Cum s-a născut conflictul dintre Biserică și știință. De la geocentrism la heliocentrism și nașterea științei moderne

Încă din Antichitate oamenii au privit spre stele, spre neant, au adus conotații divine Universului iar marii filosofi și-au expus în lucrări teoriile lor aupra Universului și a Pământului. În cazul de față, în ceea ce privește analiza mișcării Pământului și poziționarea sa in Univers o putem raporta la doua teorii. Prima dintre ele, geocentrismul iar în antiteza ei, teoria ce i se opune:heliocentrismul. Pentru a cunoaste heliocentrismul nu putem trece cu vederea geocentrismul. Acesta a fost îmbrățișat de toate marile civilizații, începând cu egipteni, greci, romani și a dăinuit o perioadă extrem de îndelungată. Motivele acestei perioade îndelungate vor fi prezentate în cele ce urmează. Așadar, sistemul geocentric poziționa Pământul în centrul unui Univers fix si static, sistem ce ii poartă numele marelui filosof Ptolemeu. Succesul geocentrismului este oarecum ușor de explicat și asta deoarece pentru toți observatorii Soarele și planetele păreau că se rotesc în jurul Pământului care rămânea static.

Heliocentrismul apare târziu, împreună cu Renașterea și îl putem asocia dezvoltării științifice moderne, a curentului umanist. Totuși teoria, care în mod revoluționar plasează Soarele în centrul Universului va fi cu greu acceptată. Puternica opoziție și influența Bisericii în Evul Mediu au pus o piedică în dezvoltarea ei însă în cele din urma, treptat teoria a fost îmbrățișată, nemaiputând fi contestată.

Nașterea gândirii moderne          

Am subliniat în introducere importanța pe care a avut-o umanismul1în dezvoltarea științei. Ambiția reprezentanților umanismului era de a crea o ființă de elită care să stie totul despre cărți, oameni și natură. Să fie un artist însă în același timp și un om de lume, cavaler iscusit și bun diplomat. Umaniștii considerau că doar o educație adecvată poate dezvolta asemenea calități.2Succesul pe care l-a cunoscut acest curent a influențat în mod cert și dezvoltarea științei moderne. Însă e necesar să analizăm și cauzele care au frânat evoluția științifică într-o perioadă în care se afla pe un culoar favorabil iar descoperirile îi permiteau să spere la o adevarată revoluție științifică. Prima cauză a reprezentat-o venerarea acerbă a autorilor Antichității. Respectul față de clasicism, față de acești autori și față de lucrările lor nu au făcut posibilă dezvoltarea științei într-un ritm mai alert. O a doua cauză era reprezentată de tehnologia vremii respective. Insuficiența mijloacelor de observație a fost o piedică. Dar poate cel mai important factor si totodată cauza primordială a fost rolul pe care l-a jucat Biserica. Dependența omului medieval față de Biserică și înverșunarea cu care aceasta din urmă a catalogat orice lucrare științifică ce ii punea dogma în dificultate ca erezie a dat nastere unui conflict între Biserică și știință a cărui urmări se resimt si astăzi. În Evul Mediu oamenii credeau tot ce se putea sprijini pe autoritatea Bibliei iar Biserica era reprezentantul divinitatii pe Pamant.

Autoritatea Bisericii atinge cote alarmante în timp ce ‘’umanismul anunța vijelia Reformei’’3. Problema este mult mai complexă. Puterea tot mai mare deținută de o instituție ecleziastică impunea implicit și controlul asupra factorului laic. Corupția, cumpărarea funcțiilor bisericești, cumpărarea iertării păcatelor, simonia, desfrâul din sânul Bisericii, implicarea clericilor în politică, toți acești factori acumulați dau naștere unei sângeroase mișcări lutherane. Practic, esența gândirii Renașterii e revolta împotriva dictaturii spirituale a Bisericii4. Însă nici cenzura impusă lucrărilor științifice nici procesele Inchiziției de multe ori terminate tragic în umbra unui rug fumegând nu au putut stopa dezvoltarea ei. Cu toate acestea la începutul secolului XVII și sfârșitul secolului XVI-lea se pun bazele gândirii științifice moderne.

Bazele științei moderne au fost clădite de multe personalități care în numele științei și al istoriei au făcut adevărate sacrificii, unii chiar plătind prețul suprem. Vom aminti pe scurt în cele ce urmează trei nume mari cu mențiunea că meritele aparțin și lui Erasmus din Rotterdam, Lorenzo Valla, Johann Kepler și multor altora. Față de aceștia ne vom revanșa într-un articol viitor.

Nicolaus Copernic (1473 – 1543)

Nicolaus Copernic s-a născut la 19 februarie 1473 în Torun, Polonia de azi. În genere numele lui este asociat cu heliocentrusmul însă situația este mai complexă de atât. Interesant este faptul că Nicoalus Copernic este departe de a fi primul care a înțeles heliocentrismul. Puțini știu că încă din Antichitate un anume Aristarh din Samos care a trăit în secolul al III-lea î.Hr. a elaborat o teorie în care stelele și Soarele sunt fixe iar Pământul se rotește în jurul Soarelui pe o orbită circulară. Aflăm de ea din scrierile lui Arhimede ‘’Calculul Firelor de Nisip’’ însă acesta nu a fost atras de o asemenea idee. La fel ca si Copernic câteva secole mai târziu, Aristarh a fost nevoit sa înfrunte critici dure5.           

A studiat medicina și matematica la Cracovia și astronomia la Bologna după care și-a realizat doctoratul în drept canonic și s-a calugărit. În Italia, Copernic a cunoscut teoriile pitagorice care l-au condus spre sistemul heliocentric. În 1507 termina lucrarea sa principală ‘’De revolutionibus orbium caelestium’’dar este publicată abia în 1543 cu puțin timp înainte să moară.

Prin aceasta, Copernic reușește să dovedească sfericitatea Pământului, rotația lui în jurul axei sale și revoluțiile planetelor în jurul Soarelui care formează centrul Universului6. Importanța lucrărilor lui Copernic este colosală dacă ne raportăm la dezvoltarea științei moderne prin observație. Nicolaus Copernic este cel care descoperă și demonstrează revoluțiile corpurilor cerești.

După moartea lui Copernic, Johann Kepler (27 decembrie 1571 – 15 noiembrie 1630) îi preia și îi consolidează munca. Kepler descoperă mișcarea necirculară și realizează că planetele se miscă pe orbite eliptice.

Giordano Bruno (cca. 1548 – 1600)

Giordano Bruno s-a născut undeva pe la 1548 în Italia. Numele său real a fost Filippo iar când a devenit calugăr dominican și-a luat numele de Giordano. Pe lângă teologie acesta a studiat și filosofia. Numele lui este asociat cu libertatea de gândire.

Concepția despre Univers pe care Evul Mediu s-a clădit este clătinată puternic în 1584 de Giordano Bruno care contestă sistemul aristotelic. Teologul italian își susține cu tărie ipoteza cum că Universul este infinit iar Soarele nu este decât o stea printre nenumărate alte stele. Intră într-un conflict accentuat cu papalitatea. Teoria provoacă furia Inchiziției romane iar Giordano Bruno este acuzat de erezie și comportament imoral. În timpul procesului acesta refuză să iși abjure teoria și este condamnat la moarte7. Se stinge la 17 februarie 1600 în Piața ‘’Campo dei Fiori’’ din Roma. Gândirea sa a reprezentat un punct de reper asupra filosofiei umaniste și a influențat modul de gândire al acesteia.

Galileo Galilei (1564 – 1642)

Galileo Galilei este probabil cel mai cunoscut reprezentant al dezvoltării științei. Galileo s-a născut în data de 15 februarie 1564 și a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian. Galileo a jucat un rol esențial în istorie și numele lui este asociat cu ‘’Revolutia Științifică’’. Considerăm că este important de menționat faptul că marele gânditor italian este cel care stabileste legea gravitației universale.

Un eveniment ce va schimba întreaga ‘’privire astronomă’’ se petrece spre sfârșitul lui 1609 când Galileo Galilei află că existau pe piața obiecte ciudate formate dintr-un tub și niște sticle aduse din Olanda și vândute pe post de jucării. Galileo achiziționează obiectul si începe să îl folosească ca instrument de observație. Este un moment esențial în dezvoltarea științei moderne, fiind pentru prima oară când telescopuleste utilizat cu adevărat în sens științific. Galileo realizează cu ajutorul lui că în jurul Pământului corpurile nu au o sferă perfectă, așa cum susținea Biserica.

Dovedește prin experimente științifice teoriile lui Copernic și stabilește regulile gravitației universale. Cu toate acestea pentru ca importanța descoperirilor lui Copernic și Galilei să fie recunoscută și admisă dincolo de cercul îngust al unei elite intelectuale va fi încă nevoie de timp. La mijlocul secolului al XVI-lea papalitatea a dezlanțuit ofensiva împotriva Reformei și împotriva tuturor ideilor care amenințau autoritatea Bisericii. Este restabilit controlul Bisericii asupra activitații intelectuale prin ordinul iezuiților si Inchiziție. Galilei care se pronunță în favoarea teoriilor lui Copernic va fi urmărit de două ori de Inchiziție8.

Galileo Galilei contestă și el teoria arstotelică și transpune matematic legile mecanicii. Descoperă legile căderii corpurilor, ale mișcării oscilatorii și ale traiectoriei proiectilelor. Publică în 1632 ‘’Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii’’ lucrare în care se confruntă un adept al lui Aristotel și doi copernicieni șCumpără acumi care se încheie prin punerea în dificultate al adeptului sistemului aristotelic. Lucrarea atrage atenția Inchiziției romane iar Galileo este acuzat că a contrazis învățătura biblică prin teoria că Soarele ocupă poziția centrală, ideea că Pământul nu stă nemiscat în centrul Universului fiind considerată eretică. El este găsit vinovat și condamnat în 1633 dar își va renega public ipoteza heliocentrică și va reuși să își salveze viața. Nașterea mentalității științifice se loveste de concepțiile dogmatice ale clasicismului Contrareformei, preocupată să înlăture cea mai mică urmă de erezie.9Rămâne însă celebra legendă a frazei rostite în șoaptă de Galileo Galilei la finele procesului în care și-a renegat lucrarea:‘’e pur si muove’’ – ‘’și totuși se mișcă ‘’.

Condamnat ca prizonier în propria casă pentru tot restul vieții Galileo completează legile mișcării. Era convins că Pământul se miscă iar noi nu suntem conștienți de mișcarea sa din simplu motiv că ne mișcăm odată cu el, dar nu a putut explica ce forță ne ține fixați pe suprafața lui, teorie ce va fi mai târziu dezvoltată și demonstrată de Isaac Newton prin celebra sa ‘’lege a gravitației”.

Odată cu mișcarea revoluționară reprezentată de Reformă, dezvoltarea științei a fost inevitabilă. Umanismul a fost principalul factor care a condus la devoltarea gândirii moderne. Dictatura spirituală a Bisericii s-a lovit puternic de o gândire liberală, o gândire modernă care a născut și conceptul de libertate de exprimare.

Era inevitabil ca dezvoltarea stiintei sa nu ia amploare însă nu putem nega rolul pe care l-a avut papalitatea și mentalitatea omului medieval atât de dependent de Biserica așa cum excelelent reușea să puncteze Jacques Le Goff10 în ‘’Omul medieval’’.

Într-o societate controlată ecleziastic și influentață în toate aspectele sale de Biserică nu e greu de înțeles acestă dependență de credintă, religie și de Biserică în special care își găsea legitimitatea în dogma biblică. Până la manipularea maselor nu a mai fost decât un pas. Însă căderea Bisericii în capcana ispitelor nu a rămas fără ecou. Toată corupția, desfrâul, decăderea papalității într-un abis de imoralitate au condus la inevitabilul fenomen al Reformei. Baza pe care s-a clădit acest fenomen a reprezentat-o gândirea umanistă care a fost prinsă la mijloc în acest crud război. Umaniștii au fost primii care au deschis ușa spre un mod critic de a gândi, spre un mod care îți oferă oportunitatea de a înțelege și a pune în practică toate fenomenele naturii. Spre observație. Au ales alternativa. Prețul pe care l-au plătit a fost de multe ori cel suprem însă noi avem datoria să le facem cunoscută gândirea și sacrificiul. Nu s-au delimitat de ipotezele și teoriile lor chiar dacă nu au aflat niciodată că vor fi acceptate și îmbrățișate. Au câștigat bătălia cu istoria fără însă să afle!

1Umanismul reprezenta un curent  care urmărea punerea în valoare a omului și a demnității lui la nivel individual și social și definirea unui mod de viață care să aibă la bază acest principiu.

2Bernstein Serge &Milza Pierre-Istoria Europeivol. III Editura Institutul European 1999, p. 124

3Ibidem

4Andrei Oțetea – Renșterea și ReformaEditura Științifică Bucuresti 1968, p.18

5http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cine-elaborat-teoria-heliocentrica  Irina-Maria Manea – Cine a elaborat teoria heliocentrica?03.10.2011

6Andrei Oțetea – Renașterea și ReformaEditura Științifică Bucuresti 1968, p.245

7Bernstein Serge &Milza Pierre-Istoria Europeivol. III Editura Institutul European 1999, p. 183

8Andrei Oțetea – Renașterea și ReformaEditura Știintifică București 1968, p.245, 246, 257

9Bernstein Serge &Milza Pierre-Istoria Europeivol. III Editura Institutul European 1999, p. 183, p.184

10Jacques Le Goff (1 ianuarie 1924 – 1 aprilie 2014) a fost un istoric francez, specializat în istoria Evului Mediu considerat unul dintre cei mai mari medievaliști.