Bombardierul strategic Tupolev (Tu-160), “vârful de lance” al noii aviaţii militare ruse

Bombardierul strategic rusesc Tupolev(Tu-160, indicativ NATO:Blackjack)  proiectat în perioada URSS-ului, este un avion supersonic cu aripi în săgeată de geometrie variabilă(“aripi mobile”) proiectat de Biroul de proiectare Tupolev. În momentul de faţă bombardierul strategic Tu-160 este cel mai mare avion de luptă din lume şi în acelaşi timp cel mai mare supersonic din istorie.

Dintre categoria avioanelor de luptă, Tu-160 deţine recordul pentru cea mai mare greutate de decolare .În 2010 , Tu-160 a  reuşit să atingă un nou record, reuşind să zboare pe o distanţă de 18000 de km.

Cronologia dezvoltării bombardierului strategic Tupolev (Tu-160)

Ca urmare a faptului că în 1967  americanii  începuseră lucrul la bombardierul strategic B-1 Lancer, URSS a decis să dezvolte deasemenea o replică pentru modelul de bombardier american aflat în dezvoltare. Macheta pe scară largă a bombardierului Tupolev(Tu-160) a apărut în 1977 .  Proiectantul şef a fost inginerul Valentin Ivanovici Blizniuc de la Biroul de proiectare Tupolev.

Primul zbor al bombardierului strategic supersonic  Tu-160 a avut loc la 16 decembrie 1981. Criza din ultimii anii de existenţă ai URSS a întârziat punerea în construcţia de serie. În 1990 au fost construite 34 de bombardiere Tu-160. După căderea URSS, Rusia preia cea  mai mare parte dintre ele(12 moştenite de la URSS şi 8 primite din Ucraina) şi le modernizează în 1996.  Din 2005, Tu-160 este în dotarea fortelor aeriene ruseşti. În stadiul curent, Rusia are 15 bombardiere strategice Tu-160 , gata modernizate şi pregătite de operaţiuni.

Descrierea celor mai importante aspecte tehnice

Tu-160(varianta modernizată)  este un bombardier strategic multirol capabil să lanseze bombe ghidate prin laser şi rachete atât de la altitudine mare cât şi mică. Contopirea aripilor cu restul corpului avionului eficientizează uzul spaţiului intern pentru arme, combustibil şi echipamente de avionică. Corpul aeronavei este construit dintr-un aliaj de aluminiu foarte rezistent. Deasemenea titanul şi oţelul sunt regăsite în componenţa părţilor critice care absorb sarcinile structurale principale.  Învelişul aripilor , a fuselajului, a trapei călii interne de arme şi a marginilor din coadă au în alcătuire fibră de sticlă şi textolit.  Profilul de tip fagure completează structura acestor elemente uşoare. Fuselajul este de tip semicocă.

Pentru a îmbunătăţi manevrabilitatea la viteze mici, aripile din exterior(secţiunea centrală a aripilor de la Tu-160 este contopită cu fuselajul), au voletul bordului de atac în patru secţiuni şi flapsuri cu fante duble dispuse în trei secţiuni. Printr-un element de acţionare hidraulic, aripile pot fi reglate la unghiuri de 20°, 35 °şi 65°.

Coada reglabilă are suprafeţe cruciforme. Toate stabilizatoarele şi platformele trapezoidale sunt conectate printr-o secţiune centrală înt-o singură unitate de bază.

Trenul de aterizare cu retractare hidraulică este în triciclu. Roţile din botul avion au un sistem de protecţie împotriva noroiului, zăpezii, mocirlei şi a obiectelor străine care pot ajunge în motor. Cele 12 roţi din trenul principal de aterizare sunt dispuse în două grupuri de câte şase roţi dispuse pe fiecare parte.  Aranjamentul în acest fel al roţilor din trenul de aterizare micşorează  timpul de rulare de pe pistă şi asigură o securitate crescută.

Bombardierul are 4 turboreactoare postcombustie Kuzneţov NK-321(care generează fiecare câte 25000 kilograme forţă) capabile să dezvolte o viteză de 2 Mach(2230km pe oră) . Realimentarea cu combustibil a bombardierului se poate face şi aerian. Distanţa maximă de zbor fără realimentare este de 13950 km(15  ore de zbor neîntrerupt). Raza de acţiune este de 6000 km. Pentru a decola bombardierul are nevoie de o distanţă de doar 900 de metri . Bombardierul poate zbura până la o altitudine de 15000 de metri. Greutatea maximă la decolare este de 275 de tone.

Echipamentele de avionică ale bombardierului sunt de ultimă generaţie şi au montat un sistem de navigare  prin satelit(localizare prin satelit cu ajutorul GLONASS, alternativa rusească la GPS). Ghidajul armelor lansate se poate face deasemenea prin satelit. Bombardierul poate zbura la o înălţime foarte mică de sol cu ajutorul radarului Sopka(deal) de evitare a solului montat în cupola pentru echipament radar din vârful bombardierului. Zborul  la o înălţime foarte mică a bombardierului  îl face să fie foarte greu detectat de radare.

În armamentul prezent la bord  sunt incluse şi rachetele de ultimă generaţie Kh-101(acurateţea de lovire este de 6-9 metri) şi Kh-555 (rachete de croazieră strategice din familia de rachete Kh-55).Modelul de rachetă Kh-102 este purtător de focoase nucleare.  Deasemenea Tu-160 are la bord în 24 de rachete aer-sol Kh-15C. Armamentul este completat de rachete Kh-55 SM(rază de acţiune de 3000 km). Greutatea maximă de armament transportat este de 40 de tone.

Tupolev Tu-160 comparat cu B-1 Lancer

În primul  rând, preţul unui bombardier Tu-160 este de 228 milioane de dolari, mai ieftin decât bombardierul american rival B-1 Lancer care costă 283 de milioane de dolari.

Ambele bombardiere, atât Tu-160 cât şi B-1 Lancer, sunt similare ca înfăţisare . Bombardierul rus şi cel american sunt avioane supersonice cu aripi în geometrie variabilă. Chiar dacă în aparenţă se aseamănă cu bombardierul B-1, Tu-160 face parte dintr-o altă clasă de avioane de luptă al căror rol principal este să  fie o platformă de lansare a rachetelor strategice.

Diferenţa este că Tu-160 este mai mare şi mai rapid comparativ cu bombardierul american B-1 Lancer şi are o arie  de operaţiune uşor mai mare. B-1 Lancer are totuşi sarcina utilă mai mare decât Tu-160. Motivul pentru care constructorii americani au hotărât să limiteze viteza până în 2 Mach era legată de profilul lăsat de bombardierul B-1 Lancer pe ecranele radar.

O ultimă diferenţă este tipul de vopsea folosit.  În timp ce Tu-160 este acoperit de o vopsea albă care respinge radiaţiile termale, B-1 Lancer este vopsit cu o culoare neagră care absoarbe  o parte din undele radar.

În concluzie cele două bombardiere şi-au perfecţionat fiecare nişte caracteristici şi funcţii aparte. Până când Rusia va proiecta un avion invizibil capabil să atingă calităţile bombardierului stealth B-2 Spirit, Tu-160 va rămâne bombardierul de bază al forţelor strategice ruseşti. Dar având în vedere cât de scumpă este fabricarea unui asemenea bombardier(800 de milioane de dolari este costul pentru un bombardier B-2 Spirit), rămâne de văzut cum va reuşi Rusia să-şi gestioneze resursele financiare.

Chiar dacă avioanele de luptă au un aspect atrăgător, nu trebuie să uităm faptul că sunt în esenţă nişte maşini de ucis care nu ajută la progresul omenirii.

Bibliografie

Yefim Gordon, Tupolev Tu-160 Blackjack:Russia's Answer to the B-1, Ed.Midland Publishing Limited, Birmingham, 2003, pp.59-66.

http://telegrafist.org/2013/08/27/81829/