Cetatea bastionară de tip Vauban, Alba Carolina

Cetatea bastionară de tip Vauban de la Alba Iulia a fost construită între anii 1715-1738, în contextul instaurării stăpânirii habsburgice în Transilvania. Tocmai de aceea, autorităţile habsburgice, care au iniţiat şi au susţinut acest proiect, au văzut noua fortificaţie drept una cu un rol important atât în sistemul de apărare împotriva turcilor, cât şi în procesul de consolidare a puterii lor în teritoriile ocupate. Cetatea de la Alba Iulia urma să devină, astfel, fortificaţia principală a Transilvaniei, mai ales că era construită după cele mai noi metode de fortificare ale vremii, inspirate de sistemele concepute de arhitectul militar francez, mareşalul Vauban.

Din punct de vedere al amplasamentului, cetatea era ridicată peste alte două fortificaţii mai vechi, respectiv castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina şi cetatea medievală Bălgrad. Construcţia ei a început la data de 4 noiembrie 1715, când, în cadrul unei fastuoase solemnităţi, la care au participat generalul Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, Ştefan Kornis, guvernatorul Transilvaniei, dar şi arhitectul italian locotenent colonelul Giovanni Visconti Morando, cel care întocmise planul fortificaţiei, a fost pusă piatra de temelie.

Lucrările care au costat enorm – se estimează că au fost cheltuiţi peste un milion de guldeni de aur – au fost conduse de trei persoane:arhitectul italian Visconti, care, în anul 1717, a murit răpus de ciumă, fiind înmormântat în catedrala romano-catolică, inginerul militar locotenent colonel Iosif de Quadri (1717-1727) şi Konrad won Weiss (1727-1738).

20.000 de iobagi români au lucrat la construcţia cetăţii

Fortificaţia a fost construită din materiale confecţionate în zonă, iar munca brută a fost executată de peste 20.000 de iobagi români aduşi din toată Transilvania, obligaţi să presteze muncă gratuită în serii de câte două săptămâni. Pentru lucrările de zidărie şi pietrărie, au fost folosiţi muncitori şi meşteri italieni, iar lucrările speciale de sculptură la porţile cetăţii şi bastioane au fost realizate de o echipă de la Viena, condusă de sculptorul Johann König. Zidurile au fost construite din piatră şi cărămidă, într-o tehnică fără denivelări, uşor oblice, pentru a provoca ricoşarea ghiulelelor metalice. De asemenea, pentru a elibera terenul ce trebuia utilizat, respectiv o suprafaţă de 140 ha, s-a hotărât dărâmarea vechiului oraş, ce se ridicase pe ruinele anticului Apulum, şi mutarea lui în partea de est a cetăţii, unde a format actualul oraş de jos.

La finalul lucrărilor, în anul 1738, ansamblul fortificat era compus din trei sisteme de apărare. Primul dintre ele era reprezentat de corpul principal al cetăţii, realizat în formă de stea cu şapte colţuri (heptagon), alcătuit din şapte bastioane cu o înălţime de 12 metri şi o lungime variind între 106 şi 142 metri, legate printr-o curtină, la distanţe de 116-135 metri. Bastioanele au primit numele unor patroni laici, dublate uneori de numele unor sfinţi:Eugeniu de Savoia, Steinville/Sf. Ştefan, Trinităţii, Sf. Mihail, Carol al VI-lea /Sf. Carol Borromeo, Elisabeta/Sf. Elisabeta, Transilvaniei/Sf. Capistrano.

O cultură născută din euforia victoriilor armatei austriece

Linia a doua de apărare era formată din semilune, sau ravelinile (bastioane detaşate) ce purtau numele bastioanelor apropiate, singura excepţie fiind ravelinul dispus pe flancul de sud, denumit Francisc de Paula. În sfârşit, ultima linie de apărare era alcătuită din contragărzile ce protejau feţele bastioanelor şi a semilunelor, ele fiind dispuse în aceeaşi unghiuri cu bastioanele şi ravelinele pe care le apărau.

Interesant e faptul că în proiectul iniţial al fortificaţiei bastionare mai apărea şi o a patra linie de apărare, formată din semilune şi lunete dotate atât cu un şanţ, cât şi cu o fortificaţie mai îndepărtată, plasată pe un deal din vecinătate (Dealul Furcilor).

Intrarea în cetate se făcea prin intermediul a şase porţi, amplasate în număr egal, la est şi la vest, câte una pe fiecare linie de apărare. Bogăţia şi varietatea decorului plastic întâlnit la primele patru porţi oferă un caracter unic cetăţii bastionare Alba Carolina în rândul fortificaţiilor de acest profil din Europa. Într-adevăr, reliefurile şi statuile care împodobesc aceste porţi, inspirate din faptele legendare ale eroilor antici sau din războaiele austro-turce, se încadrează în spectaculoasa cultură barocă a habsburgilor. O cultură născută din euforia victoriilor armatei austriece asupra turcilor, succese glorificate pe deplin în decorul sculptural care împodobeşte cetatea Alba Iulia.

Astăzi, fortificaţia este integrată într-un amplu proces de reconstrucţie menit să-i redea strălucirea de altădată. Asta şi pentru că, în anul 1921, o parte a bastionului Sf. Mihail şi ravelinul cu acelaşi nume au fost distruse pentru a face loc parcului ce trebuia să pună în valoare Catedrala ortodoxă a Încoronării.