⬆

Biserica Autocefală Ucraineană, în fața schismei din Ortodoxia între Moscova și Constantinopole

Autor: Iulian Chifu

La 11 octombrie, după o reuniune a Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolelui, ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat:

Într-o complicată succesiune de acţiuni administrative, care e încă în curs de derulare până la dobândirea tomosului de autocefalie, Biserica Autocefală Ucraineană se rupe canonic şi administrativ de Moscova, dobândindu-şi independenţa, la mai bine de 27 de ani de la restabilirea independenţei de stat a Ucrainei.

Acţiunea a lansat un strigăt de victorie la Kiev, de la nivelul administraţiei Bisericii ortodoxe ucrainene Patriarhatul Kiev (apărut în 1991, la independenţă, luptând pentru autocefalie, condusă de Patriarhul Filaret) şi a autorităţilor ucrainene, dar şi un strigăt de mânie la nivelul conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse şi a Kremlinului, acolo unde Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin a anunţat că Rusia are un nou motiv de ingerinţă în afacerile interne ale Ucrainei, apărarea credincioşilor aparţinând Patriarhiei Moscovei.

Moscova a ameninţat cu schisma totală, cu ruperea legăturilor ecleziastice şi euharistice cu Patriarhia Ecumenică, şi a anunţat război total în Ucraina, acolo unde preoţii şi credincioşii săi se vor opune cedării proprietăţilor de bunăvoie. Moscova polarizează ortodoxia, astfel că nu numai ortodoxia ucraineană, ci întreaga Ortodoxie este pusă azi sub presiune şi ameninţată cu o ruptură egală cu cea din 1054, după spusele Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, care se reuneşte luni la Minsk în Sfântul Sinod pentru a lua măsuri.

Dar ce spune, de fapt, decizia Sinodului Patriarhiei Ecumenice? Că aceasta merge înainte cu acordarea autocefaliei Bisericii din Ucraina, că acceptă cererile Patriarhului de Ucraina, Filaret Denisenko, şi al mitropolitului Macarie Maletych, al Mitropoliei ucrainene scindate din Biserica Ortodoxă Rusă, reinstalându-i drept preoţi canonici şi recunoscându-le poziţiile ierarhice, pentru că nu sunt schismatici pe motive dogmatice, ci doar administrative. Mai important, revocă Scrisoarea sinodală din 1686, acum 332 de ani, care permitea Patriarhului Moscovei să ia sub ascultare Mitropolia Keivului. În plus, face apel la cele două părţi ca să evite preluarea în proprietate cu forţa a bisericilor şi mănăstirilor sau altor proprietăţi.

Nu-i vorba, şi Patriarhul Bisericii Ucrainene a avut o abordare cel puţin constructivă, urmare a presiunilor şi discuţiilor de la Istanbul a Patriarhului rus Chiril cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Acesta a anunţat că urmează fuziunea şi unificarea tuturor bisericilor ucrainene, în primul rând cea pe care o conduce, Patriarhatul Kiev cu Mitropolia Kievului a lui Macarie, dar şi cu parohiile şi arhiereii ce ţin de Patriarhia Moscovei şi doresc să se alăture Bisericii ortodoxe ucrainene autocefale unite. Mai mult, toţi arhiepiscopii tuturor acestor biserici vor participa la alegerea viitorului patriarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Autocefale. Acesta afirmă că procesul de unificare va continua şi după acest moment, cu parohiile şi arhieriile ce se vor adăuga ulterior, toate din Mitropolia Kievului şi a întregii Ucraine, sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Mai mult, parohiile care nu-şi doresc, vor putea funcţiona mai departe sub Patriarhia Moscovei, se arată în susţinerile lui Filaret după anunţul făcut de Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolelui.

Începe o perioadă tulbure pentru situaţia din Ucraina, chiar înaintea perioadei electorale pentru Preşedinţia Ucrainei, din martie 2019. România a trecut prin disputele dintre BOR şi greco-catolicii din Transilvania în bătăliile interminabile pentru proprietăţi. În cazul Ucrainei, reunificarea nu va fi uşoară, iar Rusia are instrumente noi pentru a se infiltra şi implica în independenţa administrativă a bisericii ucrainene. Nu-I mai puţin adevărat că alte biserici minoritare ar putea intra sub presiune, în egală măsură, inclusiv credincioşii ortodocşi români din Ucraina.

Dar provocarea cea mai mare e cea a schismei pe care o pregăteşte Moscova: potrivit tuturor semnalelor, Moscova doreşte să se afirme ca biserica ruptă de Constantinopole, iar Patriarhului Ecumenic să-i contrapună un ale Primus inter pares, Chiril al Moscovei, capacitând un număr de biserici ortodoxe autocefale surori care să i se alăture şi să respingă autoritatea Constantinopolelui şi actualului Patriarh Ecumenic. Deci o ruptură în ortodoxie între cea ce ţine de Constantinopole şi cea care va asculta de Moscova. Visul celei de a Treia Rome a Moscovei poate fi ideea care să dubleze hegemonia sa politică şi dorinţa de restabilire a controlului în tot spaţiul post-sovietic.

Este greu de prognozat astăzi cum se vor pronunţa bisericile ortodoxe surori, inclusiv Biserica Ortodoxă Română, faţă de această perspectivă. Sunt două niveluri, primul, acela de a recunoaşte actul Patriarhiei Ecumenice şi, deci noua Biserică Ortodoxă Ucraineană autocefală, când va fi emis tomosul, cu biserici ce se vor pronunţa, posibil, pro şi contra, din raţiuni administrative sau politice – vezi Biserica Ortodoxă georgiană, cea armeană, cea sârbă, cea siriană, de ce nu, poate chiar cea bulgară. Alta e schisma în ortodoxie şi schimbarea tradiţiei spre o formulă de Patriarh Ecumenic sau echivalent la Moscova şi reorientarea apartenenţei la noul conclav ortodox apărut în Rusia.

Un adevărat tangaj al ortodoxiei între Eden şi Armaghedon.