Broderia, elegantul meșteșug antic

Atingerea delicată, frumusețea cusută cu migală într-un timp neconceput de lung, uneori chiar ani întregi, și ridicată la rang de artă prin măiestria artizanilor au făcut ca dantela să fie unul dintre cele mai iubite și mai râvnite materiale din istorie. Ceea ce face cu atât mai fascinant faptul că nu știm exact când, unde și cum a apărut ea.

Unele materiale somptuoase își au originile în simple accidente norocoase ale istoriei. Mătasea, spre exemplu, s-a născut când cineva a observat firul minunat produs de niște viermi. Apariția dantelei n-a fost însă un accident, ci rezultatul unor secole întregi de dezvoltare și perfecționare a artei cusutului.

Meșteșuguri antice

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au simțit nevoia de a-și înfrumuseța veșmintele, de cele mai multe ori din motive sociale, pentru a-și arăta statutul. Evident că oamenii de rând nu-și permiteau luxul unor materiale mai bune sau pe cel de a-și împodobi hainele, acesta rămânând un privilegiu al castelor superioare. În mormintele egiptene, spre exemplu, s-au găsit urme ale unor haine atent brodate și unele bandaje mumificate ornamentate cu țesături foarte complexe. Statele antice din zona Eufratului erau cunoscute în epoca clasică pentru broderiile deosebite, acestea fiind deseori menționate în surse grecești și romane. Frigia era cunoscută îndeosebi pentru arta cusutului, într-atât încât toga picta romană – haina din purpură purtată de generalii triumfători în război și mai târziu de împărați – era decorată cu broderii aurite de origine frigiană.

Evul lucrului manual

Toate acestea erau însă broderii direct pe material. Până la dantelă aveau să mai treacă sute de ani. În Evul Mediu, țesutul și cusutul erau ocupații strict feminine. În mănăstirile de femei, tot mai răspândite în epocă, călugărițele țeseau și brodau veșminte ecleziastice sau coperți din piele pentru textele sacre, iar în lumea laică, fetele de origine nobilă erau încurajate să învețe această artă. Era ceva obișnuit în familiile de cavaleri ca fiicele acestora să fie trimise la castelul suzeranului, unde să fie instruite în arta broderiei sub îndrumarea soției acestuia. Mama lui Carol cel Mare, spre exemplu, era foarte cunoscută în epocă pentru talentul său la cusut.

Până în Evul Mediu clasic, broderia – considerată o artă aflată pe picior de egalitate cu pictura – era deja răspândită în toată Europa. Un inventar al Vaticanului datat în 1293 menționează astfel de centre meșteșugărești în Florența, Milano, Lucca, dar şi în Anglia, Franța, Germania și Spania. Perfecționarea artei cusutului și a broderiei în această perioadă ne apropie cu pași repezi de apariția dantelei. Însă, încotro privim pentru a identifica locul ei de origine?