful Gioconda. După reamenajări, sala acestui cinematograf va deveni și sală de teatru.
Surse:
http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/ifr~cinematografe-din-vechiul-bucuresti-ii~194
http://www.anf-cinemateca.ro/postere
