Neagu Djuvara, istoric: „Regele Mihai trebuia să rămână sărac şi curat“

Dialog cu profesorul Neagu Djuvara, realizat în anul 2014: Venerabilul istoric a vorbit despre rolul monarhiei, despre Regele Mihai şi nu a ezitat să amintească nemulţumirile sale faţă de anumite acţiuni, mai vechi sau mai recente, ale fostului suveran al României.

Cu o sinceritate debordantă, istoricul Neagu Djuvara sfărâmă tabuurile şi orgoliile prost gestionate din spaţiul public, supunând analizei românilor teme fundamentale privind viitorul lor. Nu lipsesc, desigur, micile relatări hazlii care dau atâta farmec situaţiilor descrise de Neagu Djuvara.

Neagu Djuvara crede că fostul suveran al României nu trebuia să accepte restituirea proprietăţilor regale, naţionalizate de comunişti, prin mijlocirea fostului preşedinte Ion Iliescu.

„Adevărul”: Mai are vreo şansă monarhia în România de astăzi?

Neagu Djuvara: Ar fi avut în ’90, dar de atunci s-au mai stricat lucrurile. Am mai spus-o – şi asta m-a stricat, din cauza dumitale!, cu familia regală (n.a. aluzie la volumul de dialoguri „Un secol cu Neagu Djuvara”, Editura Adevărul, 2010) – ce gândesc despre felul cum ginerele Regelui l-a învrăjbit. Regele n-ar fi trebuit să accepte să fie în termeni atât de buni cu Ion Iliescu. Culmea culmilor este că, puţin timp după ce Ion Iliescu a fost ales pentru al treilea său mandat, deci în anul 2000, m-am aflat în audienţă la Rege. Îţi spun drept că nu mai ţin minte pentru ce mă dusesem să-l văd. Sâmbătă, 25 octombrie, Majestatea Sa împlineşte 93 de ani.

Am avut curajul, pentru că eu sunt îndrăzneţ în chestiile astea, şi i-am spus:„Majestate, daţi-mi voie să vă spun că n-ar trebui să fiţi mereu văzut în prezenţa lui Ion Iliescu, pe care eu îl consider vinovat de crime şi care va trebui, o dată şi o dată, să fie judecat şi nu se cuvine ca…“ Regele mi-a tăiat cuvântul:„Da, dar uite că domnul Emil Constantinescu mi-a făgăduit o grămadă de lucruri şi nu s-a ţinut de cuvânt, pe când Ion Iliescu îmi restituie“. Carevasăzică, Ion Iliescu a avut dibăcia, prin intermediul lui Duda, să-l „cumpere” pe Rege. I-a restituit Săvârşinul, pe urmă a pregătit restituirea Palatului Peleş. Asta e părerea mea, Regele Mihai ar fi trebuit să rămână sărac şi curat. Ion Iliescu i-a restituit lucruri care, într-adevăr, sunt ale lui, dar trebuia să le accepte mai târziu, şi nu de la acest om.

Domnule profesor, s-a vorbit în ultima vreme, după discursul Regelui în Parlament, din octombrie 2011, despre reinstaurarea monarhiei. S-a avansat şi ideea unei monarhii cu principe străin, pentru că Regele Mihai este în vârstă, iar succesiunea principesei Margareta nu e văzută de toţi cu ochi buni. Asta deşi legea salică a fost abrogată – ca să spunem aşa – în cadrul familiei regale româneşti.

Păi, a fost abrogată numai prin voinţa Regelui. El nu poate să facă aşa ceva. Aici găsesc că, din punct de vedere juridic, Majestatea Sa a greşit. Ştiţi ce este legea salică? Mi se pare că în România majoritatea populaţiei nu ştie ce înseamnă. În 1326 – ca să vedeţi, suntem pe vremea lui Basarab Întemeietorul! – s-a stins linia directă a familiei regale franceze din dinastia Capeţienilor. Dar s-a stins linia iniţială, ca să zic aşa, şi a venit la moştenire, imediat, un văr al regelui defunct, care a fost Henric al VI-lea. Dar regele Angliei, Eduard al III-lea, era fiul unei fete a regelui Franţei, Philippe cel Frumos, şi atunci, marea nobilime franceză din jurul tronului, care n-avea chef să vadă un rege englez pe tron, fiindcă deja fuseseră războaie între ei, a născocit o lege a francilor vechi, adică cei care au cucerit Franţa în secolul al IV-lea şi al V-lea, şi care erau franci salieni. Au descoperit că acolo legea era să nu se transmită regalitatea prin femei. Dar e foarte interesant cum această lege, născocită de jurişti francezi din veacul al XIV-lea, s-a răspândit în mai toată Europa. Pe urmă, cu vremea, a fost stricată de dinastii care au spus că vor să fie continuată regalitatea şi prin femei. Dar, lucru interesant, asta s-a întâmplat numai în ţările nordice, care au devenit protestante. În ţările catolice nu s-a admis. Nici în Franţa, nici în Spania, nici în Italia. Şi noi am moştenit această lege salică. Ce vreau să spun?

Majestatea Sa Regele Mihai nu are puterea să schimbe ceva care a fost stabilit în Constituţia din 1923 şi, mai înainte, în Statutul Familiei Regale, care s-a votat în 1866. Deci, dacă ar vrea ca să-i succeadă principesa Margareta, ar trebui, mai întâi, ca poporul nostru să voteze reîntoarcerea monarhiei. Deci, timp de o zi, două, să spunem, să fie Regele Mihai din nou Rege al României. El ar genera un vot pentru un nou Parlament care să schimbe Constituţia din 1923, iar în acea Constituţie să se spună că pot să urmeze la tron şi femeile. Dar nu poţi să pui căruţa înaintea boilor.

Prin urmare, decizia Regelui n-are acoperire juridică...

Majestatea Sa Regele nu are puterea să schimbe o lege constituţională şi un statut al Casei Regale Române. Încă ceva:eu nu l-am aprobat când a făcut un fel de declaraţie cum că nu mai are nimic de-a face cu familia Hohenzollern. Cum poţi să spui aşa ceva? Când te gândeşti că primul nostru Rege, Carol I, a rămas „foarte Hohenzollern” în tot comportamentul lui. De pildă, castelul Peleş l-a făcut ca un castel german renascentist, nu s-a „jucat“, ca să zic aşa, ca să facă o Mogoşoaie mai mare, să facă ceva care să fie în stil brâncovenesc. El a făcut un castel Hohenzollern. Cum poţi să vii tu acum, nepotul, să spui că nu vrei să ai nimic de-a face cu neamul tău? Eu consider că nu se justifică această condamnare a unei moşteniri de familie. El e Hohenzollern de origine, dar nu mai poartă numele fiindcă, în 1916, ei au dezmoştenit ramura Hohenzollern din România. Dar noi nu avem să adăugăm ceva la chestia asta. 

Găsiţi viabilă ideea unei monarhii ca la 1866 în România? Dar de ce să schimbăm dinastia? Nu, aici nu înţeleg care e motivul. De ce să schimbăm dinastia? 

  De pildă, din pricina reţinerilor sau rezervelor pe care le au unii faţă de succesiunea la tron şi faţă de anumite gesturi istorice ale Regelui Mihai... 

Dar, dacă au reţineri faţă de venirea unei femei pe tron, trebuia să-l „înfieze” pe tânărul Nicolae. Nu văd de ce să schimbăm dinastia. Şi, în orice caz, monarhia în sine eu o găsesc mai valabilă decât republica, chiar dacă ai câteodată un rege slab, cum a fost şi Carol al II-lea, care n-a fost un rege bun, dar n-a fost nici catastrofal.

  Uitaţi-vă în Europa de astăzi, puţinele ţări care au mai păstrat monarhia sunt cele mai calme, cele mai civilizate – Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Marea Britanie. Mai sunt şi altele, cum este Spania sau Belgia, care s-ar rupe în bucăţi dacă n-ar fi monarhie.  

Carevasăzică, monarhia, în sine, este cea mai cuminte formulă de guvernare.

Monarhia constituţională lasă guvernul să fie ales de popor, dar partea absolut suverană şi care poate să spună un cuvânt decisiv, la un moment dat, rămâne regalitatea.

 Click aici pentru partea a doua a interviului