Adulterul în România interbelică. Ce pățeau femeile care «stricau casa cuiva»
În perioada interbelică s-a perpetuat stereotipul familiei tradiționale, întemeiate pe considerente de înaltă moralitate. Era cultivat mai ales mitul femeii de la țară. În contrast cu femeia de la oraș, moralitatea femeii de la țară era de la sine înțeleasă, scrie istoricul Cristina Sircuța, în cartea ”Viața femeilor în România Interbelică”, publicată recent la editura Oscar Print.
Mărturiile sătenilor, culese cu prilejul monografiilor sociologice coordonate de Dimitrie Gusti, demonstrează că realitatea era diferită. Adulterul era prezent în viața familiilor din mediul rural, așa cum nu lipsea nici din mediul urban. Infidelitatea conjugală avea consecințe mai ales asupra femeilor. În 1927, în localitatea Nerej din județul Vrancea, ”fetei i se pune o țoală în cap la horă, dacă umblă cu un om însurat, sau dacă flăcăii află că ea trăiește cu cineva”.
În 1930, în localitatea Runcu din județul Gorj, o femeie înșelată de soțul ei își bate rivala. Aceasta din urmă primește o ”lecție” similară și de la amantul ei, care se delimitează de ea violent, în fața satului. Soția înșelată povestește că ”a hotărât să o pândească, când va fi lume destulă și să o facă de rușine. Și într-adevăr, o prinde pe stradă și erau poate și 10 oameni care au văzut. Și încă cu un par a sărit după ea și a bătut-o”.
Femeia era considerată vinovată
În cazurile de adulter se observă frecventa culpabilizare a femeii care se regăsea în această situație. Femeile care ”stricau casa cuiva”, adică adică determinau ruperea unei căsnicii erau disprețuite de comunitate, în schimb bărbații erau tratați cu mai multă indulgență. Această dublă morală nu era specifică numai mediului rural sau numai României.
Dincolo de această dublă morală, nici bărbații prinși în relații extramaritale nu erau neapărat fericiți. Este cunoscut cazul scriitorului Gala Galaction (1879 – 1961). Acesta mărturisește în jurnalul său că nu poate să iasă din această situație, deși soția lui știe de existența amantei și îi reproșează infidelitatea în fiecare zi:”Iată-mă bărbat căsătorit, și în același timp vecinic amant al unei alteia decât nevastă-mea. Iată-mă un Romeo de vreo 39 de ani, și alăturea, sclav unor legături conjugale pe cari nu pot să le abrog”.
În multe cazuri, traiul în comun continua și după încetarea relației extramaritale. În localitatea Cornova din Basarabia, o femeie de 39 de ani și-a reprimit soțul acasă, după ce acesta a avut o relație extramaritală care s-a terminat când amanta a murit.
”Noroc că am făcut copiii și că mă ascult, că sunt buni și mai am trai. Că așa, măritată, nu se poate să te dezmăriți. Gospodăria este grea, cui vrea ca să o țină, că la început am trăit bine cu el 8-9 ani de zile. Și părinții mei aveau bucurie mare, că el era gospodar și nu-l întrecea niciunul. Dar a venit o femeie în mahala și de când a venit ea, nu am mai avut trai cu bărbatul meu. Mi l-a omorât cu farmecele ei... Nici nu știu câte îi găseam prin buzunare:ba piele de șarpe, ba argint viu. Și ce nu-i băga prin mâncare. Și așa mi l-a luat din gospodărie. A trăit 8 ani cu ea și a avut și un copil... Dar el nu a avut chip să trăiască fără de mine, că el nu avea avere și tot venea înapoi la mine și se juruia... Ca să-l înșel, ispitită am fost și eu, dar mie mi-a fost că am avut copii și am dus eu singură gospodăria, că el mie nu-mi tăia un lemn. Totul trebuia să fac eu cu copiii. Dacă am fi fost amândoi răi, azi nu mai aveam nimic”, povestea soția părăsită.
Citește și:
Relațiile sexuale înainte de căsătorie, în România interbelică. Atitudinea față de virginitate
Cornova, satul basarabean care, la 1931, nu se dezmeticise încă din ţarism
Sursa:Cristina Sircuța, ”Viața femeilor în România Interbelică”, editura Oscar Print, București 2016.
