Sclavia din SUA: origini, evoluţie şi efecte
Până la Războiul civil american (1861-1864), stăpânii de sclavi şi proprietăţile lor alcătuite din sclavi de origine africană erau un peisaj obişnuit al societăţii americane timpurii. Este cunoscut faptul că George Washigton, primul preşedinte american, a avut în posesie sclavii moşteniţi de la tatăl său, proprietarul unei plantaţii de tutun din colonia Virginia. O cincime din populaţia coloniilor americane aflate sub tutela Coroanei britanice era constituită din sclavi. Promovarea libertăţilor şi egalităţilor cetăţeneşti în SUA a fost acompaniată la început de ascensiunea sclaviei. Nu vom putea înţelege niciodată cum au evoluat instituţiile democratice americane şi drepturile civile până nu vom analiza obiectiv rolul pe care l-a avut sclavia, încă din perioada de început a coloniilor americane.Provocarea cea mare pentru un istoric este să explice cum a putut poporul american să dezvolte, pe de-o parte, un ataşament crescut faţă de libertăţile şi demnitaţile umane izvorâte din Revoluţia americana, şi pe de altă parte să păstreze un sistem de lucru care nega în fiecare clipă demnitatea şi libertatea umană.Povestea primilor robiAşa cum afirmă istoricul american Edmund S. Morgan, în lucrarea sa intitulată American Slavery, American Freedom, sclavia nu a fost considerată nici necesară şi nici profitabilă în primii ani de existenţă a coloniilor americane. Slujitorii angajaţi de funcţionari erau în primă fază cei care îndeplineau diferite munci în interiorul coloniilor.Sclavia în America a început, iniţial, prin deportarea în colonia Virgiania a diferiţilor indivizi care au încălcat legea în Metropola britanică. În general infractorii din Anglia puteau fi pedepsiţi prin 3 moduri:biciurea şi trimiterea înapoi în parohia de unde au venit, înrolarea forţată în expediţii militare sau deportarea în colonii.Odată ajunşi în colonii, aceşti deportaţi trebuiau să presteze diferite munci pentru colonişti, în schimbul cărora erau slab remuneraţi. Istoricul Edmund Morgan susţine faptul că funcţionarii din Virginia au găsit rapid o metode pentru a păcăli această categorie de muncitori, veniţi să-şi ispăşească o pedeapsă. Coloniştii din Virginia au creat artificial un deficit de teren, în aşa fel încât muncitoriii care trebuiau să redevină oameni liberi să nu mai aibe unde să locuiască şi să se reîntoarcă în servitute. De asemenea, aceştia au luat cât au put de mult din profitul muncitorilor, prin diferite metode de estorcare precum rentele şi diferitele taxe şi onorarii ce trebuiau să ajungă în mâna burgheziei şi a funcţionarilor civili. Ca urmare, riscul unei rebeliuni în interiorul coloniei era unul foarte crescut.Ambiţia proprietarilor de teren de a face profituri cât mai repede şi cât mai uşor a instaurat cu paşi repezi, sclavia în statul Virginia. Cei care slujeau de mai mult timp pe plantaţiile de tutun din Virginia au devenit treptat subiecţii unor pedepse din ce în ce mai aspre în caz de fugă. În Virginia, din 1620, astfel de lucrători au ajuns să fie vânduţi şi cumpăraţi ca mărfuri. Odată ce sclavia a ajuns să fie acceptată ca sistem de lucru, nici autoritatea centrală nu mai dorea să renunţe la avantajele care proveneau din menţinerea ei (acoperirea necesarului de forţă de muncă, supraproducţie şi pieţe libere).Cronologia sclaviei până la izbucnirea Războiului american de independenţă(1776)Istoria sclavilor afro-americani a început oficial pe 20 august 1619, atunci când o navă olandeză aduce la Jamestown (Virginia) 20 de sclavi de origine africană. Oficial, aceşti primi sclavi afro-americani au fost desemnaţi iniţial ca fiind ucenici. Proprietarul unei plantaţii de tutun, John Rolfe, consemnează evenimentul în jurnalul său:„Pe la sfârşitul lui august a venit un olandez şi ne-a vândut 20 de negri”.În primă fază, primii afro-americani îşi putea redobândi libertatea după 4 sau 7 ani în slujba stâpânului. După prima generaţie, slugilor afro-americane li s-a mărit treptat timpul de dependenţă, până când au devenit înrobiţi pe viaţă.Cea care se va implica activ în comerţul transatlantic cu slavi a fost Compania Indiilor de Vest (1621), o corporaţie ce a deţinut monopolul în acest domeniu. Colonia olandeză New Amsterdam (actualul New York) a fost o perioadă sediul central al acestei companii.House of Burgesses, legislativul coloniei Virginia, a adoptat în 1622 o lege care impunea amenzi pentru toţi cei care se implicau în relaţii amoroase cu afro-americani, în ideea de a preveni căsătoriile interrasiale, dar legea care va interzice căsătoriile interrasiale va fi adoptată abia în 1691. Principala justificare a acestei legi a fost legată în particular de statutul legal incert al copiilor rezultaţi din relaţii interrasiale. Astfel era pusă temelia segregării rasiale.Conform arhivelor Curţii coloniale din Virginia din anul 1622, primii negri din America deveniţi oameni liberi au fost Anthony şi Mary Johnson. Anthony Johnson va deveni însă la rândul lui proprietar de sclavi. De aceea este important să reţinem faptul că propagarea sclaviei în cele 13 colonii americane s-a făcut şi cu complicitatea populaţie libere de culoare.Începând cu 1626, coloniştii olandezi din Noua Olandă (Coasta de est americană-zona Mid-Atlantic) au început să introducă africani în fermele de pe Valea Hudsonului. Dacă iniţial aveau posibilitatea de eliberare după mai mulţi ani de muncă, treptat afro-americanii exploataţi de olandezi vor ajunge la rândul lor să capete statut de sclavi, la fel ca în Virginia. Conform legii olandeze, copii născuţi din părinţi sclavi primeau la rândul lor statutul de sclav.Din 1629, sclavii vor fi importaţi şi în regiunea cunoscută sub numele de Connecticut. Această colonie va legaliza instituţia sclaviei în 1650. Se remarcă astfel migraţia sclavilor dintr-un teritoriu in altul. În 1630, Colonia din golful Massachusetts a aprobat chiar o lege a sclavilor fugari, menită să-i protejeze împotriva relelor tratamente aplicate de stăpânii lor. Din 1634, Massachusetts începe să importe sclavi. Tot în acelaşi an, sclavia este introdusă pentru prima dată în colonia Maryland, iar după doi ani şi în colonia Delaware. Printre primele regiuni din America de Nord care a oferit acces la educaţie acestor sclavilor afro-americani a fost colonia franceză Louisiana.Primii sclavi din Barbados au început să sosească începând cu 1638. Aşezarea Boston a primit prin intermediul unor cargo-uri maritime şi astfel de sclavi împreună cu alte bunuri.În 1640, House of Burgesses îl condamnă pe servitorul John Punch la muncă silnică pe viaţă, din cauza faptului că a fugit de la stăpânul său. Alţi însoţitori albi ai lui John Punch vor fi condamnaţi la pedepse mai uşoare. Din acel moment devenise foarte clar că slujitorii afro-americani au început să capete statutul oficial de sclavi în cadrul coloniei Virginia. Procesul lui John Punch a mai demonstrat şi faptul că albii şi negrii nu erau egali în faţa legii. Deşi au comis aceeaşi faptă, tovarăşii albi ai lui Punch au beneficiat de mai multă clemenţă. În următorul an se mai face încă un pas către recunoaşterea instituţiei sclaviei, atunci când colonia Massachusetts o legalizează, recunoscând-o ca practică în secţiunea 91 din Corpul Libertăţilor. Era sancţionată doar capturarea de sclavi prin ”violenţă nejustificată”. Prevederea va fi ulterior menţionată şi în legile celorlalte coloniei din Confederaţia New England.În Virginia, dacă un sclav era prins că evada pentru a doua oară, el putea fi înfierat. Măsura va fi urmată şi de alte ordine similare care au dus la înrăutăţirea condiţiei sclavilor. Recunoaşterea de către un magistrat local era o dovadă suficientă pentru a condamna un sclav fugar. Nu exista nici un cod de procedură, aşa că în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea au apărut tot felul de legi contradictorii legate de statutul sclavului.Coloniştii americani au început să construiască nave comerciale pentru a se implica în comerţul transatlantic cu sclavi. Prima navă de acest fel a fost Rainbowe, care a început să transporte sclavi începând cu 1645. Tot în acel an, colonia New Hampshire a introdus sclavia.Odată cu adoptarea unei noi legi a navigaţiei, parlamentul britanic şi-a fixat obiectivul de a limita cât mai mult influenţa olandeză din comerţul cu slavi, în special în cele 13 colonii americane. După Războiul Succesiunii Spaniole (1700-1714), englezii vor prelua controlul comerţului cu sclavi din mâna olandezilor.Practica sclaviei este legalizată oficial ca instituţie în 1660 în British America. La rândul lor adunările coloniale au început să adopte legi cunoscute sub numele de codurile sclaviei, care îngradeau libertăţile sclavilor şi protejau în acelaşi timp pe stâpânii acestora.Filosoful politic englez, John Lucke, a redactat în 1660 o Constituţie pentru colonia Carolina, în care acorda fiecărui om liber putere deplină în raport cu sclavii pe care îi avea în proprietate. Chiar dacă proiectul de constituţie al lui Lucke nu a fost adoptat, proprietarii de sclavi au primit puteri sporite în legile coloniale. Sclavia a devenit oficial ereditară în Virginia, odată cu adoptarea măsurii care cerea ca toţi nou-născuţii să primească statutul social al mamei. În Actul de control al negrilor de pe plantaţiile britanice, aprobat de Parlamentul Englez în 1667, africanii sunt descrişi ca fiind barbari cu un caracter sălbatic, care trebuie să fie ţinuţi sub supraveghere strictă.În 1664, alte două colonii, New York şi New Jersey, au legalizat instituţia sclaviei. Amerindienii şi africanii creştinaţi au fost de asemenea folosiţi ca sclavi. În colonia Virginia, începând cu 1669, orice stăpân care îşi omora sclavul era achitat. Pentru legiuitorii din Virginia, sclavi nu erau percepuţi ca persoane, ci ca bunuri de consum aflate în proprietatea unui om liber. Sclavi fugari din Virginia au reuşit să-şi întemeieze comunităţi izolate în munţi, mlaştini şi păduri, de unde apoi făceau incursiuni pe plantaţiile coloniei pentru a-şi obţine cele necesare traiului cotidian. Autorităţile din Virginia au oferit mai multe recompense celor care ajutau la prinderea acestor fugari.În ceea ce priveşte negustorii olandezi de sclavi, aceştia reuşeau în continuare să aducă în America aproximativ 15000 de sclavi africani pe an, proveniţi din Angola. Sclavii erau cumpăraţi din Africa cu 15 florini şi vânduţi în America cu preţuri între 300-500 de florini. În America, cei care se opuneau cu cea mai mare energie sclaviei au fost sectele de creştini protestanţi (quakeri) care promovau pacifismul şi austeritatea. Aceştia au reuşit să convingă legislatorii să interzică sclavia în partea de vest a coloniei New Jersey.
Royal African Company a obţinut din partea parlamentului britanic, în 1672, monopolul asupra comerţului cu sclavi dintre Africa şi America.Cu toate că în Declaraţia de Independenţă din 1776, ce care a marcat naşterea SUA, se afirma faptul că toţi oamenii s-au născut egali, practica sclaviei rămâne în continuare legală în toate cele 13 foste colonii ale Coroanei Britanice.Primul pas în eliberarea sclavilor a fost întreprins începând cu 1777, când încep să apară legi de emancipare a sclavilor în state. Primul a fost Vermontul (1777), iar apoi au urmat statele Pennsylvania (1780), Massachusetts şi New Hampshire (ambele în 1783), Connecticut şi Rhode Island (1784), New York (1799) şi New Jersey (1804).Ultimul pas în emanciparea sclavilor din statele americane din nord a fost făcut în 1787, atunci când Ordonanţa de Nord-Vest (Northwest Ordinance), responsabilă cu administrarea teritoriilor viitoarelor state Ohio, Indiana, Illinois, Michigan şi Wisconsin, a interzis practica sclaviei. Astfel, împreună cu legile de emancipare din state, a fost creat un Nord liber de sclavie.Situaţia sclavilor până la izbucnirea Războiului de Seccesiune (1861-1865)Elaborată în 1787 şi ratificată în 1788, Constituţia SUA nu menţionează direct instituţia sclaviei, dar face referiri indirecte în 3 puncte:· acordă Congresului dreptul de a interzice comerţul cu sclavi, după 20 de ani· într-o clauză prevăzută la articolul I, pune bazele dezbaterii cu privire la numărarea sclavilor pentru a stabili taxele şi reprezentarea· articolul IV, secţiunea 2, face menţiune la o persoană ţinută într-un serviciu sau într-o muncă care fuge dintr-un stat şi se refugiază în altul. În cazul în care o parte solicita returnarea acelei persoane, cererea trebuie satisfăcută. Articolul IV, sectiunea 2 va determina în 1793 adoptarea Legii sclavilor fugari, care le dădea dreptul stăpânilor de sclavi să traverseze liniile de demarcaţie dintre state pentru a-şi recupera sclavii fugari. Conform acestei legii, dreptul de proprietate asupra unui presupus sclav fugar trebuia probat în instanţă. Ca reacţie, unele state din nord au adoptat legi care garantau libertăţi personale, acordându-le sclavilor fugari asistenţă juridică pentru a-şi putea susţine pledoaria.În 1820, intră în vigoare Compromisul de la Missouri, prin care Congresul recunoaşte statul Missouri ca pe un stat cu sclavie, iar Maine ca pe un stat liber. În acelaşi timp, prin Tratatul de la Louisiana, sclavia este interzisă la nord de paralela 36°30'.În perioada care precede Războiul de Secesiune se remarcă dezvoltarea mişcărilor aboliţioniste care încercau să influenţeze decizia politică favorabilă abolirii sclaviei în statele sudiste.Momentul cheie pentru mişcările aboliţioniste este înfiinţarea în Boston, în anul 1831, a ziarului aboliţionist The Liberator, de către William Lloyd Garrison şi Isaac Knapp. Aboliţionişti nu acceptau compromisuri în ceea ce priveşte practica sclaviei şi cereau ca aceasta să fie scoasă imediat în afara legii. Garrison, împreună cu Arthur şi Lewis Tappan, înfiinţează în 1833 Societatea Americană Anti-sclavie.Pe lângă mişcările aboliţioniste, au început să fie organizate şi revolte ale sclavilor în teritoriile statelor sudiste. E şi cazul revoltei sclavilor din Virginia în 1831, pusă la cale de sclavul cu ştiinţă de carte Nat Turner. Revolta eşuează, înregistrându-se peste 200 de morţi în rândul scavilor. Sunt însă ucişi și 57 de albi, producând astfel o instensă dezbatere în rândul legislatorilor din Virginia în ceea ce priveşte oportunitatea adoptarii unei legi de emancipare a sclavilor. Discuţiile râmân fără rezultatul, având în vedere că Virginia refuză să adopte o legislaţie favorabilă sclavilor. De frica unor noi răscoli ale sclavilor, statele sudiste şi-au înăsprit apoi codurile de legi referitoare la sclavi. De asemenea, orice mijloace de exprimare a sentimentului anti-sclavie sunt supuse cenzurii.Prăpastia politico-socială dintre nordul industrializat şi sudul agrar al SUA continuă să se adâncească mai ales datorită chestiunii sclaviei. La nivel federal sunt date în acelaşi timp nişte sentinţe care încurajau păstrarea practicii sclaviei. În 1842, Curtea Supremă de Justiţie a SUA decide să consolideze Legea sclavilor fugari şi să declare neconstituţională legea adoptată în Pennsylvania care interzicea practica răpirii afro-americanilor pentru a fi folosiţi ulterior ca sclavi. Ca reacţie la această decizie, 9 state din nord decid să adopte seturi de legi care să le interzică oficialilor din propriile lor state să mai coopereze în chestiunea returnării presupuşilor sclavi fugari.Pentru a soluţiona disensiunile dintre Nord şi Sud, Henry Clay reuşeşte să adopte în 1850 un consens în Congres. După încheierea campaniilor militare împotriva Mexicului, noul stat american California este declarat un stat liber de sclavie, în timp ce New Mexico şi Utah revin taberei statelor americane sclavagiste. În Washington DC, comerţul cu sclavi este abolit , dar nu şi practica sclaviei.Lupta împotriva sclaviei este transpusă până şi în literatura americană a acelor ani. Aşa apare romanul Coliba Unchiului Tom scris de Harriet Beecher Stowe, care înfăţisează sclavia ca pe un rău cumplit. În timp ce cartea este interzisă în Sud, în Nord aceasta va deveni un bestseller.
Edmund S. Morgan, American Slavery, American Freedom. Ed. W. W. Norton, New York, 2003.Junius P. Rodriguez, Slavery in the United States, Ed. ABC-CLIO, Santa Barbara, 2007.Jeff Forret, Slavery in the United States, Ed. Infobase Learning, New York, 2012.https://www.mtholyoke.edu/~kmporter/slaverytimeline.htm
