În căutarea eroilor români care au murit în Alsacia

Există o câmpie în Franța, la granița cu Germania, între Munții Vosgi și Pădurea Neagră, unde curge Rinul, care poartă numele de Alsacia. Renumită pentru castelele sale, vinul și catedrala din Strasbourg, poziționată în inima Europei, regiunea are o importanță culturală și economică specială.

De-a lungul istoriei sale, această regiune, a făcut obiectul revendicărilor și conflictelor dintre Franța și Germania. Adesea, alsacienii și-au schimbat naționalitatea din cauza invaziilor. Este, de asemenea, un pământ al suferințelor, un pământ al celor care au murit pentru idealuri, dar nu pentru cele proprii... La fel ca Lorena, Alsacia a suferit în special pe perioada primului război mondial. Aici, de-a lungul Vosgilor, a fost un front de luptă, unde bătăliile au fost acerbe și mortale. 

În 1916, România a intrat în război împotriva Triplei Alianțe. Mulți soldați au fost luați prizonieri și s-au alăturat taberelor, în Polonia, în Prusia, dar și în Alsacia. Au fost folosiți pentru a construi linii de cale ferată menite să alimenteze frontul. Din cauza condițiilor precare și a unui climat deosebit de nefavorabil în iarna anului 1916 - 1917, mulți dintre ei au murit pe pământul alsacian. 

Mormintele românilor și comitetul din Alsacia 

După război, rămășițele acestor soldați au fost transferate în necropole create special pentru ei. Comitetului pentru amenajarea și îngrijirea mormintelor prizonierilor români din Alsacia, cu sprijinul reginei Maria a României, au avut grijă ca aceștia să primească un loc de veci demn de sacrificiul lor. 

În 1924, în Soultzmatt, a fost inaugurată prima necropolă. Mijloacele de cercetare ale vremii nu făcuseră posibilă identificarea oficială a tuturor acestor bărbați. Unii dintre ei au fost îngropați ca niște necunoscuți, alții nu sunt identificabili deoarece indicațiile de pe mormânt sunt false ... 

O sută de ani mai târziu, un istoric alsacian a decis să depună toate eforturile pentru a-i identifica pe acești bărbați, pentru a le reda identitatea și, mai ales, pentru a permite familiilor să le cunoască destinul și locul în care se odihnesc. Comitetul alsacian al mormintelor românești s-a autosesizat, și un grup de voluntari muncește din greu pentru a descoperi soarta a aproape 1.300 de prizonieri români de război care au murit în Alsacia pentru patria lor. 

Prima parte a identificării mormintelor se apropie de sfârșit și acum urmează să luăm legătura cu urmașii acestor eroi. 

România, avem nevoie de tine, pentru a duce la bun sfârșit acest proiect. 

Vă vom prezenta periodic destinul unui prizonier și vă vom invita să folosiți toate mijloacele moderne pentru a ne ajuta să-i găsim familia. Rețelele sociale, mass-media, internetul sunt instrumente fabuloase atunci când sunt utilizate cu înțelepciune!  Pentru început vă vom prezenta povestea unui soldat necunoscut. 

Soldatul necunoscut 

Analizând mormintele necropolei de la Haguenau, o altă necropolă românească din Alsacia, descoperim mormântul unui necunoscut, prizonier român de război, nr. 35912. Pentru un istoric, întâlnirea cu necunoscutul este destul de greu de acceptat. Sinonimele pentru necunoscut sunt: ​​ignorat, uitat, neexplorat - cuvinte cu care istoricul nu se împacă ... 

Uneori, acesta trebuie să accepte că lucrurile rămân ascunse, obscure sau misterioase – dar apoi încearcă să se apropie de adevăr, să înțeleagă mai bine ceea ce altfel ar rămâne de nepătruns. 

Un indiciu important: 35912 

Ce reprezintă această cifră? La sosirea în tabără, prizonierii erau înregistrați și li se dădea un număr de înregistrare. Fiecare tabără aplică propriile reguli, autoritățile lagărelor pentru prizonierii români de război, Tuchola și Lamsdorf, alocă numere de înregistrare prizonierilor, dar nu păstrează o listă a acestora. Prin urmare, este dificil să utilizezi numărul pentru a identifica un prizonier. Știm sigur că numerele sunt distribuite în ordinea sosirii în tabără. Prin urmare, putem „dibui” o listă de sosire pentru a încerca, datorită indicațiilor, să localizăm o persoană.

Comitetul Internațional al Crucii Roșii păstrează o listă a tuturor prizonierilor decedați. Acestea indică numele, prenumele, data și locul decesului unui prizonier de război. Există aproximativ 4.000 de liste cu prizonierii români care au murit în Alsacia și Lorena. O comună declară moartea a 31 de prizonieri români! Indicațiile sunt scurte: nume, prenume și… număr de înregistrare! Printre toate, zărim numărul 35912. Numele de pe certificatul de deces este Samöcke Konet! 

Samöcke Konet 

În timpul cercetării noastre, i-am putut identifica pe Niculae Florea numărul 35939 și pe Jon Tasca numărul 35890. Necunoscutul nostru nu este unul dintre ei. Dintre cei peste 2.000 de prizonieri înregistrați pe listele de sosiri în tabără descoperim numele CONSTANTIN SAMUELE. 

Acum 107 ani, acest soldat român a murit aici. 107 de ani de când se odihnește sub denumirea de necunoscut! Moartea sa nu a fost declarată la CICR și, prin urmare, familia sa nu a știut niciodată ce s-a întâmplat cu el. DISPĂRUT, MISSING, VERMISST ! Acesta a fost răspunsul autorităților pentru familie. 

Constantin Samuele  

Vom găsi oare descendenții acestui om? 

S-a născut în 1884 în Corni, în județul Tecuci. Astăzi, Tecuci este situat, ca și Corni, în județul Galați. S-a căsătorit cu Maria și urma să meargă la război la sfârșitul anului 1916, când România a intrat în război împotriva Germaniei. La 13 noiembrie 1916, a fost luat prizonier la Nămăești, județul Argeș. În Muntenia, în inima României, nu departe de Câmpulung, mulți români au fost luați prizonieri.

Constantntin Samuele și tovarășii săi captivi au fost trimiși în Tuchola, o tabără de prizonieri din Polonia. Ajunge acolo la sfârșitul lunii noiembrie. În ianuarie pleacă din nou, de data aceasta în Alsacia. Epuizați, mulți prizonieri români au murit între februarie și aprilie 1917. La 2 martie 1917, la fel ca mulți dintre compatrioții săi, a murit în detașamentul său de muncă. Avea 33 de ani. Este îngropat fără nume, doar cu numărul de înregistrare... 

Odihnească-se în pace.

Articol de Christophe Woehrle, doctor în istorie contemporană
Traducere de Anda Costiuc

Articol realizat in parteneriat cu Radio France International