Aventurile „boierilor-playboy”: de la dueluri şi răpiri din dragoste, până la desfrâuri cu o mie de femei

Viaţa sentimentală a boierilor de odinioară, precum Scarlat Bărcănescu, Ionel Isvoranu şi Mateiu Caragiale ori ale lui Mihail Kogălniceanu sau Alexandru Ioan  Cuza ar fi putut colora cu succes paginile tabloidelor de astăzi.

Craii începutului de secol XX îşi condimentau viaţa cu dansuri şi desfrâuri cu ţigănci şi cinzeacă de trăscău, în zona Cişmigiu. „O tavernă din zona podului Cişmigiu era folosită că locuri de comemorare a orgiilor de către aventurieri nocturni precum Scarlat Bărcănescu, cel care făcea parte din generaţia imediat următoare regimului fanariot şi care cultiva „arta” de a fi golan şi de a cheltui banii părinţilor încă din timpul liceului. Învăţa pe-atunci la Sfântul Sava şi obişnuia că în momentul în care îi cădea o fată cu tronc-iar asta se întâmplă des-să se dueleze pentru ea”, povesteşte istoricul Adrian Majuru.

Provocat la duel

La fel s-a întâmplat şi atunci când consulul austriac Herr von Liehmann, prezent într-o vizită la Bucureşti, a curtat-o pe Elena Caragea, una dintre marile cuceriri ale lui Barcanescu care, pentru a se răzbuna pe nobilul străin că s-a dat la femeia lui a scris un pamflet defăimător la adresa sa, pe care l-a pus în circulaţie în timpul unui bal.

Marile idile se înfiripau la restaurantele de la şosea

După ce i-a căzut şi lui în mână un astfel de bileţel, Liehmann l-a provocat la un duel cu pistoale pe care tânărul crai l-a acceptat fără să clipească. Lupta urma să se dea în Grădina lui Scufa, unul dintre cele mai tradiţionale locuri ale vremii dedicate protipendadei bucureştene.

I-a fost frică să apară

Toată lumea a aşteptat cu sufletul la gură duelul, doar că Bărcănescu, din laşitate, nu s-a mai prezentat.  

Cea mai mare ispravă a lui Scarlat Bărcănescu a fost însă s-o răpească pe Elena Caragea în noaptea nunţii ei cu tânărul logofăt Ion Balaceanu şi s-o ducă la Bărcăneşti, un sat de pe lângă Bucureşti.

„Până acolo a mers cu trăsura, timp în care, până la ieşirea din oraş descărca gloanţele unui revolver spre mirele lăsat de izbelişte. O luptă care s-a lăsat fără vărsare de sânge. Ajuns în satul natal, acesta a luat cu forţă un preot şi l-a obligat să-i căsătoreasc”, completează Adrian Majuru.

Ionel Isvoranu se uita sub fustele femeilor

Un alt playboy al începutului de secol a fost şi neînfricatul ofiţer Ionel Isvoranu, cel care avea o bandă ce teroriza Capitala la acea vreme.Dar şi femeile, asta deşi era căsătorit cu Măria Creţeanu. La fiecare promenadă organizată pe Calea Victoriei, Isvoranu împreună cu prietenii săi obişnuia să le poruncească vânzătorilor de ziare să le ridice fustele doamnelor, chit că acestea erau însoţite la braţ de bărbaţii lor.

Ionel Isvoranu agăţa femei pe Calea Victoriei

„Era preocupat să admire de la mesele de pe trotuarul Căii Mogosoaiei ale cofetăriei Capşa, <<acea expoziţie de femei tinere şi nostime>>care îşi savurau îngheţată sau prăjitură din echipajele care circulau pe cea mai populată şi populară arteră a vechiului Bucureşti”, povesteşte scriitorul Constantin Balcabaşa într-una din cărţile sale. 

Duel cu şeful Jandarmeriei

Duelurile din stradă ale colonelului erau stinse, de fiecare dată, de Jandarmerie, motiv pentru care, Isvoranu, sătul de intervenţiile militarilor, l-a provocat chiar pe şeful Jandarmeriei la duel, pe maiorul Fănuţă.Locaţia aleasă a fost un pavilion de la Băneasa. Înarmat cu o spadă, Isvoranu şi-a înjunghiat adversarul, dar, pentru că era obez, cel din urmă a scăpat cu maţele neatinse.

Mateiu Caragiale, „sclavul” blondelor

În peisajul monden al acelor vremuri apare şi mai tânărul Mateiu Caragiale, fiul marelui dramaturg, cel care era cunoscut că „vâna” doar femei mai mari şi mai bogate decât el, doar pentru avere. „Era un simplu boier de la ţară ce se visa lord britanic şi care caută sa se îmbogăţească de pe spatele femeilor cu care umbla. În general, nu avea prieteni”, povesteşte istoricul Dan Falcan. 

Mateiu Caragiale s-a căsătorit din interes

Obsedat mai mult de bani decât de femei, Mateiu Caragiale punea fiecare eşec sentimental pe seama lipsurilor financiare.

„Ca amoruri o duc prost şi cum sunt A¡ bout (fr.-la limită, n.n.) trebuie să pelotez o bonă. Caut pe Mme Ionescu şi n-o găsesc. Aci conservatorii sunt pe ducă, eu mă bucur, jubilez, Luca Sturdza şi-a dat demisia din postul de şef de cabinet, Vladoianu are nişte ponturi mari. Acum am aflat că făcea curte domnişoarei Chamberlain. E un mare ipocrit, eu mă fac că nu înţeleg nimic. Încolo ducem partidă dublă şi suntem veşnic impreuna”, consemnează acesta într-una din paginile unei scrisori. 

I se confesa des prietenului său Boicescu nu doar despre problemele financiare, ci îi înşiră, detaliat, toate fanteziile lui. 

„Am o afacere galantă, îţi voi da detalii cum iese ceva, sper zilele astea să ating ţinta. Aş vrea să grillez (de la fr. griller-a arde, n.n.) o cocoţă blondă-foy de prince. E fină ca o arhiducesă şi souple ca o liană. Iese numai în muscal (trăsură, n.n.). într-o seară când îmi plimbam melancolia într-un muscal vertiginos la chaussA©e, am văzut-o. Pe loc i-am trimis o jerbă de rose printr-un bugomil (probabil termen folosit pentru a ilustra dispreţul faţă de cineva anume, n.n.). Aş vrea să o fac-cred şi eu-dar A¡ l' îl (fără a cheltui, n.n.), fără bani. Să vedem ce fac cu mignonna mea poimâine. Am o freză de mec cu două accroche-cours (inimi agăţate, n.n.)."„E deplorabil să n-ai bani!”. Această lamentaţie revenea adesea că un laitmotiv în corespondenţa lui Mateiu Caragiale. “Eu sunt trist, foarte trist, vegetez oribil, caut parale, e un dezastru”, “Bani nu sunt, ponturi, în perspectivă, nimic...”

Barbu Catargiu, desfrâu în propriul castel

Înainte de a ajunge prim-ministrul României, sub domnia lui Cuza, Barbu Catargiu a avut şi el o tinereţe zbuciumată, care a marcat viaţa mondenă în sex al XIX-lea. Spre deosebire de ceilalţi crai, acesta nu era considerat „spaima mahalalelor”, pentru că îşi crease un loc special, foarte select, în care îi cântau cei mai buni lăutari de la răsărit şi până la apus.

Catargiu se "dezmăţa" cu femei într-un castel

În satul Maia, lângă vechiul drum al poştei de la Bucureşti spre Moldova se afla moşia lui Catargiu. Aici a avut conac iar apoi şi-a ridicat apoi un castel cu 52 de camere. Aici opreau boierii vremeii nu doar să discute politică, ci se înşirau trăsuri nesfârşite pline de domniţe cu rochii strălucitoare, mirosind a parfumuri franţuzeşti.

Drumul până în sălile de bal se făcea printre fântâni şi alei împrejmuite cu flori exotice şi păuni ce călcau trufaş. De fapt, drumul până la castel era legat de drumul principal cu o alee lungă de un kilometru ce avea de-o parte şi de altă doar arbori exotici. 

O vrăjitoare i-a prezis lui Barbu Catargiu că va avea o carieră politică fulminantă, dar şi un sfârşit tragic. Ceea ce s-a şi întâmplat. A ajuns prim ministru şi a sfârşit răpus de glontele unui criminal care a rămas neidentificat.

„La acea dată se specula că relaţia dintre Cuza şi el deveniseră atât de rece încât domnitorul i-ar fi dorit moartea”, îşi aminteşte Falcan.

Kogălniceanu a avut aproape 1.000 de amante

Despre Mihail Kogălniceanu, un alt apropiat a lui Cuza, mulţi nu şi-ar putea imagina, în zilele noastre, că ar fi putut cuceri aproape 1.000 de femei, dacă ar fi să ne luăm după contabilitatea pe care o ţinea în acest sens într-un jurnal intim.

 Deşi nu era un bărbat atrăgător, Kogălniceanu a avut cel mai bun palmares la categoria femei

„Mihail Kogălniceanu nu rata nimic! Nici servitoare, nici doamne din lumea bună. Bântuia chiar şi cartierele rău famate, împreună cu domnitorul Al. I Cuza în căutare de femei”, relatează istoricul Dan Falcan.

Autor al volumului „Tainele inimii”, scriitorul vorbeşte aici despre viaţa lui sentimentală destul de complicată. Se căsătoreşte până la urmă cu Ecaterina Jora dar a stat mereu sub semnul unor mari iubiri extraconjugale, cum a fost Raluca Lamotescu.

O tânără focoasă care s-a străduit 20 de ani să i-l smulgă familiei. Între timp, relaţia dintre ei s-a depreciat din cauza geloziilor ei iar Kogălniceanu decide să se lase ispitit de farmecul a alte sute de domniţe până îşi dă sfârşitul obştesc pe masa de operaţie. A 11-a. Amantele lui CuzaAlexandru Ioan Cuza este unul dintre domnitorii români cunoscuţi pentru relaţiile extraconjugale pe care le-a avut şi despre care gazetarii din acele timpuri şi gurile rele au tot bârfit. Un bărbat înalt, frumos, spiritual, pasionat de jocurile de cărţi, în jurul căruia se învârteau mereu femei frumoase.Soţia legală a acestuia era Elena Cuza, o gospodină, filantroapă şi sobră. Felul ei de-a fi i-a dăunat însă mai târziu, în relaţia cu domnitorul. „Era ofiţer, un om de lume. Îi plăceau ţigările şi uneori şi un pahar. Lui îi plăceau damele şi distracţia”, povesteşte istoricul Dan Falcan.Maria Obrenovici, o femeie cu mulţi amanţiPrimele neînţelegei cu soţia au început prin 1852 când Cuza a fost numit pârcălab la Galaţi, iar numeroasele infidelităţi au devenit subiecte de bârfă.

Maria Obrenovici, amanta lui Cuza

Astfel, a cunoscut-o pe una dintre amantele sale, Maria Obrenovici, fiica unui latifundiar despre care, istoricul Constantin Giurescu scria despre ea că era „mai frumoasă şi mai feminină decât doamna Elena”.Şi Dimitrie Bolintineanu spunea despre Cuza că „iubea sexul frumos sau cel puţin avea reputaţia asta”. Maria era mai tânără cu 10 ani decât soţia principelui. „Maria Obrenovici avea şi ea la rândul ei mulţi amanţi. Era rea de muscă”, mai spune Falcan. Pierzând bătălia pentru amor, Elena Cuza a preferat să caute liniştea într-un exil lung la Paris.

Copiii lui Obrenovici, înfiaţi de ElenaDupă nenumărate scandaluri şi presiuni făcute de familia Elenei asupra ei pentru a divorţa, aceasta refuză şi decide să-i fie alături în continuare. Cuza a părăsit ţara doar cu amanta, fără să-şi mai aştepte şi soţia. Elena a aflat abia la 26 februarie că principele a ajuns cu amanta la Viena.Se mai spune că organizatorii loviturii de stat de la 11 februarie 1866 au plănuit lucrurile astfel încât să îl surprindă pe Cuza în pat cu Maria Obrenovici.Cuza şi Maria Obrenovici au avut şi doi copii care, la inundaţiile din 1865 au fost înfiaţi de Elena. Chiar Cuza a fost cel care i-a adus acasă spunând că i-a găsit la inundaţii, ca sunt orfani şi I s-a făfăcut milă de ei.

De asemenea, se spune că şi noaptea dinainte de abdicare şi-ar fi petrecut-o cu Obrenovici. O altă relaţie cunoscută de-a lui Cuza a fost cu Cocuţa Vogoride, soţia caimacamului Ţării Moldovei, Vogoride, şi fata lui Costahe Conachi, mare poet al Moldovei.