Bizarele remedii ale vechilor egipteni: ouă de struţ, ochi de porc, cozi de şoareci
Ochii de porc redau vederea, iar cozile de şoareci omoară paraziţii – papirusul Ebers în vârstă de 3500 de ani oferă multe sfaturi medicale şi tratamente, care mai de care mai bizare. Medicii egipteni se ocupau inclusiv de fracturile craniene, folosind…ouă de struţ.
Medicamentul preferat al egiptenilor era mierea. Se credea că acesta avea puterea să vindece orice. O întrebuinţau mai ales la inflamaţiile rănilor deschise şi la arsuri. Inflamaţiile se tratau mai întâi aplicând bucăţi de carne proaspătă şi apoi mierea. Pentru egipteni era evidentă eficacitatea mierii dată fiind asemănarea cu consistenţa şi culoarea puroiului. În plus, papirusul menţionează şi proprietăţile sale magice, de a alunga demonii.
Medicii tratau fracturile craniene cu ajutorul a două ouă de struţ. Ideea provine tot din constatarea unei asemănări, de data asta dintre forma craniului uman şi oul unei păsări mari, de aceea metoda ar fi trebuit să funcţioneze. Medicul trebuia mai întâi să găsească două ouă şi să ungă unul din ele cu grăsime. Apoi acesta era tăiat şi plasat pe rană. Coaja celui de-al doilea ou trebuia să acopere craniul. În timp ce doctorul efectua operaţiunea, trebuia să îl invoce pe zeul celest Horus, dar şi pe ziţa naturii şi magiei, Isis, cerând retragerea demonului din rană şi răului din sânge. Patru zile mai târziu, doctorul putea să înlăture coaja şi să preapare un amestec din smochine, grăsime şi miere cu care să ungă rana care trebuia apoi cusută.
Dacă cineva stătea prost cu auzul, remediul consta în urechile de gazelă. Potrivit aceluiaşi papirus, medicul trebuia să taie urechea unei gazele şi să o sfărâme împreună cu mai multe ingrediente, printre care plante, carapace de broască ţestoasă şi chiar un cap de animal. Amestecul se îndesa în urechea pacientului şi se fixa cu o bucată de pânză legată în jurul capului. În timpul procesului era invocat eului aerului Shu pentru a trimite energia vindecătoare pe pământ.
În aceeaşi ordine de idei, ochii de porc se foloseau pentru a reda vedera orbilor. Tratamentul împotriva orbirii consta într-un amestec din miere, ochii porcului şi plumb roşu. Tratamentul se explica tot prin analogie, egiptenii considerând că porcii vedeau aproape la fel ca oamenii şi prin urmare i-ar putea vindeca. Odată realizată mixtura, doctorul o întindea pe ochii bolnavului rostind cuvinte cu încărcătură magică, ca de pildă despre crocodilul ale cărei puteri au slăbit. Asta întrucât se considera că orbirea era o pedeapsă divină şi zeul distrugerii Seth era adesea reprezentat cu chip de crocodil. Prin intermediul incantaţiei medicul putea rupe blestemul şi exorciza demonul din ochii bolnavi. Dacă tratamentul se efectua ca la carte, omul îşi recăpăta vederea, promitea papirusul Ebers.
O altă credintă bizară presupunea că şoarecii distrugeau…paraziţii. În apele stătute dinspre malurile Nilului şi din canalele de irigaţii vieţuiau paraziţi microscopici care puteau pătrunde prin piele ajungând până la ficat şi vezică prin vasele de sânge. Paraziţii cauzau febră, diaree sau chiar hepatită. Una din reţete recomanda consumul unei băuturi din cozi de şoareci. Medicul trebuia să taie cozile mărunt şi să le amestece cu ceapă, făină, miere şi apă. Pacientul, dacă vreme de patru zile consuma licoarea, scăpa de paraziţi, susţine papirusul.
Acesta reprezenta un fel de biblie medicală a egiptenilor, menţionând mai bine de 700 de tratamente pentru diverse boli. Manuscrisul a fost găsit şi tradus la finele secolului al XIX-lea de către egiptologul Georg Ebers, care a dat numele enciclopediei măsurând peste 20 de metri. În prezent se găseşte la Universitatea din Leipzig.
sursa:Historienet.no