Povestea celebrei fotografii de pe coperta albumului The Beatles «Abbey Road»
Celebra fotografie cu cei patru membri ai formaţiei britanice The Beatles aflaţi pe o trecere de pietoni din nordul Londrei, imagine prezentă pe coperta unuia dintre cele mai cunoscute albume din istoria muzicii, „Abbey Road'', a împlinit 50 de ani. Albumul a fost lansat la 26 septembrie 1969 în Regatul Unit, şi la 1 octombrie 1969 în SUA.
Fotografia cu John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr, care traversează unul după altul pe o trecere de pietoni de pe Abbey Road, a fost realizată la data de 8 august 1969 în faţa sediului EMI Recording Studios. Celebra imagine a fost realizată de către fotograful scoţian Iain Macmillan, în doar 10 minute, timp în care un ofiţer de poliţie a oprit traficul. Fotografia folosită pentru coperta albumului a fost aleasă dintr-un set de şase, iar ideea a aparţinut lui Paul McCartney, care înainte a făcut o schiţă – lucru mărturisit chiar de Macmillan.
„Abbey Road” este considerat a fi unul dintre cele mai complete albume ale grupului The Beatles. Publicaţia „Rolling Stone” l-a clasat al 14-lea pe lista celor mai bune 500 de albume din toate timpurile. În 2009, un sondaj printre cititorii revistei a arătat că în opinia lor “Abbey Road” este cel mai bun album al formaţiei Beatles.