Cum s-a născut „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“. Experienţa pe front a lui Camil Petrescu s-a transformat într-un roman celebru
Camil Petrescu, cel ce avea să devină cel mai iubit scriitor al secolului XX, a trăit din plin tragismul unui război absurd, fiind înrolat pe front. Experienţa a fost transpusă în romanul de succes, publicat în anul 1930:„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
Romanul este construit pornind de la o sursă autobiografică:jurnalul de campanie al autorului din timpul Primului Război Mondial. În vara anului 1916, conform autobiografiei scriitorului, tânărul Camil Petrescu, în vârstă de 22 de ani, este chemat la oaste, atunci când România a intrat în război alături de Antanta. Mai întâi figurează la Regimentul 4 de marş şi trece prin cele mai grele experinţe. În această încercare, scriitorul, care îmbrăcase hainele sublocotenentului de rezervă, fraterniza cu ostaşul de rînd. Trăia simultan o dublă dramă, a sa şi a tuturor. Singura compensare era de a cunoaşte totul până la capăt, oricât de mare ar fi riscul. În 1917, în timpul unui bombardament german îşi pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viaţă. Cade prizonier în mâna nemţilor şi ajunge într-un lagăr unguresc de la Sopronyek. Un an mai târziu este eliberat din prizonieratul maghiar şi fiind socotit mort, întâmpină mari dificultăţi, la Bucureşti, în anularea actului de deces.
Experienţa războiului a avut o mare influenţă pentru romancierul de mai târziu, deoarece adăugase scriitorul încă o valenţă în formula personalităţii sale. Stefan Gheorghidiu, eroul romanului “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, definea aceasta stare de lucruri:
"Mă întorsesem din razboi cu un sentiment aproape metafizic al camaraderiei, solidarizat cu tot ce e suferinţă şi dor de mai bine în lume. Destinul comun al liniilor de tranşee, egalitatea în faţa morţii păreau semnul unui destin legat cu toată omenirea, pentru tot restul vieţii".
