Asediul Alesiei- bătălia care a marcat ascensiunea lui Iulius Cezar

„Cei mai mulţi dintre barbari au scăpat, refugiindu-se cu regele lor [Vercingetorix] în oraşul Alesia. Şi în timp ce Cezar asedia oraşul, a considerat că era impenetrabil din cauza dimensiunii zidurilor sale şi   numărului apărătorilor ei(...)Căci, toţi cei care erau cei mai puternici printre naţiunile galice s-au adunat la Alesia în număr de 300 000;şi numărul luptătorilor din interiorul oraşului nu era mai puţin decât 170 000. Astfel, Cezar, prins între forţele ostile, a fost nevoit să construiască două ziduri de protecţie, unul înspre cetate, şi celălalt în afară, căci dacă cele două forţe se uneau, cauza sa era pierdută în întregime (...)Primejdia lui Cezar la Alesia a fost faimoasă, deoarece ea a produs mai multe fapte de vitejie şi îndrăzneţe decât oricare dintre luptele sale.”(Plutarh, Viaţa lui Cezar)

Iulius Cezar se afla de şase ani în Galia. Preluase funcţia de proconsul al Galiei Cisalpine şi Illyriei în anul 59 î.e.n., de când devenise consul. Ulterior, a preluat conducerea Galiei Transalpine. Din 58 î.e.n. până în 56 î.e.n. i-a învins pe helveţi, boi, pe suevii conduşi de Ariovistus, pe belgi şi pe nervi . După ce a cucerit cu succes cetatea Avaricum în 52 î.e.n., a încercat să asedieze Gergovia ocupată de forţele galice comandate de Vercingetorix, căpetenia arvernilor care unise triburile galice (inclusiv aeduii care erau nemulţumiţi de politica fiscală a administraţiei romane şi carnuţii care au dat semnalul revoltei într-un ritual de iarnă) împotriva romanilor invadatori. În urma eşecului de la Gergovia datorită superiorităţii numerice ale galilor, Cezar a înaintat către Alesia, capitala mandubiilor, unde se afla Vercingetorix, căpetenia arvernilor, alături de trupele sale de cavalerie şi cei 80 000 de locuitori ai aşezării ce erau capabili să lupte, fără a menţiona femeile şi copii . Alesia era construită ca o aşezare fortificată amplasată pe un deal  , înconjurată de văile râurilor, destul de impenetrabilă chiar şi pentru armata romană din aceea vreme. Cezar a amplasat proviziile pe cel mai apropiat deal, păzite de două legiuni. După ce a respins un atac prin surprindere, ucigând 3000 de atacatori gali, a stabilit tabăra în jurul Alesiei în ziua următoare, supusă blocadei romane.

Efectivele şi organizarea 

Armata romană:se estimează că Cezar avea sub comanda sa 12 legiuni, plus călăreţi şi trupe auxiliare (aproximativ 60 000 de soldaţi). În perioada de după reforma lui Marius, legiunile erau profesinale şi permanente, iar soldaţii nu-şi mai procurau pe cheltuiala proprie echipamentul ca în secolele anterioare, ci primeau arme, armură şi haine de la stat. Nu mai existau diferenţe după criterii sociale în cadrul unei legiuni. Majoritatea soldaţilor proveneau din clasele cele mai sărace. Depindeau doar de comandanţi să li se asigure mijloacele de trăi chiar şi în viaţa civilă când erau demobilizaţi, primind  parcele de pământ. Toţi legionarii erau infanterişti echipaţi şi înarmaţi la fel, cu suliţe „pilum” şi cu gladius . 

Erau echipaţi pentru protecţie cu armură din zale(Lorica hamata cu greutate de 10-15 kg) şi coifuri de tip Montefortino sau Coolus.Soldaţii erau organizaţi în centurii, fiecare centurie fiind alcătuită din 80 de oameni. Două centurii formau un manipul. Trei manipule (adică, şase centurii) alcătuiau o cohortă, numărând în total 480 de soldaţi, condusă de un singur comandant.

Era astfel mai uşor şi mai eficient ca un singur comandant legionar să dea ordine la 10 comandanţi a zece cohorte ce erau mai flexibile tactic şi strategic. Se deplasau ca unităţi individuale. Zece cohorte alcătuiau o legiune de 4800 de soldaţi în total. Stegarii erau grupaţi la centrul liniei. Fiecare legiune avea ca stindard o acvilă de argint.În raport cu vremurile anterioare, soldaţii îşi dezvoltaseră un spirit de fraternitate, iar Cezar însuşi, ca mulţi alţi comandanţi iscusiţi, profita de mândria legiunilor şi de rivalitatea între acestea. Experienţă militară şi cunoştinţele tehnice erau transmise din generaţie în generaţie în cadrul unei legiuni. În legiuni activau nu doar soldaţi care erau instruiţi să lupte, ci şi meseriaşi capabili să ridice un pod peste Rin la comanda lui Cezar, să construiască şi să repare corăbii ( în expediţia din Britania), să construiască rampe şi maşinării de asediu pentru a asedia Avaricum sau linii de fortificaţii. Formau echipe separate pe durata realizării lucrărilor, în restul timpului rămânând dispersaţi în cadrul cohortelor. 

Cezar îşi numise quaestor-ul şi cinci legaţi (aliaţi politici, prieteni, membrii de familie) la comanda a şase legiuni în 58 î.e.n., precum şi şase tribuni în fiecare legiune (în mare, aristocraţi tineri şi neexperimentaţi). Cezar oferea multă atenţie şi laude colective şi individuale centurionilor. 

Imagine ce reconstituie bătălia în jocul Rome Total War II

Armata galică, în special arvernii, era compusă din suliţaşi, pedestraşi care luptau cu săbii şi  erau echipaţi cu armuri din zale şi scuturi ovale rotunde  pictate, călăreţi (majoritatea nobili), mercenari celţi, războinici fioroşi care luptau goi, arcaşi experimentaţi în arta vânătului şi ambuscadelor, aruncători de suliţe, dresori de câini, aruncători cu praştia, lăncieri, fermieri angajaţi în luptă ce sporeau numărul efectivelor galice.

Asediul 

Ştiind că doar un asediu îndelungat i-ar putea asigura victoria, Cezar a ordonat construirea unei circumvalaţii   din ziduri de piatră de şase picioare înălţime către cetatea asediată, precum şi săparea unui şanţ, înconjurând întreagă aşezarea fortificată galică. Zi şi noapte, soldaţii romani păzeau zidul. Într-o zi, galii au năvălit asupra romanilor în timp ce construiau fortificaţia. Romanii se aflau în inferioritate numerică. 

Cezar a trimis trupe germanice aliate să sprijine legiunile pentru a le motiva să avanseze spre fortăreaţa inamică şi să respingă năvălirile galiilor, rezultând un măcel. 

Mulţi călăreţi germanici ce doreau să-şi demonstreze bravura şi-au lăsat caii în urma lor, încercând să traverseze şanţul inamic şi să urce pe zidul fortăreţei. Cezar ordona legiunilor să se mute în faţa meterezelor pentru a avansa. 

Galii nu prea păreau să fie alarmaţi şi chiar erau pregătiţi să atace, dar Vercingetorix a ordonat ca porţile fortăreţei să fie închise. Germanicii  se retrag   alături de legiuni, ce au ucis câţiva gali,  fiind urmăriţi pe toată distanţa de gali până când au ajuns în tabăra romană.

Vercingetorix a planificat să-şi trimită toată cavaleria galică în afara fortăreţei în noaptea următoare, ocolind tabăra romană, pentru ca fiecare călăreţ gal trebuia să ajungă la tribul său şi să aducă întăriri înainte ca fortificaţiile romane să fie finisate. Vercingetorix era dispus să nu se predea romanilor. 80 000 de bărbaţi gali aflaţi în Alesia erau pregătiţi să înfrunte moartea împreună cu el. 

Dar locuitorii din interiorul fortăreţei mai aveau provizii doar pentru 30 de zile. Căpetenia arvernilor a ordonat că toate proviziile să fie aduse la el spre a continuă apărarea şi a impus aplicarea pedepsei capitale celor care nu se supuneau poruncilor sale. Cavaleria auxiliară romană îi menţinea pe atacatorii gali la distanţă pentru a nu scapă din incinta fortăreţei asediate. După două săptămâni însă, un contingent de cavaleria galică a reuşit să scape, strecurandu-se printr-o secţiune neterminată a zidului roman. 

Cezar a ordonat ridicarea celei de-a doua linii de fortificaţie exterioare, prelungită pe o distanţă de 21 km pentru a preveni un asediu desfăşurat de aliaţii lui Vercingetorix din afară şi săparea unui şanţ de 20 de picioare adâncime (contravalația), umplându-le cu apă dintr-un râu apropiat. A adăugat noului zid parapete şi metereze, cu ţepuşe largi spre exterior pentru a-i descuraja pe invadatori. A înconjurat de astfel întreagă tabăra romană cu turnuri, între fiecare dintre acestea fiind o distanţă de 80 de picioare (24 m) 

În urma finalizării lucrărilor după trei săptămâni, a rezultat o circumvalaţie pe o suprafaţă de 18 km de 4 metri înălţime, fiind săpate şi două şanţuri spre interior de 4 metri adâncime. Cezar se aştepta să izbucnească foametea care să-i forţeze pe ocupanţii Alesiei să se predea necondiţionat. Între timp, nobilimea galică a convocat o întrunire privind participarea la lupta a tuturor oamenilor care erau capabili să lupte. Au cerut întăriri de 35 000 de soldaţi de la populaţia aeduilor şi aliaţilor ei, segusianii, ambivaretii şi aulercii. 

S-a stabilit un număr egal de trupe ale arvenilor combinate cu cele ale gabalilor, cadurcilor şi velaunilor, aflate sub comanda celor dintâi;trupe în număr de 20 000 de la senoni, sequani, biturigi, sentoni, ruteni şi carnuţi;10 000 de la bellovaci şi de la lemovici, 8000 de la picţi, turoni, arisi şi helvi de fiecare, 5000 de fiecare de la suessoni, ambiani, mediomatrici, petrocori, nervi, morini, aulerci, şi nitiobrigi;3000 de la rauraci şi boii. Bellovacii nu au contribuit aşa cum li se ordonare, susţinând că ei vor duce războiul împotriva romanilor pe cont propriu şi că nu se vor supune ordinelor nimănui, totuşi, au trimis 2000 de oameni ca un gest de prietenie la cererea lui Commius, unul dintre liderii revoltei galice.   

Planul lui Cezar începea să prindă roade. Foametea începea să se instaleze în Alesia. Critognatus propunea să se recurgă la canibalism. Dar propunerea sa  a fost respinsă. Ca un gest de disperare, conducerea mandubiilor a decis să scoată femeile şi copii din afara fortăreţei pentru a raţionaliza proviziile de alimente cu care trebuiau să fie hrăniţi luptătorii. Păşind în spaţiul (considerat teritoriul nimănui) dintre Alesia şi tabăra romană, soarta femeilor şi copiilor depindea doar de Cezar dacă se înduplecă să le asigure trecerea. Crezând că se vor folosi de milostenia sa, conducătorii gali plănuiau să o folosească ca pe o oportunitate de a trece călare liniile de fortificaţie romane. Femeile şi copii, ajungând la zidurile fortificate romane, plângând, se rugau soldaţilor să-i lase să treacă, să-i hrănească, chiar să-i ia în sclavie . 

Dar Cezar nu era naiv. Le-a ordonat soldaţilor să blocheze accesul femeilor şi copiilor în fortificaţiile romane. Practic, erau lăsaţi să moară de foame pe teritoriul nimănui, între Cezar care nu se îndupleca să-i lase să treacă de liniile sale romane  fortificate şi cetatea condusă de Vercingetorix care îi alungase pentru a raţionaliza hrana.

Primul atac

Moralul galilor scădea pe zi ce trece şi mulţi luptători dezertau. Până când la sfârşitul lunii septembrie, Commius şi restul liderilor cărora li se încredinţaseră comanda supremă, au venit cu toate forţele lor galice la Alesia, ocupând întregul deal şi instalându-şi tabăra la numai o milă de fortificaţiile romane. A doua zi, au năvălit asupra fortificaţiilor romane. 

Într-un moment unic în istoria războaielor, Cezar, cel care asediase Alesia, era la rândul său cel asediat din afară de către aliaţii lui Vercingetorix. Cezar şi-a staţionat armata în ambele părţi ale fortificaţiilor, fiecare soldat ştiindu-şi rolul postului său. Legiunile romane, pline de emoţii, aşteptau noi ordine. Arcaşii gali şi pedestrimea uşoară au condus primul raid, alături de călăreţi. În mod neaşteptat, mulţi soldaţi romani au fost răniţi şi ucişi. Galii erau încrezători că vor obţine victoria, având superioritate numerică. Atât galii din afara circumvalației, cât şi galii din cetate au atacat simultan. Lupta a durat de la prânz până la apus, fără o biruinţă favorabilă romanilor. Călăreţii germani, aliaţi ai romanilor, aflaţi într-o poziţie compactă, i-au atacat pe gali şi i-au respins. Pe arcaşii gali i-au măcelărit. Commius   şi-a retras în cele din urmă trupele. Înspre cetatea Alesiei, romanii i-au pus pe fugă pe gali, descurajandu-i să mai atace. Galii ce au supravieţuit contra-atacului s-au retras în cetate. În noaptea următoare, galii au atacat pe furiş şi au început să tragă cu săgeţi şi să lanseze pietre cu praştia spre gărzile romane amplasate pe zid. Vergingetorix a dat personal semnalul atacului. În urma ciocnirii au rezultat mulţi răniţi în ambele părţi. Cezar a fost nevoit să abandoneze secţiuni ale liniei interioare de fortificaţie romană. Deşi au atacat peretele interior al zidului, galii nu au putut să înainteze datorită şanţurilor. Marc Antoniu şi Caius Trebonius i-au respins pe atacatorii gali, furnizând întăriri trupelor romane atacate.Galii au fost puşi pe fugă.

Al doilea atac

Pe 2 octombrie, vărul lui Vercingetorix, Vercassivellaunus, a lansat un atac masiv cu 60 000 de luptători spre punctul slab al fortificaţiilor romane de care aflaseră şi pe care Cezar încercase să-l ascundă. Nu erau decât obstacole naturale pe care nu s-a putut construi zidul. 

Între timp, Vercingetorix a lansat şi el un nou atac simultan dinspre cetate. Cezar era din nou înconjurat. Dar s-a încrezut în disciplină şi curajul soldaţilor săi şi le-a ordonat să-şi menţină poziţiile. Soldaţii romani s-au grupat, unele centurii aruncând cu pilum spre inamici, altele find în formaţia de „testudo” pentru a se apăra de proiectilele inamice. 

Soldaţii, aflaţi în formaţia de ”tesudo”, luptau prin rotaţie, cei epuizaţi din primele linii fiind înlocuiţi de cei odihniţi şi gata să lupte din spatele lor. Cezar i-a ordonat lui Labienus să trimită şase cohorte spre a sprijini trupele atacate. I-a îndemnat pe soldaţi să nu cedeze şi apoi, s-a dus în cortul său să se odihnească. 

Galii tot înaintau pe pantele abrupte, pătrunzând în interiorul fortificaţiei romane. I-au ucis pe paznicii turnurilor, au umplut şanţurile cu argilă şi au început să dărâme meterezele cu cârlige. 

Când s-a trezit şi a ieşit din cort, Cezar i-a ordonat lui Brutus cel Tânăr să trimită încă şase cohorte. Apoi i-a ordonat lui Caius Fabius să mai trimită încă şapte cohorte. Soldaţii rezistau atacurilor cu încăpăţânare. 

Cezar, călare, mărşăluieşte în direcţia în care l-a trimis pe Labienus unde a amplasat patru cohorte de cea mai apropiată redută. A ordonat cavaleriei condusă de Labienus să menţină apărarea în punctul slab. Odată ce presiunea creştea în urmă atacului dinspre cetate, Cezar a contra-atacat din interior şi a încercat să-i ţină pe oamenii lui Vercingetorix la distanţă. 

Labienus, văzând că nu mai sunt metereze şi nici şanţuri care să-i încetinească pe atacatori, a trimis un mesager lui Cezar să-l informeze. Cear a decis să ia parte la acţiune. Cavaleria condusă de Labienus era cât pe ce să fie nimicită.

Contra-atacul decisiv

Cezar şi-a dat casca jos, şi-a pus mantia roşie ca să-şi încurajeze soldaţii şi a decis să ia sub comanda sa 6000 de călăreţi să atace armata de 60 000 de luptători gali din spate, decizie care i-a surprins cât şi pe atacatori, cât şi pe apărătorii fortificaţiei romane. 

Labienus, văzându-şi comandantul recurgând la un gest extrem şi expunându-se unui risc major, şi-a trimis forţele pentru a sprijini efortul de respingere a atacatorilor. Între timp, infanteriştii romani, lăsând deoparte suliţele pilum, au continuat lupta cu lovituri de sabie. Dintr-o dată, ei îşi vedeau proprii camarazi călare în frunte cu Cezar, venind în spatele inamicilor gali. Alte cohorte au avansat rapid. Galii s-au panicat văzând că sunt atacaţi din două părţi şi s-au retras. Dar cavaleria lovindu-i din spate fulgerător şi infanteria romană avansând spre ei, mulţi dintre cei care se retrăgeau au fost ucişi. Căpetenia Sedulius al lemovicilor a fost ucis. Vergasillaunus, vărul lui Vercingetorix, s-a sinucis. 74 de stindarde militare galice sunt aduse lui Cezar. Vercingetorix, văzând toate acestea, se retrage cu trupele sale înapoi în cetate. După miezul nopţii, şi-a trimis cavaleria, dar mulţi dintre călăreţi sunt ucişi, şi puţini au reuşit să evacueze cetatea, fugind în diferite direcţii. 

Locuitorii cetăţii erau înfometaţi, epuizaţi şi demoralizati. Vercingetorix a convocat o nouă întrunire în ziua următoare, declarând că el s-a angajat în desfăşurarea acestui război, nu din cauza propriilor ambiţii, ci din dorinţa menţinerii libertăţii. Era pregătit să îndure consecinţele înfrângerii, să-şi cedeze averea şi să se predea, oferindu-şi viaţa în mâinile romanilor pentru ca locuitorii cetăţii să fie cruţaţi. A trimis soli la Cezar prin care îşi emitea conditile predării.Cezar a ordonat conducerii rezistenţei galice să predea armele.

 „Gallia est pacata”(Iulius Cezar cand informa Senatul Roman despre victoria sa la Alesia)

La 3 octombrie, Vercingetorix, alături de alţi conducători ai revoltei, s-a prezentat în faţa taberei romane. Au îngenuncheat toţi în faţa lui Cezar, el însuşi înscăunat în faţa liniilor de fortificaţie. Şi-au depus armele şi şi-au predat liderul răscoalei romanilor . 

Deşi Cezar scrie cât de modestă a fost capitularea lui Vercingetorix menţionând doar „Vercingetorix deditur, arma proiciuntur”, Plutarh avea să dramatizeze mai târziu acest fapt, redându-l pe Vercingetorix cum se înfăţişase călare, inconjurandu-l pe Cezar. A îngenuncheat în faţa învingătorului roman, dezbrăcându-se de armură, predându-şi armele şi aşezându-se la picioarele oponentului său, într-o manieră romanţată. 

Asediul cetăţii Alesia se încheiase după aproape o lună, în care au luptat 12 legiuni romane (incluzând 60 000 de infanterişti, călăreţi şi trupele auxiliare) împotriva a 330 000 de luptători gali (conform lui Plutarh)/180 000 (după estimările moderne ale istoricilor). Romanii au pierdut 12 800 de soldaţi pe durata asediului. Se estimează că au murit 60 000-90 000 de gali la Alesia, şi că 40 000 au fost luaţi în captivitate. Soldaţii romani au confiscat cele mai valoroase obiecte din marile cetăţi galice şi au violat femeile. Fiecare prizonier gal, devenit sclav, a fost distribuit fiecărui soldat roman . Resursele metalifere din Galia ce aveau să fie extrem de folositoare pentru furnizarea armelor în viitor, precum şi   pădurile  ce aveau să furnizeze lemn şi zăcămintele de aur din care aveau să fie prelucrate obiecte de valoare, erau sub control roman. Treptat, începuse procesul de romanizare, de latinizarea a vieţii cotidiene a autohtonilor, precum şi îmbunătăţirea nivelului de trăi prin construirea drumurilor, apeductelor şi aşezărilor urbane şi instalarea legiunilor pentru menţinerea ordinii publice. 

Cezar a descris  Asediul Alesiei în lucrara sa, „Commentarii de Bello Gallico”, în cartea a VII-a, în mare parte propagandistică, dar totodată, o paradigmă de raportare corespunzătoare şi claritate stilistică.

Asediul de la Alesia a marcat cucerirea Galiei libere („comata”) de către romani. Tacticile geniale aplicate de Cezar aveau să-l aducă pe culmile ascensiunii în cariera sa militară şi politică.

Bibliografie:

Cezar, Iulius Gaius-„Commentarii de Bello Gallico”, cartea a VII-a, 68-90

http://www.forumromanum.org/literature/caesar/gallic_e7.html#68

Plutarh-„Vieti Paralele-Viata lui  Cezar”

http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Plutarch/Lives/Caesar*.html

Castleden, Rodney  -„Conflicte care au schimbat Lumea”, Ed.Meteor Press, 2008

Cizek, Eugen-Istoria Romei-editura Paideia

Goldsworthy, Adrian-Totul despre Armata Romana, editura Enciclopedia Rao