Beethoven în pragul surzeniei jpeg

Beethoven în pragul surzeniei

📁 Biografii
Autor: Andrei Alexandru Capusan

Parcurgeţi în „Historia“ câteva dintre însemnările faimosului Ludwig van Beethoven în perioada 1804-1818, atunci când auzul îi slăbise teribil, pentru ca, la finalul intervalului, compozitorul să fie cu desăvârşire surd. Publicate pe parcursul timpului în diverse culegeri, cele mai multe dintre note provin dintr-un manuscris aflat la Biblioteca din Berlin, „Manuscrisul Fischhoff“, unde au fost adunate şi copiate de un necunoscut care a avut la dispoziţie carnetele de însemnări ale compozitorului.

Spre deosebire de Mozart care s-a stins din viaţă la 35 de ani, bolnav, în mizerie şi plin de datorii, lui Ludwig van Beethoven (probabil 16 decembrie 1770, Bonn-26 martie 1827, Viena) i-a fost dat să trăiască o perioadă mai lungă, 56 de ani, plină de evenimente remarcabile, ce au marcat istoria modernă:revoluţia franceză şi epopeea napoleoniană (1789-1815), Congresul de la Viena (1815) şi reaşezarea politică a lumii post-napoleoniene, revoluţiile care vor zgudui Europa după anul 1820, reacţie la politica ultraretrogradă a Sfintei Alianţe. Monumentala operă a lui Beethoven, constând în 9 simfonii, 5 concerte pentru pian şi orchestră, 1 concert pentru vioară şi orchestră, inegalabila Missa Solemnis, 32 de sonate pentru pian, mai multe sonate pentru vioară şi pian (cea mai cunoscută fiind Sonata Kreutzer), 16 cvartete pentru coarde şi opera Fidelio reflectă cu expresivitate şi claritate realităţile şi personalităţile vremii sale.

Însemnările, cugetările şi aforismele cuprinse în acest grupaj, scrise de Beethoven în perioada 1804-1818, constituie un tablou fidel al gândurilor şi trăirilor compozitorului de geniu într-o perioadă decisivă a vieţii, dar şi a carierei sale muzicale, între cel de-al 34-lea şi cel de-al 48-lea an de viaţă. Intervalul cu pricina a fost marcat de derularea epopeii napoleoniene, de naşterea, apogeul şi declinul imperiului francez al lui Napoleon Bonaparte şi apoi de primii ani de după Congresul de la Viena. Iar în plan personal, de instalarea treptată, dar sigură şi de nestopat, a traumei fizice care l-a urmărit ca un blestem:surzenia.

Dacă primele semne ale teribilului flagel i-au apărut lui Beethoven în 1798, în tinereţe, în plin elan creator, două decenii mai târziu, în 1818, când avea 48 de ani, Ludwig van Beethoven era complet surd, înţelegându-se cu interlocutorii săi prin citirea cuvintelor de pe buze, folosirea cornetului acustic şi a caietelor de conversaţie în care replicile rostite erau apoi notate. Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni faptul că în această stare de surzenie accentuată au fost compuse marile sale capodopere:simfoniile Eroica, Destinului, Pastorala, sonatele Appassionata, Sonata Lunii, concertul pentru vioară şi orchestră sau concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, Imperialul. Iar creaţiile sale de după anul 1818, din care amintim numai Simfonia a IX-a cu vestita Odă a Bucuriei şi Missa Solemnis, au fost puse pe hârtie de un compozitor completamente surd.

Publicul îl aclamă, el nu aude nimic.  Edificator pentru starea sa de spirit rămâne episodul serii primei audiţii a Simfoniei a IX-a, care a avut loc la Viena, la 7 mai 1824. La sfârşitul reprezentaţiei, succesul a fost triumfal. Sala era în delir, oamenii se ridicaseră în picioare, îi scandau numele, aplaudau furtunos, femeile plângeau, îşi aruncau batistele. Din lojă, familia imperială aplauda frenetic. Aflat în primul rând, compozitorul nu vedea şi nu auzea absolut nimic, era complet absent faţă de cele ce se petreceau. A fost nevoie ca o solistă să coboare de pe scenă, să vină la Beethoven, să îl ia cu ea înapoi pe scenă şi să-l aşeze cu faţa către public. Numai atunci a realizat titanul de la Bonn efectul, reacţia sălii la simfonia pe care tocmai o audiase. Aceasta a fost cumplita dramă a vieţii lui Beethoven, reflectată atât de bine în scrierile sale, între care şi aceste Carnete Intime (ediţie din 1936), din care au fost reproduse însemnările alăturate:drama geniului surd şi singur, având atât de puţine tangenţe cu lumea înconjurătoare, dedicat trup şi suflet artei sale şi credinţei în Dumnezeu.

Beethoven se va stinge din viaţă la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat care îl ţintuise la pat din decembrie 1826. Spre deosebire de Mozart, petrecut pe ultimul drum doar de câinele lui, Ludwig van Beethoven va avea „consolarea“ de a fi însoţit, în ultima zi a vieţii sale pe pământ, de mii de vienezi, poetul Franz Grillparzer rostind cu acest prilej un vibrant cuvânt de adio.

1804 - Ziua de 2 iunie. Finale, întotdeauna mai simplu, ca de altfel orice compoziţie pentru pian. Dumnezeu ştie de ce, muzica mea pentru pian îmi face mereu o foarte proastă impresie, mai ales atunci când ea este prost executată.

1806 - Aşa cum te arunci, acum, în vârtejul monden, la fel de bine poţi scrie opera în ciuda tuturor piedicilor şi opreliştilor puse de societate. Nu mai încerca să-ţi ascunzi surditatea;şi arta trebuie să aibă cunoştinţă de ea!

1808 - Simfonia pastorală nu este un tablou;în ea se găsesc exprimate, în nuanţe particulare, impresiile pe care omul le gustă la ţară. 

1811 - Vata din urechi în timp ce mă aflu la pian alină vâjâitul penibil al auzului meu bolnav. 

1812 - Resemnare, resemnare profundă cu soarta ta! Singură, ea îţi va permite să accepţi sacrificiile pe care ţi le cere „serviciul“. Of, luptă penibilă! Pregăteşte-ţi călătoria îndepărtată prin toate mijloacele. Fă ceea ce este necesar pentru a-ţi realiza dorinţa cea mai scumpă şi vei sfârşi prin a reuşi. 

Nu fi om decât pentru altcineva, renunţă să mai fii pentru tine însuţi! Pentru tine nu mai există fericire şi bunăstare decât în interiorul tău, prin arta ta. Of, Doamne, dă-mi puterea de a mă învinge pe mine însumi! De acum înainte, nimic nu mai trebuie să mă ţină înlănţuit de viaţă.  

1813 - Ziua de 13 mai. Să nu întreprinzi o mare acţiune care ar putea fi săvârşită şi să te menţii la nivelul Statu Quo-ului! Of, ce diferenţă faţă de acea viaţă pe care am simţit-o atât de des ţâşnind în mine şi al cărei izvor a secat! Vai, ce condiţii teribile! Voi îmi lăsaţi dragostea căminului dar în acelaşi timp îmi răpiţi facultatea de a mă bucura de ea! Dumnezeule, coboară-ţi privirile Tale asupra nefericitului B;permite ca lucrurile să nu rămână la fel ca până acum! 

Să verifici totul seara.

Pentru a goni gândul răului care te bântuie şi te întristează, nu vei găsi niciodată o metodă mai bună ca ocupaţia. 

Iată cum sunt făcuţi oamenii:dacă un om cade, un altul poate să-l plângă, dar să nu cumva să-şi permită să-l judece! 

1814 - Din luna martie şi până la 15 mai 1814, scris şi corectat opera Fidelio. 

Mai sunt multe de făcut pe acest pământ. Prin urmare, grăbeşte-te!

Nu mai continua viaţa pe care ai dus-o până acum! Arta îţi cere şi acest sacrificiu. Ia-ţi un repaus în distracţie, pentru a mări puterea de a produce. 

Căci soarta i-a dat omului această facultate:curajul de a suporta totul, până la sfârşit. 

Regulă:să nu las niciodată să se copieze după o partitură terminată, la care ţin. Şi să am mereu hârtie cu linii de la 20 la 24. 

Orele care trec cel mai repede, timp în care roata se învârte cel mai rapid, sunt acelea pe care noi le consacrăm a ne ţine spiritul ocupat, iar în ce mă priveşte, să compun. 

Niciodată o partitură nu va fi copiată la fel de exact cum a compus-o autorul ei. 

1815 - Să îmi perfecţionez, pe cât posibil, aparatul auditiv şi apoi să călătoresc. Aceasta este datoria ta către tine, către oameni şi către El, cel Atotputernic;numai aşa vei putea dezvolta într-o bună zi tot ce trebuie acum să disimulezi în tine. Şi apoi o mică Curte, o mică capelă, unde cântecul scris de mine va fi executat întru gloria celui Atotputernic, celui Etern, celui Infinit. 

Luaţi loc în camera mea, portrete ale lui Haendel, Bach, Glück, Mozart şi Haydn! Voi mă puteţi ajuta să-mi accept suferinţa. 

Să studiezi în fiecare zi, de la orele cinci şi jumătate dimineaţa şi până la dejun. 

Ai vrea să savurezi mierea fără a suferi înainte de pe urma înţepăturilor albinei? Ai dori să te împodobeşti cu coroana victoriei fără a înfrunta pericolul bătăliei? Plonjorul ar putea oare aduce perla de pe fundul mării dacă teroarea crocodilului îl reţine pe mal? Îndrăzneşte, aşadar! Ceea ce Dumnezeu ţi-a rezervat, niciun muritor nu îţi va răpi. Însă ţi-a rezervat numai ţie, om curajos! 

Nu-ţi încredinţa secretul nici măcar prietenului celui mai încercat. Poţi oare să-i ceri lui fidelitate şi discreţie, atunci când tu însuţi duci lipsa acestor calităţi?  

1816 - Vitejii, îndrăzneţii, oamenii superiori ne incită să comitem acte nobile şi meritorii, laşii, oamenii mici, lucruri mărunte, nedemne. Asta fiindcă viciul trece pe nişte căi atrăgătoare pentru voluptatea lor, care-l angajează pe om să le urmeze. Virtutea, din contră, alege drumurile abrupte şi nu ne poate seduce atât de repede şi atât de uşor, mai ales atunci când noi suntem invitaţi să urmăm un drum blând, liniştit şi agreabil. 

A propos de biblioteca mea:cărţile mari trebuie plasate vertical şi în aşa fel încât să le poţi lua uşor. 

Supunere, resemnare, supunere! Şi să ştim astfel să tragem încă un profit moral de pe urma celei mai profunde amărăciuni şi să ne facem demni de iertarea lui Dumnezeu. 

Trăieşte pe viitor numai pentru arta ta. Orizontul tău fiind acum atât de limitat din cauza slăbiciunii simţurilor tale, arta, în mod categoric, este pentru viitor singura ta raţiune de a trăi. 

Nu urma sfaturile altuia decât numai în cazurile excepţionale. Dacă ai reflectat îndelung şi matur asupra unei chestiuni, cine altcineva şi-ar putea-o reprezenta, mai bine decât tine, sub toate feţele ei?

Să nu trăieşti niciodată singur cu un servitor. Va fi întotdeauna un mare risc! Să presupunem, de exemplu, că stăpânul se îmbolnăveşte în acelaşi timp cu servitorul. 

1817 - Cea mai bună cale:să cunoşti un cabaret sigur, unde să nu poţi fi furat. 

Pentru a te elibera nu există decât un singur mijloc:să pleci. Numai aşa te vei putea ridica din nou până pe culmile artei tale, în timp ce aici nu faci altceva decât să te afunzi în vulgaritate. Încă o simfonie şi apoi să pleci, să pleci, să pleci! – Şi, aşteptând, împrumută din experienţa mea ceea ce se poate realiza mulţi ani de acum înainte. 

Să petreci câteva ore în societate, la prânz şi seara. Aceasta nu îţi poate face decât bine şi îţi oferă posibilitatea să respiri o altă atmosferă decât aceea de acasă de la tine. 

Fără uniunea sufletelor, bucuria simţurilor va fi mereu un act bestial. Ea nu ne lasă nicio impresie de natură elevată, nimic altceva decât remuşcarea. 

Câte ore frumoase pierdute pentru copiii închişi într-o instituţie unde domneşte o disciplină severă, în vreme ce aceştia, lângă nişte părinţi buni, s-ar îmbogăţi cu impresii bune şi cu sentimente pe care ani întregi nu i-ar putea şterge. 

Pacea şi libertatea sunt cele mai mari bunuri. 

Prietenia adevărată ar trebui să se întemeieze pe uniunea naturilor omogene. 

Răul este misterios;el câştigă în intensitate dacă vorbim despre el;singură, înţelegerea exactă a cauzelor şi a întinderii lui îl face pentru noi mai suportabil. 

Să trăieşti singur este pernicios pentru tine, din cauza surdităţii tale. Teme-te şi fii sceptic:în anturajul tău s-ar putea găsi un om cu sentimente mai puţin elevate. 

Poate că ar fi mai bine cu un menaj:un servitor cu soţia lui. 

1818 - Miercuri, 15 noiembrie 1815, nefericitul meu frate, Karl van Beethoven, a murit. Se născuse la 4 septembrie 1774. 

A nu se uita litaniile lui Bach. 

Să scrii o dramă, cu o parte melodramatică, într-un cuvânt o cantată cu coruri, pentru a-ţi putea arăta capacitatea în toate genurile. 

Nu este oare un fapt demonstrat şi de nenegat acela că prostia şi mizeria sunt mereu unite? 

Jertfeşte artei tale, încă o dată, toate meschinăriile vieţii sociale. Dumnezeu este deasupra tuturor! Providenţa eternă este aceea care decide şi reglează bunăstarea şi nefericirea muritorilor.  

Cu calm şi resemnare, plasându-mi încrederea, o, Doamne, în bunătatea Ta imuabilă, vreau să mă supun tuturor eventualităţilor destinului. Fii stânca mea, Doamne! Fii lumina mea! Fii pentru totdeauna refugiul unde va veni să-şi caute adăpost încrederea mea!

Selecţia şi traducerea a fost realizată de Andrei Alexandru Căpuşan din lucrarea Carnets Intimes, Ludwig van Beethoven, Editions R.-A. Corrêa, Paris, le 4 Avril, 1936