Istoria navei școală «Mircea (II)»: partea I a (1938 1939, Hamburg) / FOTO jpeg

Istoria navei școală «Mircea (II)»: partea I-a (1938-1939, Hamburg) / FOTO

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Ing. Dan-Eugen Sambra

Este a doua navă școală a Marinei Regale Române, care poartă acest nume: ”Mircea”. Pentru că înaintea lui a existat un velier-școală cu acest nume: ”Mircea”.

[1] Prima nava ”Mircea (I)” a fost un velier (tip bric - cu doua catarge) construit în Anglia:

- de 'Thames Iron Works & Shipbuilding Co', Blackwall; comandat la 06.11.1881 .
- nava-școală fost achiziționată după înființarea în 1881 a școlii copiilor de marină din Galați, care impunea și o pregătire practică .
- a ajuns în tara la 12 august 1882, sub comanda maiorului de marina Vasile Urseanu - viitor amiral.

Încă în preajma Primului Război Mondial a început să se discute despre dotarea cu o noua navă școală. ”Mircea (I)” a avut nevoie tot mai mult de reparații, modificări; a făcut din ce în ce mai puține voiaje cu elevii Marinei Militare.


1892 Mircea 3 jpg jpeg

”Mircea (I)” a fost făcut cunoscut unui public larg de un fost elev al navei - Eugeniu Botez, care a scris despre el sub pseudonimul Jean Bart în al sau ”Jurnal de bord”. În 1928 Liga Navală Româna, asociație de sprijin și propagandă a marinei romane, scrie în revista sa ”România Maritimă și Fluvială” (precursor al revistei ”Marea Noastră”) despre necesitatea de a avea o noua navă-școală, modernă, care să corespundă cerințelor tot mai numeroase ale instrucției elevilor de marină.

Cu ocazia ”Zilei Marinei”, la 15 august 1936, Regele Carol al II-lea, în discursul ținut de el, a vorbit de ”spiritul bricului Mircea”; el a spus că acest spirit să se perpetueze în marina română.

Stimulată de Carol al II-lea, Liga Navală Română - sub deviza ”O nevoie și un vis” - a luat inițiativa de a organiza o subscripție națională pentru achiziționarea unui nou bric: ”Mircea (II)”.

Pornind de la exemplele Ligii Navale Poloneze, care a organizat o subscripție în 1929 pentru a cumpăra velierul ”Prinzeß Eitel Friedrich” (construit tot la B&V, 1909); după ce l-a cumpărat (7.000 lire sterline) l-a donat guvernului polonez, care l-a renovat și redenumit ”Dar Pomorza”; în limba polonă ”Dar” are același sens ca în limba romana; ”Pomorza” vine de la Pomerania - regiunea care a făcut subscripția organizata de Liga Navala Polonă. Sau exemplul Ligii Navale Iugoslave, care a donat navă școală ”Jadran”.

În total s-au adunat prin subscripție 6 milioane de lei; la care s-au adăugat încă 114 milioane lei, de la statul român.

[2] S-au primit diverse oferte de la firme specializate; a fost aleasă firma germană ”Blohm & Voss”, din Hamburg.

Aceasta firma avea deja o carte de vizita impresionantă; pe lângă ”Dar Pomorza” (ex ”Prinzeß Eitel Friedrich”), menționat mai sus, lansat în octombrie 1909, firma a construit și veliere nave-școală pentru marina germană - vase 'surori' cu al nostru ”Mircea (II)” - toate aparținând asa-numitei ”Gorch-Fock-Klasse”:

- ”Gorch Fock (I)”: lansat în 1933, 3 mai; capturat de ruși, redenumit ”Towarischtsch”.
- ”Horst Wessel”: lansat în 1936, 13 iunie; capturat de USA, redenumit ”Eagle”.
- ”Albert Leo Schlageter”: lansat în 1937, 30 octombrie; redenumit ”Guanabara” și apoi ”Sagres”.
- ”Mircea (II)”: lansat în 1938, 22 septembrie.
- ”Herbert Norkus”: lansat (incomplet) în 1939, 7 noiembrie; neterminat și în 1947 scufundat.
- ”Gorch Fock (II)”: lansat în 1958, 23 august (folosit parți din ”Herbert Norkus”) .

Singura navă 'soră' cu prima (”Gorch Fock (I)”) este ”Mircea (II)”; a fost construit după planurile originale [1] ale lui ”GF_I”.

Câteva date tehnice ale ”clasei GF” [2]:

1. Tehnica

- corpul navelor este fabricat din oțel și este prevăzut cu nervuri transversale.
- lățimea cea mai mare este de 12 metri.
- proiectul original, conform căruia ”Gorch Fock (I)” și Mircea sunt construite, are o lungime totală de 74 de metri.
- linia de plutire a ambelor nave măsoară 62 de metri, pescajul este de 4,8 metri
- deplasament maxim este de 1.500 tone; deplasamentul proiectat fiind calculat cu 1.354 tone.

Celelalte patru unități ale clasei sunt:

- lungime 89 metri - și 70 metri lungime pe linia de apă.
- pescajul lor este de 5 metri, datorită deplasamentului maxim de 1.750 tone. Deplasamentul structurală a crescut față de nava tip inițială la 1.634 tone.

2. Tachelajul

Navele din clasa ”Gorch-Fock” sunt organizate ca bricuri ('Barken'). Pe cele trei catarge pot fi plasate 23 de vele cu o suprafață totală de 1.800 m² la ”Gorch Fock (I)” și ”Mircea (2)”, respectiv 1.934 m² până la 1.974 m², la celelalte nave. Atât gabierul cât și mizzen ('Besansegel') sunt realizate împărțite. Tachelajul reprezintă principala propulsie a clasei ”Gorch-Fock” și permite unităților maxime de viteză de până peste 16 kn (mile nautice pe oră – n.r.).

3. Propulsia auxiliară

În plus față de tachelaj, navele au o propulsie auxiliară. ”Gorch Fock (I)” a fost propulsat de un motor diesel cu șase cilindri / 4 timpi de la MAN. Acesta a fost de 520 CP și a antrenat o elice cu diametrul de 1,39 metri.

Motorul diesel a permis navei să atingă o viteză maximă de 8 kn. La următoarele nave a fost instalat un motor diesel cu opt cilindri în doi timpi, cu o putere de de 750 CP. În combinație cu o elice cu trei aripi, cu un diametru de 2,5 m, motorul acesta a dezvoltat o viteză maximă de 10 kn.

4. Înarmarea

Deoarece clasa Gorch-Fock este concepută pentru formarea marinarilor, inițial navele nu au armament. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cele trei unități utilizate de Kriegsmarine au primit câte două tunuri antiaeriene de calibru de 2 cm.

5. Echipaj

Echipajul navelor din clasa Gorch-Fock este format dintr-o echipă 'de baza' și de elevi ofițeri și elevi subofițeri aflați la bord pe durata pregătirii la bord. Personalul lui ”Gorch Fock (I)” a constat din nouă ofițeri și 58 de ofițeri și restul echipajului, la care se adăugau 198 de elevi. Numărul de ofițeri pe următoarele nave a rămas același, dar numărul de subofițeri a crescut la 69. Au fost și până la 220 de cadeți la bord.

[3] Datele tehnice ”Mircea (II)”


2005 Combat Ships Mircea 2 jpg jpeg

Sursa imaginii: [3]

”Mircea (II)” este o nava de tip 'barc' - velier cu trei catarge; se folosește însă mai departe numele de ”Bricul Mircea” - nume folosit de la primul bric ”Mircea (I)”.

[4] Biografia navei ”Mircea (II)”:

1. Predat României: 16.01.1939
2. Voiaj spre România: 29.03.1939 (via Southampton, Lissabon, La Valetta); distanta 3.925 sm
3. Voiaj de training: 03.07.1939-03.09.1939 (Palermo, Toulon, Palma de Mallorca, Gibraltar, Algier, Alexandria); total distanta 5.552 sm, din care 1.828 sm cu vele
4. Confiscat de rusi: 05.09.1944, redenumit ”Rion”
5. Retrocedat României: 1945
6. Diverse voiaje de training: 1945 - 1951
7. Avariat: 1951; refugiat în portul bulgar Nessebar
8. Avariat: 1953; refugiat în portul bulgar Varna
9. Reparație capitală: 12.10.1965 plecat (tras de remorchere) până la spre Hamburg (Blohm & Voss)
10. Popasuri pe drum: 14.10.1965, Carnackale; 20.10.1965, La Valetta; 30.10.1965 - 07.11.1965, Gibraltar; 09.-22.11.1965, Lissabon; 28.11.1965 - 06.01.1966, Brest; 08.-16.01.1966, Dover; sosit la Hamburg la 19.01.1966; distanta parcursa 4.025 sm (la remorca).
11. Plecat de la Hamburg: 12.10.1966, Cowes; 14.-16.10.1966, Plymouth; 21.-25.10.1966, Gibraltar; 27.-29.10.1966, Algier; 31.10.-02.11.1966, La Valetta (Malta); 04.11.1966, Pireus; distanta parcursa 3.985 sm.
Etc.

În stânga: placa originală Blom & Voss, 1939; în drepta: placa adăugată după reparațiile făcute la Brăila, 2002:


1938 2002 Mircea 2 jpg jpeg

[5] Blohm & Voss: Planurile originale ale lui ”Mircea (II)”.

Datele tehnice ale planurilor pentru ”Mircea” (toate planurile sunt originale © Blohm & Voss, 1938) [1]. Care sunt la rândul lor copii ale planurilor pentru ”Gorch Fock (I)” (1933):


1938 B&V Mircea Hauptsp 1a jpg jpeg

Tachelaj și velatură:


1938 B&V Mircea velatura tachelaj 2 jpg jpeg

Secțiune longitudinală și vedere de sus a punții superioare:


1938 B&V Mircea 5 jpg jpeg

Secțiune transversală la mijlocul navei:


1938 B&V Mircea Hauptsp 1 jpg jpeg

[6] Imagini din timpul construcției lui ”Mircea (II)”

Șantierul a început construcția la 15 aprilie 1938. În imaginea de mai jos:1938, 30 aprilie, data la care este pusă construcția pe cală:


1938 B&V Mircea 4 jpg jpeg

1938, 24 mai:


1938 B&V Mircea 3 jpg jpeg

”Mircea (II)” pe cala - văzut de sus:


1938 B&V Mircea 7 jpg jpeg

[7] Ceremonia lansării la apă a navei (1938, 22 septembrie):

La festivitate au participat:

- întregul personal al șantierului Blohm & Voss, în frunte cu Walter Blohm.
- reprezentanți ai Marinei Militare Germane: viceamiralii Ernst Wolf și Heinrich Ancker, alți ofițeri de marină.
- secretarul de stat Ahrendt.
- reprezentanți ai Legației române din Berlin (consilierul V. Brabietianu cu soția).
- consuli generali romani din Hamburg și Berlin - T. Gallin și Karadja.
- membri ai comisiei de supraveghere a construcției.
- comandorul Al. Bardescu, reprezentant al Ministerului Aerului și Marinei.
- consilierul economic Geormaneanu.
- Carl Vincent Krogmann, primar al orașului Hamburg, împreună cu alte personalități ale orașului.

Lansarea a avut loc la ora 15:48 - să coincidă cu fluxul - în momentul când curentul pe fluviul Elba era minim (zero) și nivelul apei maxim.


1939 B&V Mircea lansare 4 jpg jpeg

Detaliu:


1939 B&V Mircea lansare 4a jpg jpeg

Doamna Brabieteanu (cu flori) - cea care a botezat nava:


1939 B&V Mircea lansare 2 jpg jpeg

Poza de grup; în stânga viceamiralul Ernst Wolf, cu soția:


1939 B&V Mircea lansare 3 jpg jpeg


1939 B&V Mircea lansare 1 jpg jpeg

[8] Probele de navigație și pregătirea echipajului.

La 16 ianuarie 1939 au început probele de navigație, iar la 25 ianuarie 1939 ”Mircea (II)” a fost luat în primire de către echipajul roman condus de comandorul August Român.

Pâna la 27 martie 1939 au avut loc activități de pregătire a echipajului - atât la bord, cit și pe unele veliere germane, sub conducerea unor maiștri din Marina Germana, pentru a se familiariza cu manevrele și cu velele.

Remorcarea navei la ieșirea din estuarul Elbei:


1939 B&V Mircea probe 3 jpg jpeg


1939 B&V Mircea probe 5 jpg jpeg

Câteva imagini cu echipajul român, în timpul probelor; februarie - martie 1939:

1939 B&V Mircea probe 6 jpg jpeg


1939 B&V Mircea probe 8 9 jpg jpeg


1939 B&V Mircea probe 10 11 jpg jpeg

[9] Ridicarea pavilionului național și preluarea oficiala a navei ”Mircea (II)”, la 27 Martie 1939

La ora 12:30 comandorul August Roman a luat definitiv comanda în numele guvernului român [4]

Au participat:

- colonelul Traian Girbea - atașat militar al României în Germania.
- consulul general al României.
- consulul roman de la Hamburg.
- viceamiral Ernst Wolf (Reichsmarine).
- Walter Blohm împreună cu inginerii responsabili.
- reprezentant al orașului Hamburg


Comandor August Roman Drapel 2 jpg jpeg

Urmează pe scurt prezentarea celorlalte patru nave surori ale lui ”Mircea (II)”; toate cinci aparțin clasei ”Gorch Fock”.

[10] Nava școală ”Gorch Fock (I)”

Comandata de Marina Militara Germana / Reichsmarine; firma 'Blohm & Voss' a primit comanda la data la 2 decembrie 1932. După 100 zile, la 3 mai 1933 lansarea la apa și botezat sub acest nume (după un scriitor german).


GF I SL 3 jpg jpeg

La 27 iunie 1933 și-a început cariera sa de navă școală; pe nava au fost la început 9 ofițeri, 56 de subofițeri și restul echipajului. Nava școală ”Gorch Fock (I)” avut loc pentru 198 de elevi / cadeți marinari.

În imagine: ”Gorch Fock (I)” la Kiel, 16 iunie 1935 - cu ocazia ”Volkswoche” / ”Săptămâna poporului”; clasica ”Kieler Woche” a urmat imediat după:


1935 Juni GF Kiel 3 jpg jpeg

În furtuna de forța 6-7 (Beaufort); se pot vedea parâmele întinse peste punte, pentru a ajuta echipajul să stea și să lucreze pe punte - pe timp de furtună.


GF I Furtuna jpg jpeg

La 9 martie 1945 - din cauza ca Armata Roșie se apropia, ”Gorch Fock (I)” a fost remorcat din portul Stralsund (unde s-a găsit din 1 octombrie 1944) la un nou loc de ancoraj, în fata peninsulei Drigge. Acolo a fost retras din serviciul Marinei Militare; la bord a rămas un echipaj redus.

În acele momente decisive (Armata Roșie era deja în apropiere nemijlocită), echipajul a decis scufundarea vasului; la 30 aprilie 1945, ora 14:00. La adâncime mică; vârful catargelor se putea vedea ieșind din apă.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, vasul a fost promis URSS, în cadrul despăgubirilor de război. O firma din Stralsund (”B. Staude Schiffsbergung”) a primit contractul de readucere a vasului la suprafață; care trebuia realizata (contrar obiceiului) cu catargele nedemontate.

Firma n-a reușit - și statul german a creat o unitate specială (”Bergungskontor”), astfel ca în iunie 1947 s-a reușit scoaterea lui la suprafață. În final vasul a fost adus la ”Neptun Werft”, în Rostock - unde a fost reparat; reparația a fost terminată la Wismar. Acolo a primit în septembrie 1949 și noul sau nume: ”Tovarisch” / ”Tovarășul”.

La 15 iunie 1951 și-a început noua sa cariera ca navă-școală a marinei militare sovietice, având ca port baza: Cherson, pe Nipru. În 1957 ”Tovarisch” a făcut un voiaj (semi)mondial; cu care ocazie a fost fotografiat, la fiecare etapă (cum au fost fotografiate toate vasele militare rusești, în perioada de vârf a războiului rece).

De exemplu: la 5 august 1957 (la Porto Santo Stefano, peninsula Argentario, Italia):


Tovarisch 1957 2 jpg jpeg

Sau la Port Said, la 9 septembrie 1957:


Tovarisch 1957 4 jpg jpeg

Imagine tot la Port Said, în același moment; făcută de aceeași persoană, pentru a confirma numele vasului:


Tovarisch 1957 4a jpg jpeg

Tovarisch” / ex. ”Gorch Fock (I)” a câștigat de două ori regatele ”OP Sail”: de fiecare data a participat și ”Gorch Fock (II)” ! )

- 1974, 14 iulie: Kopenhaga
- 1976, 4-7 iulie: New York

[11] Nava-școală ”Horst Wessel”; devine USCGC ”Eagle”.

Construita de Blohm & Voss; lansata la apa la 13 iunie 1936, și intrata în serviciul Marinei Militare germane la 17 septembrie 1936.

După cel de-al Doilea Război Mondial, în 1946 a fost adus în USA, în cadrul compensațiilor de război; adus de către ultimul sau comandant german, căpitan-locotenent Schnibbe. Din 1946 naviga pentru US Coast Guard - sub noul sau nume ”Eagle”.


HW 1a jpg jpeg

Doua imagini cu ”Horst Wessel”: 1936, lansarea la apa / în 1938.

[12] Nava-școală ”Albert Leo Schlageter”; devine ”Guanabara” (1948), și apoi ”Sagres (2)” (1962).

Construita de Blohm & Voss; lansată la apă la 30 octombrie 1937 și intrată în serviciul Marinei Militare germane la 12 februarie 1938. La sfârșitul lui 1944 se găsea la Flensburg, unde a fost confiscat de aliați și adus în Marea Britanie. În 1948 a fost vândut către Brazilia; unde a fost redenumit ”Guanabara” și a intrat în serviciu la 27 octombrie 1948. A fost achiziționat de marina portugheza, unde a intrat în serviciu la 8 februarie 1962, sub noul sau nume: ”Sagres (2)”.

În imagine: ”Albert Leo Schlageter”, în 1938:


ALS 2 jpg jpeg

Și câteva imagini de ansamblu:

Toate trei: ”Gorch Fock (I)” / ”Albert Leo Schlageter” / ”Horst Wessel”, la Kiel (1938). Aceasta și cea de mai jos sunt printre puținele imagini în care apar toate trei.


Kiel GF ALS HW 4 jpg jpeg

O alta imagine din 1938, Kiel (toate trei, salut pe vergi):


1939 Kiel GF ALS HW 6 jpg jpeg

Aici sunt: ”Gorch Fock (I)” împreună cu ”Horst Wessel”, la 19 aprilie 1937 - navigând cu vele:

GF HW 3 jpg jpeg


GF HW 5 jpg jpeg

Și acum o imagine interesantă pentru finalul articolului: cu ocazia sărbătoririi a 200 ani de independență a SUA, 4-7 iulie 1976.


1976 iulie 5 vase 4 jpg jpeg

Este pentru prima - și ultima - data când toate cele 5 vasele surori au fost împreună în același loc; interesant este că a fost prezent și ”Dar Pomorza” (descris aici la început) - care a fost ancorat în aceste zile de obicei în același grup cu vasele din clasa ”Gorch Fock”:

- ”Tovarisch” / ex ”Gorch Fock I” (1933)
- ”Eagle” / ex ”Horst Wessel” (1936)
- ”Sagres” / ex ”Albert Leo Shlageter” (1937)
- ”Mircea (II)” (1939)
- ”Gorch Fock (II)” (1958)

Bibliografie:

[1] Arhivele Blohm & Voss, Hamburg
[2] ”Die deutschen Kriegsschiffe 1815–1945”, vol. 2: ”Spezial-, Hilfskriegs-, Hilfsschiffe, Kleinschiffsverbände”. J. F. Lehmanns Verlag, München 1968
[3] ”Combat Fleets of the World, 2005-2006”. Eric Wertheim, Naval Institute Press, Annapolis, MD 21402
[4] ”Marea Noastră”, nr 5, mai 1939