Umorul din presa românească, „vindecarea melancoliei: citirea revistei «Furnica»”

Gena umorului pare a fi înscrisă în ADN-ul românului. Ne mândrim că „facem haz de necaz", iar glumele sau snoavele populare au făcut parte dintotdeauna din moştenirea noastră. Fie că provin din imaginarul colectiv sau sunt creaţii atribuite diverşilor autori, astfel de scrieri şi-au făcut adesea loc în paginile revistelor. Articolul de faţă prezintă una dintre cele mai populare publicaţii umoristice ale secolului XX: revista „Furnica".

Înfiinţată în 1904 de George Ranetti şi N.D. Ţăranu, revista Furnica aduna în paginile sale scrieri satirice, epigrame, glume, precum şi caricaturi sau diverse alte ilustraţii.

Co-editor al revistei, Ranetti este, potrivit "Almanahului Dicţionar al Presei din România", un personaj ilustru, "foarte cunoscut şi simpatizat în toate cercurile profesionale, graţie spiritului său vioi, vesel şi tare glumeţ. Este cel mai spiritual calamburist al nostru şi cel mai talentat umorist al presei contemporane".

Un alt jurnalist român al secolului XX, Pamfil Şeicaru, scria despre revista Furnica şi o caracteriza drept "cea mai spirituală şi mai cunoscută publicaţie satirică română".

De unde provine, însă, numele revistei? Ranetti explică încă din primul număr, într-o manieră cât se poate de elegantă:"În lumea insectelor sunt mari seniori cari atrag privirile prin strălucirea podoabelor lor şi ale căror aripi bogat colorate sau căror cuirase scânteietoare de aur şi pietre scumpe desfid orice asemănare cu giuvaericalele noastre meşteşugit cizelate.

Mai umilă e harnica furnică; ea n-are rochie strălucită, rochii cu culori vii, cu reflecte de smarald ori de rubin; natura a îmbrăcat-o cu mohorâtul veştmânt al lucrătorului. (...) Să nu ne amăgim însă, daca modestia sa e reală, slăbiciunea ei nu e de cât aparentă. (...)".

De asemenea, Ranetti stabileşte câteva dintre punctele de reper după care avea să se ghideze în ceea ce priveşte stilul abordat în revistă şi declară că " (...)Furnica nu va cruţa nici o osteneală, nici o jertfă spre a-şi asigura: numărul cititorilor, inteligenţa celor mai preţuite pene ale scriitorilor noştri, în sfârşit, unirea tuturor spre a înzestra publicistica română cu o revistă care să împace toate gusturile, toate nevoile şi să nu lipsească din casa nimănui."

"Revista Furnica, în rubricile sale umoristice nu va înţepa veninos niciodată. Se va mărgini să ciupească. ", declara Ranetti.

Printre cei care au apărut în primele numere pe coperta revistei se numără şi Smaranda Gheorghiu, poreclită "madam Smara" şi care în acea perioadă scria pentru ziarul "Universul", Bogdan Petriceicu Hasdeu, sau regele Carol.

Rubricile variază de la o săptămână la alta, cu mici excepţii, iar autorii articolelor sunt, în mare parte, cei doi fondatori ai revistei:George Ranetti şi N.D. Ţăranu care îşi semnează uneori scrierile sub pseudonim, iar alteori chiar cu numele real.

Ambii editori aleg pseudonime memorabile, astfel încât George Ranetti apare adesea drept Tarascon, Kiriak Napadarjan, Jorj Delamizil, Caiafa, Coco, Ghiţă Delagambrinus, sau Cyrano. De asemenea, N.D. Ţăranu alege următoarele pseudonime:.S., Nae, Lepaysan, Nicollo Mascalzzoni, Box, Şmile. Majoritatea acestora erau jocuri de cuvinte, dintre care unele cu semnificaţie în limba franceză (Kiriak Napadarjan, Lepaysan).

Există o serie de rubrici care ironizează actualitatea timpului, prezintă scene şi anecdote din vremea respectivă şi care poartă nume diferite de-a lungul apariţiei revistei:"Ecoul Săptămânei", „Nostimadele săptămânei", „Schiţe de actualitate", "Actualităţi hazlii".

În primul număr al revistei, George Ranetti semnează o astfel de schiţă de actualitate (sub pseudonimul "Caiafa"), regăsită în cadrul rubricii "Ecourile săptămânei":

"Înainte de apariţia Furnicei, într'una din nopţile petrecute la Berăria Gambrinus, Iancu Brezeanu, zis şi candelambrul Teatrului Naţional, foarte îndârjit, ne combătea.- Ranetti şi cu Ţăranu scot Furnica?Am să scot eu altă revistă, Mirmicofagul, şi am să-i mănânc!...Ţinem să declarăm că ameninţarea ilustrului artist nu ne înspăimântă de loc. Nu, el nu ne poate mânca. Cel mult o să ne bea. "

De asemenea, ironiza aspecte din politica vremurilor, precum traseismul politic:"Vilegiatură, sau cum ar zice L'Indépendance: déplacement: D. Ionel Grădişteanu a părăsit partidul d-lui Carp şi s-a stabilit in partidul d-lui Cantacuzino."

Una dintre rubricile permanente ale revistei a fost "Şedinţele Comitetului Furnicei.", în cadrul căreia autorii ironizau propria activitate.

În cel de-al treilea număr al revistei, la rubrica "Mica Publicitate" autorii recurg la o formă comică de autopromovare:"în genul ziarelor Universul, Adevărul şi Ţara: Vindecare miraculoasă a supărărei, melancoliei, urâtului: citirea revistei săptămânale Furnica."

Un alt astfel de text, din cadrul aceleiaşi rubrici, însă realizat într-un alt registru, anunţa:

"Tânăr, frumos, bogat doreşte căsătorie d-ră chiar săracă, urâtă şi bătrână, o singură calitate să aibă: să citească regulat revista umoristică Furnica."

Ţinta atacurilor celor doi editori ai revistei o reprezintă atât personalităţile din viaţa politică:Dimitrie Sturdza, Petre Carp etc., cât şi colegele de breaslă cărora le este dedicată rubrica "Cronici femenine". În numărul patruzeci al revistei, un articol care atacă activitatea unei jurnaliste începe astfel:"Sub rubrica cu titlul de mai sus şi cu subtitlu: Pentru părinţii fricoşi, eminenta scribă Olimpia dă oare cari sfaturi părinţilor în vederea sezonului călduros."

Tonul revistei este relaxat şi în ce priveşte afişarea sexismului (una dintre rubricile revistei se intitula:"Din carnetul unui misogin"), cât şi a rasismului. Astfel, în numărul nouăsprezece al revistei din cel de-al doilea an de apariţie, în cadrul rubricii "Studii politice şi electorale", autorul afirmă:"Ca orice români neaoşi, nu putem suferi pe unguri. (...) în mod general îi detestăm pe unguri cel puţin tot atât de mult ca pe un pat cu ploşniţe or o întâlnire cu pneumaticul barometricei".

Comentariile acide vizează lumea artistică şi personalităţi ale timpului, acesta fiind şi cazul ironizării pictorului Luchian, în numărul paisprezece al revistei, când, în dreptul imaginii sale de pe copertă, autorii comentează:"Pictorul Lukian, care a deschis în momentul de faţă o admirabilă expoziţie la Ateneu, ceea ce dovedeşte că Frumosul poate fi foarte bine reprezentat printr-un urât."

De asemenea, Titu Maiorescu este caricaturizat într-un alt număr din cel de-al doilea an de apariţie al revistei:"D. T. Maiorescu, junimist bătrân, a fost totdeauna în cartel cu logica şi filosofia." Un alt personaj care apare adesea în paginile revistei este şi Alexandru Macedonski, poreclit de către Ranetti, într-unul din articolele sale semnat sub pseudonimul Caiafa, Macabronski.

În numărul aniversar, cel de-al o sută patrulea (care marca împlinirea a doi ani de la apariţia revistei), editorii publică o poezie cu titlul "Aniversarea Noastră" semnată de George Ranetti sub pseudonimul Kiriak Napadarjan:

"Frâng turta de doi ani Furnicii!Cu drag o-ntîmpină amiciiŞi cu respect ai săi duşmaniDupă doi ani.

Era mai multă plictisealăÎn ţară fără îndoialăMai multe Smare şi CârţaniAcum doi ani.

Însă Furnica'n veci sglobieAduse'n inimi veselie, Lovind în proşti şi'n capulzzaniTimp de doi ani. (...)

Sus, fruntea'ţi sus, Furnică dragă, Îţi strigă azi o ţară'ntreagăAristocraţi şi mitocaniDupă doi ani."

sursa:http://www.adevarul.ro