Bărbierii, felcerii și „doftorii” din Bucureștiul de odinioară

Înainte de medicii din zilele noastre au existat sfinții făcători de minuni, descântătorii, cioclii, tămăduitorii din mahalale, moașele și felcerii, aduși la curțile domnești din Turcia, Italia sau Grecia. Treptat, începând cu secolul al XVIII-lea, de la bolnițele și chiliile mănăstirești din jurul Capitalei, s-a ajuns la spitale cu pavilioane și doctori specialiști, educați în străinătate. Ați putea crede că Bucureștiul era – în secolele trecute – cu mult în urma Europei, în ceea ce privește infrastructura și educația medicală. Nimic mai fals. Institutul de Medicină Legală, înființat în 1892, a fost primul din Europa, cu 30 de ani înaintea celor de la Londra și Paris. Vă invităm deci la o călătorie în Bucureștiul vechi, cosmopolit, în care domnitorii și boierii au construit spitale și azile, multe dintre ele funcționale și în ziua de azi.

Pe vremea aceea, medicii erau rari, boierii preferând să-și vadă odraslele negustori ori funcționari la Stambul, nu murind de lepră la capul bolnavilor.

Pe lângă cei câțiva medici străini rămași de la armatele de ocupație, memoria bucureștenilor păstrează câteva figuri de așa-ziși medici, doftori și doftoroaie din popor – simpli felceri sau calfe de spițeri care înșelau buna credință a mahalagiilor și a ipohondrilor: dr. Drasch era un felcer neamț, mare șarlatan, care umbla cu sticleți în buzunar, care urmau să ghicească boala; dr. Hirsch era un evreu care vindea doctorii proprii; dr. Ceapă oferea ca panaceu ceapa; moș Rățoi era mare specialist în fracturi, Mățăreasa dădea „medicamente” din reziduuri de la animale, iar farmacistul Kubrich, din strada Câmpineanu, vindea pastilele Pink, bune la orice. Dentiști erau bărbierii care se constituiseră în breaslă. Însă toți au fost măturați de marele igienist de origine cehă, Iacob Felix, prin organizarea sanitară pe care a alcătuit-o ulterior.

Primii medici din Capitală

Medicii erau priviți precum ceva exotic, cu puteri supranaturale, iar găsirea lor se făcea cu mare greutate, fiind căutați prin cartiere din om în om. De aceea mahalalele le atribuiau diferite porecle, pentru a fi mai ușor de depistat.

Primul medic-șef al Capitalei

Cei dintâi medici din Capitală, la început de secol XVIII, au fost Pamperi – pe numele său adevărat Dumitru Procopie, medicul lui Nicolae Mavrocordat – și fratele său, Ion de la Colțea, originari din Moscopole. Un alt macedo-român cu nume de rezonanță turcească, Constantin Caracaș, era cunoscut ca „arhiiatropol”.

O stradă din cartierul Cotroceni poartă și azi numele de „dr. Iatropol” (medic, în limba greacă). Caracaș și alt conațional, Constantin Darvari (o stradă și un schit din București îi poartă numele), vor deveni medici oficiali ai Capitalei începând din 1801.

În 1790 îl întâlnim pe medicul transilvănean Marcu la Colțea – numit doctor al Epitropiei Obștilor, adică al armatei, de către Alexandru Moruzi – și pe transilvăneanul Ioan Manicati Safrano, care l-a înlocuit pe Caracaș la Sf. Sava, din ordinul lui Mihai Suțu.

Tot profesor la Sf. Sava îl mai aflăm în acea perioadă și pe alt medic cu nume de rezonanță pentru bucureșteni, Silvestru Filitti. Pe lângă ei au mai profesat francezul naturalizat la noi Tavernier și grecul Constantin Estiotul, care împreună cu Dimitrie Topliceanu alcătuiesc primul regulament doftoricesc al Capitalei, al cărui medic-șef era cel din urmă, înlocuit apoi de Nicolae Gussi. Dimitrie Papazoglu îi împarte pe medici în patru categorii, în funcție de perioada în care au profesat:

1811-1821: Fleva, Manolache, Theodosie, Arsachi, Filittis, Caracaș, Esarcu, Haller (chirurg) și Spover (mamoș);

1821-1831: Sachelarie, Ceapă, Campoti, Rasti, Anastate, Bacaloglu, Ferari, Picolo, Alexandri, Vartiadis, Diamandi și Filipachi (chirurg);

1831-1841: Marigi, Maier, Formion, Tavernier, Risdorfer, Gronau, Capșa, Athanasovici, Pazelt, Nezeti, Lailem, Witman, Incker, Gluck;

1841-1850: Trandafiridis, Steege, Steiner, Werteimer, Epaminonda, Ziteos, Moor, Orsom, Polzus, Drash, Hepites, Iatropol, Marcovici, Felix, Fabricius, Herosi, Caliga, Nasilm și Ciocan (singurul român printre grecii, italienii, germanii și evreii ce colorau peisajul medical bucureștean la acea epocă).

Asociațiile spitalicești și școlile medicale

Prima formă de administrare a spitalelor o copiază oarecum pe cea a bisericilor sau mănăstirilor pe lângă care existau. De exemplu, epitropia Spitalului Pantelimon era pusă sub triumviratul mitropolitului, marelui vistiernic și marelui logofăt.

Formion, doctorul lui Bibescu, semnalează „spitalele de o zi”, alcătuite de obicei în ziua hramului bisericii de care aparțineau. Practic, începutul organizării sanitare bucureștene începe în timpul lui Barbu Știrbey, căruia consulul francez Beclard (ginerele lui Lascăr Catargiu) i-l recomandă în acest scop pe tânărul doctor Davila. Privit cu neîncredere la început, acesta reușește alături de câțiva felceri străini – după amintirile doctorului Severeanu și ale câtorva băieți de familie ce își făceau stagiul militar – să înjghebeze o școală de Mică Chirurgie în localul cazărmii de la Mănăstirea Mihai Vodă.

În 1855 erau opt studenți, printre care: Ghiță Tănăsescu (repartizat la Corpul Pompierilor), Theodorescu Tunaru (repartizat la Artilerie), Nicolaides (devenit diplomat), Al. Vlădescu (doctor la Paris) – ultimii doi trecuseră și pe la facultăți străine –, D. Nicolau, Mina Ionescu și Grigore Mano. Profesori erau medici străini, N. Turnescu (venit de la Paris) și Emil Severin Baznagea (începând cu 1859, venit de la Constantinopol). Card Davila era director și secund al său – botanistul ungur Brust.

În paralel, epitropiile celor trei mari spitale Colțea, Pantelimon și Filantropia se unesc în februarie 1831 în organizația EFORIA spitalelor, condusă de trei efori și un director. Strada Eforiei de astăzi amintește de locul unde a luat ființă această primă organizare sanitară. Doctorii Marcu și Darvari au creat și ei o organizație: Casa Obștilor.

Însă cel care îl va ajuta din plin pe Carol Davila în organizarea învățământului va fi Nicolae Krețulescu, cel dintâi fiu de mari boieri, întors de la Paris cu diplomă de medic în 1839. Tot el a înființat la Colțea o școală de chirurgi și subchirurgi, organizând și sucursala Crucii Roșii, împreună cu G. Gr. Cantacuzino, C. A. Rosetti, Dim. Sturdza, Ion Ghica și Carol Davila, la 4 iulie 1876. Davila a fondat Facultatea de Medicină în 1869, cei dintâi studenți fiind Vercescu, Severeanu și Greceanu.

Primul serviciu comunal sanitar a fost alcătuit de Iacob Felix, care a distribuit medici pe „văpseluri”, adică pe sectoare care se evidențiau prin culori distincte. Tot Iacob Felix a înființat și primele policlinici pe cartiere. Se vor dezvolta în București 10 servicii sanitare, începând cu 1901: central, exterior medical, veterinar, al orfanilor, al prostituției, al infirmilor, al azilelor, igiena școlilor, dezinfecția etuvelor, al ambulanțelor și laborator bacteriologic.

Fragmentul face parte din articolul „Bucureștiul de odinioară: Vechile așezăminte spitalicești”, publicat în numărul 262 al revistei „Historia” (revista:262), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 noiembrie - 14 decembrie, și în format digital pe platforma paydemic.