Bătălia dintre Alexandru cel Mare si regele indian Poros

Campania întreprinsă de Alexandru cel Mare în India este poate cea mai fascinantă şi uimitoare ultimă etapă a cuceririlor sale. Teritoriul ce se întindea dincolo de Indus era, în acel moment, o mare necunoscută, atât pentru greci, cât şi pentru perşi. Cu toate acestea imaginaţia de neegalat a grecilor putea crea cu uşurinţă un întreg tablou în ceea ce privea teritoriul necunoscut.

Dintre toate bătăliile spectaculoase pe care Alexandru le-a purtat în India, un loc aparte îl ocupă bătălia de la Hydaspes. Și asta din toate punctele de vedere. Trebuie să avem în vedere că Alexandru se afla împreună cu armata sa într-un teritoriu total necunoscut. Atât  fauna, cât şi clima le erau macedonenilor neprielnice, lucru care îngreuna, în mod evident, orice luptă pe care aceştia trebuiau să o ducă până la capăt. De asemenea necunoaşterea terenului era un dezavantaj pentru macedoneni. Un alt mare impediment în lupta ce urma să aibă loc era tocmai Hydaspesul care, la o primă vedere, părea imposibil de trecut. Toate aceste lucruri laolaltă la care adăugăm şi faptul că Alexandru era acum practic singur, neavând alături de el niciun sfetnic, ne-ar putea face să ne temem pentru Alexandru şi armata sa. Însă vom vedea în cele ce urmează că toată această nefericită conjunctură nu va face decat să scoată în evidenţă geniul de strateg care era Alexandru cel Mare.

Armata si elefanţii

Ne aflăm, aşadar, în primăvara anului 326 î.Hr., iar pe Alexadru îl putem găsi încă în Taxila, însă nu pentru multă vreme. Acesta primeşte informaţii, că regele Poros îl aşteaptă dincolo de râul Hydaspes.  La aflarea unor astfel de veşti, Alexandru nu mai zăboveşte nicio secundă şi îndată hotărăşte deplasarea spre Hydaspes. Însă, vorbind despre Alexandru putem şti, cu siguranţă, că planurile sale nu puteau fi simple deloc. Şi aşa şi este deoarece Alexandru dorea, în mod evident, să treacă râul şi astfel hotărăşte demontarea şi transportarea întregii sale flote pe uscat de la Indus până laHydaspes. Această covârşitoare sarcină îi este încredinţată lui Coinos, care reuşeşte s-o îndeplinească.

Aşadar, Alexandru cel Mare ajunge cu întreaga sa armată şi flotă pe malul Hydaspesului faţă în faţă cu Poros şi incredibila sa armată care se aflau pe celălalt mal. Armata lui Poros era cu adevărat incredibilă însumând între 30 000 şi 53 000 de oameni între 85 şi 200 de elefanţi şi între 300 şi 1000 de care de război. Numărul soldaţilor nu se apropia nici câtuşi de puţin de numărul soldaţilor din armata lui Alexandru care număra după cum aflăm de la Rufus 120 000 de  oameni. Cu toate că armata lui Alexandru era cu mult mai mare decât cea a lui Poros, macedonenii erau cu adevărat îngrijoraţi de numărul elefanţilor.De-a lungul luptelor lor în India, oamenii lui Alexandru ajung să fie îngroziţi de aceste animale cu care erau nevoiţi să se lupte. Pentru cei mai mulţi era cu siguranţă prima oară când intrau în contact cu astfel de animale, astfel putându-ne explica şi groaza pe care aceştia o simţeau.

De-a şoarecele si pisica pe malul Hydaspesului

Alexandru se află acum în momentul în care trebuia să-şi regândească întreaga tactică de bătălie. Perioada în care ne aflăm în acest moment, al luptei dintre Alexandru şi Poros este total nefavorabilă. În luna mai, în India, apele sunt umflate şi foarte greu de trecut. Astfel se face că Alexandru nu putea trece apa Hydaspesului în siguranţă. Nu avea decât două soluţii şi anume, ori să aştepte iarna pentru ca apele să scadă şi să le poată trece cu uşurinţă, ori găsea o portiţă de scăpare din această încurcătură. Alexandru începe prin câteva manevre menite să-l deruteze pe Poros. Regele indian îşi fixase câteva puncte de apărare de lungul fluviului, unde se putea trece mai uşor, astfel că Alexandru începe să execute câteva deplasări împreună cu o parte a armatei de-a lungul râului pentru a-l pune în alertă pe Poros şi pentru a-l obosi. Lucru care i-a şi reuşit, deoarece Poros nu se mai complica să-l urmărească îndeaproape. Apoi Alexandru a început aprovizionarea cu grâu a taberei sale, făcându-l pe Poros să creadă că are de gând să rămână acolo până la venirea iernii. După această manevră, s-a trecut la o continuă simulare a unei posibile debarcări în diferite locuri de-a lungul râului. Și de această dată regele indian, pe numele său, Poros, se plictisi să urmărească aceste diversiuni. Însă exact asta urmărea tânărul Alexandru. Dezinteresul lui Poros îl ajută pe Alexandru să-şi pună în aplicare planul. În timpul diverselor manevre executate pe malul râului, tânărul macedonean a putut observa existenţa unui ostrov ce putea masca o eventuală trecere a armatei sale.

Alexandru hotărăşte trecerea pe malul celălalt prin acel punct şi începe pregătirile. Crateros urma să rămână în tabără pentru a veghea asupra ei. Planul era urmatorul:dacă Poros  il ataca pe Alexandru doar cu jumătate din armată şi-şi  lăsa cealaltă jumătate, dimpreună cu elefanţii, în tabără, Crateros trebuia să rămâna pe loc;însă, dacă îl vedea pe Poros atacându-l  cu toţi elefanţii şi lăsând un număr redus de ostaşi în tabără, atunci trebuia să treacă şi el râul. Aşadar, Crateros rămâne în tabără, iar Alexandru, însoţit de escadroanele lui Hephaestion, Perdiccas şi Demetrios, de cavaleria bactriană, sogdiană şi scită plus arcaşii călare dai, dar si de o parte din falanga macedoneană mai exact unităţile lui Cleitos şi Coinos, arcaşii şi agrianii se îndreaptă pe un drum ferit spre ostrovul pe unde urmau să treacă râul. Alexandru reuşeşte, cu mari dificultăţi, să traverseze râul împreună cu 5 000 de călăreţi şi 6 000 de pedestraşi însumând un total de 11 000 de oameni. Trecerea râului a avut loc noaptea, pe o ploaie torenţială şi cu ajutorul unor plute din piei umplute cu nutreţ.

Faţă în faţă

Vestea trecerii râului de către însuşi Alexandru împreună cu o parte din armata sa, îl ia prin surprindere pe Poros. În acel moment, Poros ia decizia de a-l trimite pe fiul său împotriva lui Alexandru. Fiul lui Poros apare în faţa lui Alexandru în fruntea a 120 de care de luptă şi a 2 000 de oameni. Alexandru nimiceşte contraofensiva indienilor, însuşi fiul lui Poros, căzând în această luptă.  În această situaţie, Poros hotărăşte să-l înfrunte personal pe Alexandru. Ajunşi faţă în faţă  pe un teren nisipos, cei doi îşi stabilesc poziţiile. Poros se opreşte pentru  a-şi stabili poziţiile. În prima linie a frontului  îşi aşează elefanţii, la o sută de picioare depărtare unul de altul, în faţa întregului corp al pedestraşilor, ca să îndepărteze cu ei  cavaleria lui Alexandru. În rândurile următoare sunt asezati pedestraşii, care, însă nu sunt aliniaţi exact în spatele elefanţilor, ci în aşa fel încât fiecare unitate să se găsească în dreptul spaţiului liber dintre doi elefanţi. Aripile sunt formate din pedestrime, iar în flancurile pedestrimii, din cavalerie;  cavaleria este, la rândul ei, precedată de care, atât într-o parte cât şi în cealaltă. Alexandru observă acţiunile lui Poros şi după sosirea infanteriei  începe să-şi organizeze şi el forţele de care dispunea.

 În prima linie Alexandru îi aşează pe arcaşii călare, urmaţi de cavaleria compusă din unităţile lui Hephaestion, Perdiccas, Coinos şi Demetrios, aşezând la urma lor infanteria compusă din arcaşi, suliţaşi şi agriani. Alexandru se hotărăşte să atace din două părţi pentru a-i încercui pe indieni. Astfel, arcaşii călare împreună cu toată cavaleria în frunte cu Alexandru atacă flancul stâng al armatei indiene. Flancul drept fiind atacat în acelaşi timp de unităţile lui Coinos şi Demetrios. Speriaţi indienii încep să se retragă. Întreaga scenă a luptei ne este descrisă de către Arrianus:“ Dar şi elefanţii erau înghesuiţi acum într-un spaţiu restrâns şi deveniseră pentru indieni un pericol tot atât de mare ca şi pentru duşmanii lor, pentru că îi călcau în picioare ori de câte ori efectuau vreo manervă ori atacau. Cavaleria indiană, care se masase în jurul elefanţilor, suferea acum pierderi grele din cauza înghesuielii. Majoritatea conducătorilor de elefanţi fuseseră ucişi de săgeţile macedonenilor, iar animalele lor, rănite, obosite şi rămase fără conducător, nu mai puteau fi ţinute pe loc în luptă, ci, înnebunite de câte păţiseră, se năpusteau şi peste prieteni şi peste duşmani, fără să mai aleagă, îi călcau în picioare şi-i omorau. Totuşi, macedonenii, care dispuneau de mai mult spaţiu şi atacau elefanţii ori de câte ori le venea la îndemână, puteau da înapoi când animalele veneau peste ei, fără însă a conteni să tragă cu arcul în ele, pe când indienii, care-şi căutaseră adăpost în jurul lor, aveau cel mai mult de suferit de la ele. La un moment dat, văzând că elefanţii sunt istoviţi şi că atacurile lor şi-au pierdut din vigoare (de fapt elefanţii nu mai făceau acum altceva decât mugeau, apoi cedau teren, încetul cu încetul, ca nişte corăbii care bat în retragere), Alexandru încercui cu cavaleria întreg acest corp  de armată, poruncii pedestrimii să strângă bine rândurile şi să se pună la adăpostul scuturilor, apoi dădu semnalul de atac. Rezultatul a fost nimicirea aproape completă a cavaleriei indiene;acelaşi lucru s-a petrecut şi cu pedestrimea lor, pe care macedonenii ajunseseră să o încolţească din toate părţile. De aceea, indienii nu mai făceau decât să fugă, oriunde mai găseau puţin spaţiu între unităţile cavaleriei lui Alexandru.”  Victoria lui Alexandru asupra lui Poros era acum evidentă. Acesta era momentul în care Crateros trebuia să intervină, lucru pe care  l-a şi făcut. Crateros trece râul şi porneşte în urmărirea fugarilor. Din rândul indienilor cad în luptă circa 25 000 de oameni. Din rândul oamenilor lui Alexandru cad în jur de 300 de oameni. De asemenea, Alexandru capturează toţi elefanţii rămaşi în viaţă şi distruge toate carele de luptă ale indienilor. Victoria lui Alexandru era de necontestat. Macedoneanul reuşise în opt ore să spulbere armata lui Poros. Iar această victorie este cu atât mai laudabilă cu cât ne îndreptăm privirile spre Poros. Poros nu era un om fricos sau slab, ci dimpotrivă, era un barbat înalt, sursele îl descriu având o înălţime de 2, 40m şi foarte viteaz. Acesta refuză să se retragă până în momentul în care totul era pierdut.  Se pare însă că Alexandru, nu numai că l-a lăsat să stăpânească  ceea ce avusese înainte dar a  cucerit  un ţinut din ţara care era încă liberă şi i l-a dat în stăpânire lui Poros.

Aşadar, Alexandru cel Mare obţine la Hydaspes o victorie răsunătoare, sărbătorită mai apoi cu concursuri gimnice şi hipice, cu jertfe aduse zeilor şi fondarea a două cetăţi, Nicaea şi Bucephala. Geniul său militar abia acum iese cu adevărat la iveală. La numai 29 de ani reuşeşte să invadeze şi să cucerească un teritoriu total necunoscut, cu o faună şi o climă potrivnică, în fruntea unei armate care, în ciuda tuturor greutăţilor, i-a rămas alături. Puterea de convingere a lui Alexandru şi fascinaţia pe care cei din jurul său o aveau pentru el trebuie să fi fost un element cheie al succesului său. Bătălia de la Hydaspes este, însă, ultima  bătălie a lui Alexandru cel Mare de o asemenea însemnătate.

Bibliografie :

1.         ARRIANUS, Flavius. „Expediția lui Alexandru cel Mare în Asia„București:Editura Științifică, 1966 ;488 p.

2.      CURTIUS RUFUS, Quintus. ”Viațași faptele lui Alexandru cel Mare„București :Minerva, 1970, 2 vol. (XXIX, 314 p., 368p.) 

3.      PLUTARH, „Vieți Paralele„vol III. București :Editura Științifică, 1966, 567 p.

4.      SUCEVEANU, Alexandru.  Alexandru cel Mare.București :Editura Academiei Române, 1993, 240 p. 

5.      HOLT, Frank Lee. Alexander the Great and the Mistery of the Elephant Medallions.California:University of California Press, 2003.