Averescu ╚Öi tenta╚Ťia dictaturii jpeg

Averescu ╚Öi tenta╚Ťia dictaturii

­čôü Biografii
Autor: Florin ┼×perlea

Problema rela╚Ťiilor civili-militari face obiectul unor ample dezbateri ├«n literatura de specialitate occidental─â, ├«n vreme ce, la noi, pare s─â fie acceptat─â cel mult pentru perioada post-decembrist─â, dar mai degrab─â ├«ncorsetat─â de rezultatele g├óndirii occidentale ╚Öi, ├«n siajul acesteia, prea pu╚Ťin aplicat─â la realit─â╚Ťile rom├óne╚Öti. A cobor├« ├«n timp din perspectiva analiz─ârii raporturilor civili-militari ├«n Rom├ónia se dovede╚Öte a fi o ├«ntreprindere dificil─â atunci c├ónd nu e cu totul ignorat─â.

Militarii ╚Öi tenta╚Ťia politicii

Militarii au fost tenta╚Ťi s─â se amestece ├«n politic─â, indiferent de ╚Ťar─â sau de sistemul politic. Tenta╚Ťia este favorizat─â de faptul c─â armata constituie o structur─â organizat─â ╚Öi ierarhizat─â, care are, ├«n societate, un statut special ├«ntemeiat pe tradi╚Ťii ╚Öi definit printr-o seam─â de simboluri ╚Öi, ├«n plus, dispune de armament pe care ├«l poate folosi at├ót ├«mpotriva inamicilor ex - terni, c├ót ╚Öi ├«n interior, ├«mpotriva politicienilor. Motivele interven╚Ťiilor militare ÔÇô fie c─â este vorba de preluarea ╚Öi gestionarea puterii sine die, fie c─â e vorba de preluarea puterii pe un anumit termen, pentru restabilirea ordinii, pentru a o reda apoi civililor ÔÇô sunt foarte diferite de la o ╚Ťar─â la alta, de la o armat─â la alta. Prin urmare, a╚Öa cum spunea politologul Samuel E. Finer, surprinz─âtor nu este de ce militarii se ridic─â ├«mpotriva ÔÇ×st─âp├ónilorÔÇť civili, ci mai degrab─â de ce se supun acestora mai totdeauna.

Samuel Huntington ╚Öi S.E. Finer s-au ocupat ├«n mod special de analizarea interven╚Ťiilor militarilor ├«n politic─â ╚Öi au elaborat diferite modele de interpretare. ├Än esen╚Ť─â ├«ns─â, ambii au ajuns la concluzia c─â, dincolo de motiva╚Ťiile imediate, de profesionalismul sau de structura ╚Öi compozi╚Ťia social─â a armatelor respective, nivelul culturii politice dintr-o ╚Ťar─â ╚Öi modalitatea ├«n care militarii se raporteaz─â la institu╚Ťiile civile sunt definitorii pentru analiza interven╚Ťiilor militarilor. S.E. Finer (├«n The Man on Horseback. The Role of the Military in Politics), consider─â c─â ├«n ╚Ť─ârile cu un ├«nalt nivel de cultur─â politic─â, ├«n democra╚Ťiile tradi╚Ťionale, militarii utilizeaz─â canalele constitu╚Ťionale, iar legitimitatea este conferit─â de o larg─â sus╚Ťinere popular─â, concretizat─â prin vot.

├Än ╚Ť─ârile ├«n care nivelul de cultur─â politic─â este foarte sc─âzut ╚Öi ├«n care opinia public─â este pu╚Ťin important─â, interven╚Ťia militar─â poate lua forma unei dictaturi specifice, exemplele fiind numeroase ├«n ╚Ť─âri din America Latin─â ╚Öi Africa. Astfel, Finer distinge patru niveluri de cultur─â politic─â: matur, dezvoltat, sc─âzut ╚Öi minim. Huntington extinde ├«ns─â aria de interpretare, socotind c─â ├«n societ─â╚Ťile pretoriene (prin care nu ├«n╚Ťelege neap─ârat pe acelea controlate sau controlabile de c─âtre militari) confrunt─ârile violente dintre diferitele grup─âri angajate ├«n lupta pentru ob╚Ťinerea unor avantaje sau a puterii se datoreaz─â lipsei institu╚Ťiilor politice eficiente capabile ÔÇ×s─â medieze, s─â amelioreze ╚Öi s─â modereze ac╚Ťiunea politic─â de grup. ├Äntr-un sistem pretorian, for╚Ťele sociale se confrunt─â deschis unele cu alteleÔÇŁ.

ÔÇ×Armata nu renteaz─âÔÇŁ

├Än Rom├ónia modern─â ╚Öi contemporan─â interven╚Ťiile militarilor ├«n politic─â sunt mai degrab─â excep╚Ťia dec├ót regula. Care ar putea fi explica╚Ťiile? ├Än primul r├ónd, din punctul meu de vedere, pentru c─â statul rom├ón modern prinde contur ╚Öi se consolideaz─â ├«n paralel cu rena╚Öterea armatei na╚Ťionale ├«n timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Interesele elitelor politice ╚Öi militare converg1 c─âtre ├«mplinirea idealului unit─â╚Ťii na╚Ťionale, iar o mai atent─â studiere a genealogiilor elitelor politice arat─â c─â cele mai multe familii aveau c├óte un reprezentant ├«n pozi╚Ťii importante ├«n armat─â. De altfel, ├«n primele decenii ale secolului al XX-lea, descenden╚Ťii unor militari de carier─â vor ajunge ├«n posturi de decizie politic─â (precum Constantin Argetoianu, Armand C─âlinescu, Mihail Manoilescu ╚Öi Ghe orghe T─ât─ârescu), dup─â cum fiii unor importan╚Ťi lideri politici vor urma cariera armelor (Alexandru Sturdza, Radu R. Rosetti).

Marile momente care jaloneaz─â crearea ╚Öi consolidarea statului ro m├ón modern nu au fost rezultatul efortului militar. Unirea din 1859 era o consecin╚Ť─â a celebrei politici a ÔÇ×faptului ├«mplinitÔÇŁ ╚Öi a unui context interna╚Ťional favorabil, iar Independen╚Ťa, de╚Öi armata rom├ón─â se jertfise ├«n luptele de la sud de Dun─âre, nu se c├ó╚Ötigase pe c├ómpul de lupt─â, ci la masa verde a p─âcii, unde, cum subliniaz─â istoricul Florin Constantiniu, ÔÇ×marile puteri nu ar─âtaser─â nici simpatie, nici ├«n╚Ťelegere fa╚Ť─â de dolean╚Ťele rom├óne╚ÖtiÔÇŁ.

Astfel s-a creat convingerea c─â destinul Rom├óniei se decide printr-o diploma╚Ťie abil─â, activ─â, ╚Öi nu printr-o consolidare a puterii armate. Starea ╚Öi dotarea armatei rom├óne au revenit ├«n discursul politicienilor cel mult ca pretext ├«n lupta ├«mpotriva adversarilor politici. Dup─â ├«ncheierea Tratatului secret de alian╚Ť─â cu Germania ╚Öi Austro- Ungaria (1883), pentru regele Carol I, armata rom├ón─â ├«n timp de r─âzboi urma s─â fie doar o anex─â a trupelor austro-germane. ├Än memoriile sale, liderul liberal I. G. Duca ├«ncerca s─â-╚Öi explice dezinteresul manifest al regelui Carol fa╚Ť─â de armata rom├ón─â, dup─â 1883.

Acesta, spune Duca, ÔÇ×nu privea armata noastr─â dec├ót sub prisma leg─âturilor ei cu armatele aliate. ├Än caz de r─âzboi menirea ei era s─â fie pe frontul oriental aripa de la extrema dreapt─â a armatelor germano-austriece. ├Äntruc├ót putea ├«n deplini aceast─â func╚Ťiune, armata noastr─â r─âspundea dorin╚Ťelor lui. De ce s─â ne muncim ╚Öi s─â cheltuim prea mult? ├Än ziua hot─âr├ótoare, salvarea va veni tot de la ofi╚Ťerii germani care vor sosi s─â ne sf─âtuiasc─â, ├«n armamentul ╚Öi muni╚Ťiile pe care germanii ni le vor trimiteÔÇŁ.

De ce ar mira atunci c─â liderul Partidului Na╚Ťional Liberal, Dimitrie A. Sturdza, obi╚Önuia s─â spun─â c─â ÔÇ×armata nu renteaz─â?ÔÇť Nici Primul R─âzboi Mondial nu avea s─â schimbe radical aceast─â percep╚Ťie: Marea Unire din 1918 nu era rezultatul victoriilor militare decisive ale armatei rom├óne, ci consecin╚Ťa actelor de unire de la Chi╚Öin─âu, Cern─âu╚Ťi ╚Öi Alba Iulia ╚Öi eforturilor diplomatice la Conferin╚Ťa p─âcii ╚Öi ├«n primii ani interbelici.

Salvatorul intră în scenă

Perioadele de criz─â sunt cele care aduc ├«n prim-plan Salvatorul. Totul se pr─âbu╚Öe╚Öte, valoarea tinde s─â fie ├«nlocuit─â de non-valoare, credin╚Ťele nu mai au for╚Ťa necesar─â, institu╚Ťiile fundamentale ├«╚Öi pierd vitalitatea ╚Öi credibilitatea. Via╚Ťa social─â ├«╚Öi iese din f─âga╚Ö, iar nesiguran╚Ťa ╚Öi confuzia domnesc. ÔÇ×Salvatorul are nevoie de dram─â, pentru a se impune ╚Öi a se men╚ŤineÔÇŁ, sus╚Ťine Roger-G├ęrard Schwartzenberg. Raoul Girardet (Mituri ╚Öi mitologii politice Institutul European, Ia╚Öi, 1997) descrie patru modele de Salvatori pe care le define╚Öte astfel: gravitas, celebritas, omul providen╚Ťial ╚Öi profetul.

Dac─â primul d─â dovad─â de fermitate, pruden╚Ť─â, s├ónge rece ╚Öi are atuul experien╚Ťei (cazul P├ętain), cel de-al doilea ia ├«n st─âp├ónire mul╚Ťimile ╚Öi le subjug─â prin gestul bra╚Ťului s─âu ├«narmat cu care ├«ndeamn─â la ac╚Ťiune, ca singur─â justificare a legitimit─â╚Ťii sale (Alexandru cel Mare, Napoleon). Omul providen╚Ťial este prototipul legiuitorului, cel care stabile╚Öte principiile ╚Öi o nou─â ordine (Solon, Charles de Gaulle), ├«n timp ce profetul, c─âl─âuzit de un impuls sacru, presupune identificarea unui destin individual cu un destin colectiv, arma sa fiind Cuv├óntul prin care ├«n╚Ťelege s─â hot─ârasc─â f─âga╚Öul istoriei (Moise, Iisus Hristos, Mahomed). De ce militarii se ├«nf─â╚Ťi╚Öeaz─â societ─â╚Ťii, adesea, ca Salvatori?

S.E. Finer arat─â c─â, ├«n general, institu╚Ťiei militare, aflat─â ├«n afara politicii de partid, beneficiind de o identitate distinct─â, ├«i revine un rol important ├«n ap─ârarea statului, fiind simbolul independen╚Ťei ╚Öi suveranit─â╚Ťii. Spiritul de corp, f─âr─â de care nu poate exista spiritul combativ, se bazeaz─â pe valorile ╚Öi virtu╚Ťile na╚Ťionale, astfel ├«nc├ót ├«n procesul de instruire a militarilor se pune un accent deosebit pe identitatea na╚Ťional─â, cultiv├óndu-se ura ╚Öi dispre╚Ťul fa╚Ť─â de inamic, indiferent care ar fi acela. ├Än acest context, con╚Ötientizarea unei misiuni unice ├«n societate, a semnifica╚Ťiei sacrificiului ├«n lupt─â ╚Öi a for╚Ťei pe care o reprezint─â, pus─â ├«n slujba interesului na╚Ťional, constituie elementele de baz─â ├«n structurarea convingerii c─â armatei ├«i revine o ├«ndatorire sacr─â. Prin urmare, interven╚Ťia pentru salvarea na╚Ťiunii cap─ât─â legitimitate, fiind privit─â ca o datorie de onoare.

O criz─â, dou─â solu╚Ťii

├Ämi propun s─â analizez aici, pe scurt, cazul Germaniei ╚Öi al Rom├óniei ├«n anii Primului R─âzboi Mondial, dou─â state diferite, dar care intrate pe f─âga╚Öul conflagra╚Ťiei mondiale traverseaz─â distinct perioade de criz─â care aduc ├«n prim plan Salvatorul. Numai c─â ├«n timp ce ├«n Germania Salvatorul ├«n uniform─â sub mineaz─â autoritatea politic─â ╚Öi o supune, ├«n Rom├ónia autoritatea politic─â, reprezentat─â la cel mai ├«nalt nivel de regele Ferdinand I nu se confrunt─â, ├«n ciuda popularit─â╚Ťii generalului Alexandru Averescu, cu o contestare ╚Öi o supunere. Incapacitatea Germaniei de a ob╚Ťine o victorie rapid─â ├«n toamna anului 1914 a avut ca rezultat un r─âzboi de durat─â pentru care aceasta nu era preg─âtit─â din punct de vedere militar, social ╚Öi economic.

Germania s-a trezit implicat─â ├«ntr-un conflict de durat─â pe dou─â fronturi, pe care a vrut ├«ntotdeauna s─â-l evite. Primele ├«nfr├óngeri aduc ╚Öi modific─âri la v├órful ierarhiei militare. E╚Öuarea Planului Schlieffen duce la demisia lui Helmuth von Moltke, ├«n urma unei depresii nervoase, ╚Öi ├«nlocuirea sa, ├«n fruntea Comandamentului Suprem al Armatei (OHL, Oberste Heeresleitung), cu Erich von Falkenhayn, partizanul r─âzboiului de uzur─â, care ├«╚Öi va dovedi limitele la Verdun. Inconsecven╚Ťele ├«n adoptarea unor strategii viabile pentru continuarea r─âzboiului au creat numeroase suspiciuni ├«ntre liderii militari ╚Öi politici, dar au indus ╚Öi ne├«ncredere ├«n r├óndul opiniei publice privind capacitatea elitei politice de a rezolva ├«n favoarea Ger maniei evolu╚Ťiile fronturilor. Intrarea Rom├óniei ├«n r─âzboi, ├«n august 1916, a precipitat unele schim b─âri la nivelul Puterilor Centrale.

Afl├ónd vestea intr─ârii Rom├óniei ├«n r─âzboi, kaiserul ╚Öi-a pierdut pentru o vreme ├«ncrederea ├«ntr-o posibil─â victorie a Germaniei. ├Än aceea╚Öi situa╚Ťie s-au aflat cancelarul Bethman Hollweg ╚Öi ministrul de finan╚Ťe, Karl Helferich, care considerau c─â r─âzboiul terestru a fost pierdut ╚Öi c─â Austro-Ungaria se va pr─âbu╚Öi. Profit├ónd de aceste evolu╚Ťii pe fron tul de est, Germania a impus o conducere unic─â de r─âzboi pentru Puterile Centrale ÔÇô asupra c─âreia mai insistase ╚Öi cu alte prilejuri ÔÇô ├«ncredin╚Ťat─â ├«mp─âratului german, Wilhelm al II-lea, dar ├«napoia c─âreia se afla, de fapt, Comandamentul Suprem Ger man, OHL. Un apropiat colaborator al cancelarului german observa c─â mitul Hindenburg, al generalului care se acoperise de glorie pe frontul de est, ├«n confrunt─ârile cu Rusia, era privit, ├«n condi╚Ťiile crizei declan╚Öate de intrarea Rom├óniei ├«n r─âzboi ca fiind singura modalitate de a c├ó╚Ötiga ├«ncrederea opiniei publice ╚Öi de a ob╚Ťine o pace corespunz─âtoare intereselor germane.

Adu╚Öi ├«n fruntea OHL, tehnicienii r─âzboiului total, cum au fost numi╚Ťi Paul von Hindenburg ╚Öi adjunctul s─âu, Erich Ludendorff, au compromis orice posibilitate de a ├«ncheia o pace ╚Öi au preg─âtit calea sigur─â pentru ├«nfr├óngerea total─â a Germaniei. Ei au subordonat cu totul politica Germaniei intereselor strict militare, marc├ónd triumful final al sabiei asupra sceptrului. Au impus, ├«n iulie 1917, chiar schimbarea cancelarului german, ├«n pofida opozi╚Ťiei kaiserului ÔÇô care afla acum cine de╚Ťine, de fapt, puterea ÔÇô ╚Öi, ca o consecin╚Ť─â fireasc─â, ├«n condi╚Ťiile ├«ncheierii r─âzboiului, au contribuit la pr─âbu╚Öirea celui de Al Doilea Reich.

Fire╚Öte, nu Rom├ónia este responsabil─â de schimb─ârile care au f─âcut s─â triumfe militarismul german, dar intrarea ├«n r─âzboi a Ro m├óniei a precipitat luarea unor decizii care aveau s─â marcheze destinul Germaniei imperiale ├«n anii Primului R─âzboi Mondial, dar ╚Öi al tinerei Republici de la Weimar dup─â aceea. A╚Öadar, r─âspunsul german la situa╚Ťia creat─â de primii ani ai conflagra╚Ťiei mondiale a fost o ÔÇ×dictatur─â t─âcut─âÔÇŁ, dar eficient─â, a celor doi militari, Paul von Hindenburg ╚Öi Erich Ludendorff.

O demisie care arde degetele

╚śi Rom├ónia traverseaz─â, mai ales dup─â campania dezastruoas─â a anului 1916, o situa╚Ťie de criz─â. Generalul Alexandru Averescu se remarcase din nou prin ingeniosa manevr─â de la Fl─âm├ónda, n─âscut─â dup─â e╚Öecul ru╚Öinos de la Turtucaia, care chiar dac─â nu-╚Öi atinsese scopul militar f─âcuse iar─â╚Öi din Averescu un personaj despre care se vor bea cu admira╚Ťie. El s-a dovedit suficient de incomod ├«n rela╚Ťiile cu Marele Cartier General ╚Öi generalul Dumitru Iliescu, ├«n raporturile cu generalul Constantin Prezan, cu ╚Öeful Misiunii Militare Franceze, generalul Henri Berthelot, ╚Öi chiar cu regele Ferdinand I. De altfel, monarhul refuzase s─â-l numeasc─â pe Averescu, la sugestia lui Take Ionescu, ├«n octombrie 1916, ├«nainte de a fi fost readus la comanda Armatei a II-a, ├«n calitate de generalissim.

Constantin Argetoianu aminte╚Öte, ├«n memoriile sale, popularitatea de care se bucura artizanul victoriei de la M─âr─â╚Öti, c─âtre care se ├«ndreptau speran╚Ťele tuturor rom├ónilor. ├Änt├ólnindu-l, ÔÇ×b─ârba╚Ťii c─â deau ├«n genunchi, s─ârutau poala mantalei albastre, dau din cap, oftau ad├ónc ╚Öi ╚Öopteau: ┬ź╚Üine-l Doamne, ╚Ťine-l pentru m├óntuirea noastr─â!┬╗ÔÇŁ

Principele Mihai între mareșalii Prezan și Averescu

Mihai Averescu Prezan jpg jpeg

Argetoianu pretinde c─â, ├«n 1917, generalul ar fi pl─ânuit s─â ajung─â la putere manu militari, dar popularitatea sa, cu totul neprev─âzut─â, l-a determinat s─â a╚Ötepte ca monarhul, aflat ├«n c─âutarea unei ÔÇ×m├óini de fier la fr├ónele statuluiÔÇť, s─â-l numeasc─â la pre╚Öedin╚Ťia Consiliului de Mini╚Ötri. ├Än noti╚Ťele sale de pe front, ├«n vara anului 1917, ├«n condi╚Ťiile unei ipotetice retrageri a trupelor din Moldova ca urmare a defec╚Ťiunilor trupelor ruse╚Öti, Alexandru Averescu scrie: ÔÇ×├Äntreaga noastr─â putere militar─â este ├«nsufle╚Ťit─â de un solid spirit de disciplin─â, ╚Öi este cu des─âv├ór╚Öire devotat─â ╚Ť─ârii ╚Öi cum dinastia este identificat─â cu ╚Ťara, se ├«n╚Ťelege c─â ea este pe deplin devotat─â dinastieiÔÇŁ.

Nu par s─â r─âzbat─â din cuvintele generalului Averescu ambi╚Ťii de a se pune pe sine ╚Öi armata care l-ar fi urmat deasupra sistemului constitu╚Ťional. La ├«nceputul anului 1917, socotindu-se jignit, cum spunea el ├«nsu╚Öi, de b─ânuiala c─â ar fi ÔÇ×foarte ambi╚ŤiosÔÇŁ, c─â ar avea ÔÇ×aspira╚Ťiuni foarte ├«nalteÔÇŁ ╚Öi c─â nu ar avea niciun scrupul pentru a ╚Öi le realiza, generalul Averescu recurge la un procedeu neobi╚Önuit.

ÔÇ×V─âz├ónd c─â Regina s-a men╚Ťinut ├«ntr-o v─âdit─â reticen╚Ť─â ÔÇô arat─â generalul ├«n noti╚Ťele sale ÔÇô i-am spus atunci c─â pentru a dovedi c─â toate aceste calomnii nu au nicio temeinicie, am s─â-i ├«ncredin╚Ťez o demisie nedatat─â, cu o declara╚Ťie explicit─â c─â se va putea uza de demisia mea c├ónd se va voiÔÇŁ.

├Än august 1917, regina Maria ├«i restituie plicul, cer├óndu-i s─â p─âstreze h├órtiile care, spunea ea, simte ÔÇ×c─â ├«i ard de geteleÔÇŁ. De asemenea, ├«n 1920, Averescu nu se folose╚Öte de popularitatea de care se bucura ╚Öi, respect├ónd r├ónduielile constitu╚Ťionale, se las─â ├«nl─âturat de la putere de Ionel I. C. Br─âtianu, prin regele Ferdinand I, dovedindu-se, a╚Öa cum observ─â istoricul Florin Constantiniu, ÔÇ×un fel de general Boulanger al Rom├ónieiÔÇŁ.

A╚Öadar, dou─â ╚Ť─âri, dou─â sisteme politico-militare profund diferite, dou─â atitudini fundamental opuse ├«n situa╚Ťii de criz─â: Germania unde se impune militarismul prusac al Statului Major General (este celebr─â formula potrivit c─âreia Prusia nu este o ╚Ťar─â care are o armat─â, ci o armat─â care are o ╚Ťar─â) cople╚Öind autoritatea politic─â, ╚Öi Rom├ónia, unde cu toate dificult─â╚Ťile politico-militare generate de ├«nfr├óngerea din 1916 ╚Öi de consecin╚Ťele directe ale defec╚Ťiunii ruse╚Öti pe frontul de Est care scot practic Rom├ónia din r─âzboi ├«n 1918, militarii, prin exponentul lor cel mai popular ├«n vremea aceea, generalul Alexandru Averescu, r─âm├ón ├«n limitele sistemului constitu╚Ťional pe care ├«l respect─â ╚Öi ├«l sprijin─â.

NOTE

1. Chiar ├«nl─âturarea, la 11 februarie 1866, cu sprijinul unor militari, a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (pe care acesta nu a ├«ncercat s─â o ├«mpiedice ├«n vreun fel) de c─âtre ÔÇ×monstruoasa coali╚ŤieÔÇť ╚Öi aducerea unui prin╚Ť str─âin dintr-o familie domnitoare european─â era ├«mplinirea unuia din punctele rezolu╚Ťiilor Divanurilor ad-hoc din Moldova ╚Öi ╚Üara Rom├óneasc─â (1857). Militarii care au ac╚Ťionat ├«n februarie 1866, chiar dac─â tr─âd─âtori, nu au fost dec├ót un instrument, dar militarii, ├«n general, nu s-au implicat ├«n disputele dintre familiile vechi rom├óne╚Öti care aveau pretenden╚Ťi la tron, a╚Öa cum s-a ├«nt├ómplat ├«n Serbia unde militarii au decis ├«n 1903, printr-o lovitur─â de stat s├óngeroas─â, ├«n disputa pentru tron dintre dou─â vechi familii s├órbe╚Öti ÔÇô Obrenovici ╚Öi Karagheorghevici.