⬆

Ginerele lui Malaxa, George Emil Palade, primul român laureat al Premiului Nobel

Autor: Romulus Căplescu

După ani de zile de la dispariţia fizică a celor doi moguli ai industriei româneşti interbelice, Malaxa şi Auschnitt au revenit în atenţia internaţională, ca urmare a vâlvei stârnite de rubedenii de-ale lor. Este vorba de ginerele lui Malaxa, George Emil Palade, şi de cumnatul lui Auschnitt, Gustav Pordea. Şi unul, şi celălalt au marcat pentru România premiere absolute în domeniul lor de activitate, chiar dacă, între timp, primiseră prin naturalizare altă cetăţenie. Cel dintâi a fost primul român (şi deocamdată singurul) care a devenit laureat al Premiului Nobel. Cel de-al doilea a fost primul român ales membru al Parlamentului European, paradoxal, cu mult înainte ca România să intre în UE.

Fiica lui Nicolae Malaxa, Irina (Lulu), s-a căsătorit în 1946, când tatăl ei se afla încă în ţară, cu tânărul doctor (născut în 1912, la Iaşi), autor al unei lucrări de specialitate în histologie, George Emil Palade, care, la începutul carierei, făcuse parte din Corpul Medical al Armatei Române. Despre Irina presa internaţională scrisese că ar fi fost implicată într-o nevinovată idilă de adolescenţă cu moştenitorul tronului României, Marele Voievod Mihai. „El înalt şi blond, ea sveltă, brunetă, cu un splendid profil grecesc, alcătuind un cuplu atât de contrastant“, cum îi descria, în iulie 1939, cotidianul american „Palm Beach Report“. Ulterior, drumurile celor doi tineri s-au despărţit, fiecare având propria sa viaţă personală (o căsătorie era exclusă, din motive constituţionale).

În 1946, la scurt timp după ce şi-au unit destinele, soţii Palade au plecat în America, pe căi legale, cu acte în regulă;pe atunci, aşa ceva era încă posibil şi, oricum, Malaxa era un nume care deschidea multe uşi. George Emil intenţiona să-şi adâncească domeniul de specializare, fiind pasionat de perspectivele imense pe care le deschidea microscopia electronică. El a fost angajat la Institutul Rockefeller de Cercetări Medicale, având norocul să lucreze aici, la departamentul de patologie celulară, cu un mare cercetător, Albert Claude, care i-a devenit mentor.

După ani de sârguincioasă muncă de laborator, a avut cinstea (care nu mai revenise până atunci niciunui român) de a primi, în 1974, alături de Albert Claude şi de un alt cercetător, Christian de Duve, Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină. Supremă consacrare, această distincţie a fost acordată pentru importantele descoperiri privind organizarea funcţională a celulei. Un an mai târziu, în 1975, Academia Română îl alege pe George Emil Palade membru de onoare. Încă din 1961 era membru al Academiei de Ştiinţe a SUA. În 1986, preşedintele Ronald Reagan îi decernează Medalia Naţională pentru Ştiinţă, iar în 2007, preşedintele Traian Băsescu, Ordinul Naţional Steaua României în gradul de Colan.

Cu soţia sa, Irina, a avut doi copii, Georgia Palade Van Dusen şi Philip Palade, nepoţii lui Malaxa, care sunt şi moştenitorii (împreună cu o altă rudă, Loreen Ellen Malaxa) a bunurilor din România ale acestuia. După decesul soţiei, Palade s-a recăsătorit cu o expertă în biologie, Marilyn Gist Farquar. Marele savant a murit în 2008. Mai avea o lună şi ar fi împlinit patriarhala vârstă de 96 de ani.

Cumnatul lui Auschnitt, Gustav Pordea, primul român membru al Parlamentului European

În ianuarie 1935, Max Auschnitt îşi sărbătorea la Timişoara cununia religioasă cu Livia Pordea, o mare frumuseţe a Ardealului, fiica vicepreşedintelui Senatului, Augustin Pordea, la un moment dat primar al Clujului.

Se spune că, mai târziu, magnatul fierului şi al oţelului a căzut în dizgraţia regală şi ca urmare a presiunilor „Duduii“, Elena Lupescu, geloasă pe atuurile fizice ale tinerei soţii a lui Auschnitt, în care vedea o eventuală rivală. Anterior ceremoniei, mirele, care era de religie mozaică, trecuse la catolicism, familia Pordea fiind de rit greco-catolic. Mireasa avea o familie numeroasă printre ai cărei membrii se afla şi fratele ei, Gustav.

Născut în 1916, acesta va intra, în 1939, prin concurs, în corpul diplomatic. Când, în 1947, Ana Pauker, în acea perioadă ministru de externe al României, a rechemat pe toţi membrii corpului diplomatic în ţară, Gustav Pordea, bănuind, probabil, ce soartă îl aşteaptă, a hotărât să rămână în străinătate. Potrivit declaraţiilor consemnate de prietenul său, scriitorul Traian Filip, şi după cum releva un alt prieten, eseistul Şerban Adronescu, într-un interviu apărut în „Curierul de Vâlcea“ (sub semnătura lui Ion Măldărescu), Gustav Pordea a trăit un timp în Spania, la sora sa, Livia, divorţată de Auschnitt şi recăsătorită cu un spaniol. Apoi s-a stabilit la Paris, unde, mai târziu, va primi cetăţenia franceză. Aici, alături de proză literară, va publica studii de drept internaţional şi de istorie diplomatică şi va fi ales membru al unor prestigioase instituţii internaţionale de profil. Din 1978, Gustav Pordea lucrează la Institutul de Documentare şi Studii Europene din Bruxelles, pentru ca apoi să devină membru de onoare al Institutului de Înalte Studii Economice şi Sociale din capitala belgiană.

Momentul de apogeu al carierei sale este alegerea, în 1984, ca deputat în Parlamentul European, pe lista Frontului Naţional, cunoscuta grupare politică franceză de dreapta, de sub conducerea lui Jean-Marie Le Pen. Aceasta i-a atras ostilitatea formaţiunilor politice de stânga sau de centru din Franţa, ca şi a unor vârfuri ale exilului românesc de la Paris. Pordea este acuzat acum că ar fi agentul de influenţă al regimului comunist de la Bucureşti şi că, pentru a obţine un loc eligibil pe lista Frontului Naţional, ar fi plătit suma de 500.000 dolari, primită prin intermediul unui reprezentant al Securităţii române. Acuzaţii care sunt întărite şi de afirmaţiile fostului director-adjunct al spionajului extern românesc, Ion Mihai Pacepa, că Pordea s-ar fi numărat printre agenţii săi secreţi aflaţi în misiune în Franţa. Pordea se apără cu înverşunare – printre cei care îi ţin partea se află Iosif Constantin Drăgan –, dă în judecată publicaţiile franceze care au vehiculat acuzaţiile amintite şi obţine, de fiecare dată, satisfacţie din partea justiţiei. Pacepa, care anunţase iniţial că e dispus să depună mărturie la unul dintre aceste procese, renunţă în ultimul moment, pe motiv că şi-ar deconspira noua înfăţişare, ca urmare a operaţiilor de modificare a fizionomiei suferite după „defectarea“ în SUA.

Pe durata mandatului său (încheiat în 1989), Pordea a avut un şir de intervenţii în Parlamentul European, între altele apărând consecvent drepturile României asupra Transilvaniei. A plecat dintre cei vii în 2002. Nici până astăzi nu se ştie bine care este adevărul în ce priveşte cazul primului membru de origine română al Parlamentului European. Poate, cândva, se va face lumină deplină asupra acestui caz, care mai comportă multe pete albe. Abia după aderarea (la 1 ianuarie 2007) la Uniunea Europeană, România a căpătat dreptul de a trimite deputaţi în Parlamentul European.