Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.
Oferta o primeşte prinţul de Flandra, dar refuzând-o, se decide aducerea în ţarã a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care la 10 mai 1866 intrã în Bucureşti. Acest moment este actul fondator al dinastiei şi marcheazã începutul unei serii de schimbãri însemnate în societatea romaneasca. Carol, în faţa Parlamentului, depune jurãmânt cã va respecta legile, religia şi teritoriul românilor. Dacã pe 9 mai 1877 în Sesiunea Extraordinarã a Adunãrii Deputaţilor ministrul de externe, Mihail Kogãlniceanu, declarã ruperea oricãror legturi cu Poarta Otomanã şi proclamã independenta de stat, a doua zi, pe 10 mai, se organizeazã solemnitatea proclamãrii independenţei, ocazie cu care Principele decide ca sãrbãtoarea naţionalã sã se celebreze ca fiind ziua proclamãrii independenţei.
Tot la 10 mai, de aceastã datã în 1881, este proclamat Regatul României. Istoricul Ion Bulei se întreba dacã ziua nu reprezenta mai degrabã un eveniment menit sã aducã familia regalã în prim-plan. 10 mai este totuşi şi sãrbãtoarea României, semnificaţie amplificatã an de an.
În 1947 este înlaturatã monarhia şi odatã cu ea şi sãrbãtoarea de 10 mai, care devine doar ziua în care o monarhie strainã se înstãpâneşte în ţarã, neîncadrându-se în normele noii ordini. Timp de patru decenii 23 august a fost ziua nationalã a României, marcatã prin parade şi spectacole grandioase. La 23 august 1944 regele Mihai lanseazã lovitura de stat împotriva guvernului Antonescu trecând de partea aliaţilor. La putere este înscaunat un guvern format de noua coaliţie Blocul Naţional Democratic, din care fãceau parte ţãrãniştii, liberalii, social-democraţii şi comuniştii.Deşi nu joacã un rol important la acest eveniment, comuniştii s-au folosit de el ca element de propagandã.
Astfel se vorbeşte despre insurecţie armatã, revoluţie de eliberare socialã şi naţionalã antifascistã şi antiimperialistã. Manifestaţiile contribuie la afirmarea cultului personalitãţii lui Nicolae Ceauşescu, când pe stadioane se realizeazã programe speciale, defilãri megalomane şi petreceri muncitoreşti.
1 decembrie este adoptatã ca zi naţionalã a României în 1990, datã la care Marea Adunare de la Alba-Iulia voteaza unirea Transilvaniei cu România, creându-se un singur stat naţional. Primul pas este fãcut de fapt la 21 nov./4 dec. 1917, când Sfatul Tãrii din Basarabia proclamã Republica Democraticã Moldoveneascã, urmat de cel din 24 ian./6 feb. când se adoptã declaraţia de independenţã. Încununarea acestor actiuni se împlineşte la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Tarii de la Chişinãu, ales prin vot universal, direct, egal si secret decide cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenesti. Apoi Comitetul Executiv al Consiliului Naţional din Bucovina, convoacã un Congres General al Bucovinei pentru 15/28 nov. 1918 în Palatul Mitropolitan din Cernãuţi.
Preşedintele Congresului, Iancu Flondor, dã citire moţiunii în care se afirmã cã Bucovina este parte organicã a Moldovei. Congresul general al Bucovinei hotãrãşte în numele suveranitãţii naţionale unirea neconditionata a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României. În zilele când românii din Bucovina rostesc hotarârea de Unire cu România, în Transilvania se pregãteşte ultimul act al marii epopei naţionale.
Adunarea Naţionalã de la Alba Iulia, constituitã din 1228 de delegaţi şi susţinutã de 100.000 de persoane, adoptã o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918 Vasile Goldiş citeşte rezoluţia Unirii:„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”
Legea unirii este ratificata prin Decretul-Lege No. 3631 din 11 decembrie de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919, în unanimitate. În conformitate cu constituţia din 1991, articolul 12, alineatul 2, 1 decembrie este Ziua Naţionalã a României, zi adoptatã anterior, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgatã de preşedintele Ion Iliescu şi publicatã în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990.
