Arta iubirii: Venus ┼či Amor la Utrecht jpeg

Arta iubirii: Venus ┼či Amor la Utrecht

­čôü Istoria unui tablou
Autor: Cosmin Ungureanu

├Äntre centrele artistice importante ale ÔÇ×secolului de aurÔÇŁ olandez, fiecare cu propria specificitate tehnic─â sau tematic─â, Utrecht poate fi cu ├«ndrept─â┼úire considerat cel mai interesant. Existau ┼či aici, precum la Amsterdam, Leiden sau Delft, corpora┼úii ├«nfloritoare, o universitate cu solid─â reputa┼úie (fondat─â ├«n 1636), precum ┼či un intens sentiment de m├óndrie civic─â.

Particularitatea distinctiv─â a acestui ora┼č deriva ├«ns─â din toleran┼úa confesional─â deschis asumat─â ┼či de care, mai mult dec├ót alte culte protestante (luteran, menonit sau remonstrant), beneficia din plin confesiunea catolic─â. Ca nic─âieri pe teritoriul Provinciilor olandeze, ÔÇ×bisericile ascunseÔÇŁ (schuilkerken) nu erau doar bine ┼čtiute, ci ┼či ├«mpodobite cu altare. Astfel, din 1580, c├ónd este oficial interzis, ┼či p├ón─â la debutul declinului economic ├«n anii 1650, catolicismul devine, at├ót prin rela┼úiile contractuale, c├ót ┼či prin devo┼úiunea privat─â, axa central─â a trei genera┼úii de pictori, ale c─âror lucr─âri reflect─â cu fidelitate succesiunea unor etape stilistice din arta italian─â contemporan─â:manierismul(mai ales ├«n scene mitologice), caravaggismul(cu prec─âdere ├«n scene de tavern─â), respectiv clasicismul roman(├«n peisaje arcadiene)[1].

Lucr─âri cu aer meridional

De-a lungul celor ┼čapte decenii, coincidente cu intervalul propriei activit─â┼úi, Abraham Bloemaert (1566-1651) joac─â un rol esen┼úial ├«n configurarea ┼či orientarea ÔÇ×┼čcolii de la UtrechtÔÇŁ. Extrem de prolific, el acoper─â ÔÇô ├«n cele aproximativ 230 de tablouri, peste 2000 de desene ┼či 625 de stampe ÔÇô toate cele trei stadii italienizante, combin├óndu-le ├«n mod subtil cu varii laten┼úe ale manierismului interna┼úional de la sf├ór┼čitul secolului al XVI-lea. Astfel, ├«n constituirea propriului limbaj artistic, o pondere major─â ├«l are contactul cu centre artistice ca Paris, Fontainbleau, Amsterdam sau Haarlem, respectiv cu arti┼čti precum Bartholomeus Spranger sau Hendrik Goltzius[2]. ├Än sf├ór┼čit, cariera sa didactic─â, desf─â┼čurat─â ├«nc─â de la ├«ntemeierea ghildei ÔÇ×Sf├óntul LucaÔÇŁ (├«n 1611), reprezint─â ├«n sine un foarte fertil spa┼úiu formativ:cei mai ├«nzestra┼úi dintre elevii s─âi (Gerard van Honthorst, Hendrick ter Brugghen sau Jan Both), re├«ntor┼či la Utrecht dup─â c├óte un sejur la Roma, ├«mp─ârt─â┼čeau la r├óndu-le cele mai recente inova┼úii maestrului lor care, f─âr─â a fi ajuns vreodat─â ├«n Italia, reu┼čea astfel s─â imprime un aer meridional lucr─ârilor sale[3].

Tablou datat în jurul anului 1638

Un foarte interesant tablou, Venus ┼či Amor(79, 6 x 60, 4 cm, ulei pe lemn), se afl─â ├«n patrimoniul Muzeului Na┼úional de Art─â al Rom├óniei. Atribu┼úia cu care a fost achizi┼úionat ÔÇô Giovanni Andrea Sirani ÔÇô este ├«n sine gr─âitoare ├«n privin┼úa aspectului italienizant. Abia ├«n anii 1965-66, la cap─âtul unei laborioase cercet─âri, paternitatea real─â a tabloului a fost restituit─â. Anumite particularit─â┼úi de execu┼úie, sesizabile ├«n fizionomia lui Amor, ├«n detaliile piept─ân─âturii Venerei sau ├«n geometria faldurilor au fost identificate ca indiscutabile ÔÇ×m─ârciÔÇŁ stilistice. ├Än plus, pozi┼úia adoptat─â de nudul feminin este aproape identic─â cu cea a unui personaj similar (chiar aceea┼či zei┼ú─â, ├«n fapt) dintr-un tablou de ample dimensiuni, Banchetul zeilor, expus la Mauritshuis, Haga. Ipoteza foarte verosimil─â a utiliz─ârii unui desen comun sprijin─â datarea tabloului de la Bucure┼čti ├«n jurul anului 1638, eventual chiar ulterior tabloului de la Haga.

La acea dat─â, Abraham Bloemaert era la apogeul carierei, experien┼úa acumulat─â ├«ng─âduindu-i s─â ├«mbine cu ├«ndem├ónare cele mai diverse citate, scheme compozi┼úionale ┼či artificii tehnice. Fundalul negru, bun─âoar─â, inventat de Caravaggio cu pu┼úin ├«nainte de 1600, era o op┼úiune deja asimilat─â, dou─â-trei decade mai t├órziu, de fo┼čtii s─âi elevi reveni┼úi de la Roma. Pe de alt─â parte, corporalitatea Venerei (gestic─â, pozi┼úie, anatomie) pare inspirat─â de statuara antic─â, posibil prin intermediul unei gravuri de popularizare;mai cur├ónd dec├ót a reproducerii fidele a unui prototip roman, ea las─â ├«ns─â impresia unei varia┼úiuni pe tema Venus pudica, frecvent reprezentat─â ├«n Italia secolelor XV-XVI[4].

Expresivitatea spatelui

├«n Italia este inventat, de altfel, ┼či subiectul propriu-zis al tabloului lui Bloemaert. Extras─â din Metamorfozelepoetului latin Ovidiu, dar prelucr├ónd ├«n fapt versiuni ale mitologiei grece╚Öti, asocierea dintre Venus ╚Öi Amor (personificarea dorin┼úei erotice ÔÇô cupido, eros) constituie, de-a lungul Rena╚Öterii, cu deosebire ├«n ambian╚Ťa florentin─â ┼či vene╚Ťian─â, substratul unei bogate reflec╚Ťii pe tema ÔÇ×circuitului eroticÔÇŁ, ├«n cheie neo-platonic─â, sau a feluritelor stadii ale iubirii ÔÇô (Venus coelestis, Venus vulgarisetc.)[5]. Ulterior, ├«n veacul al XVII-lea, ├«ncifrarea vizual─â las─â loc unei simple red─âri poetice, pentru a deveni un subiect cu totul frivol dup─â 1700. La jum─âtatea acestui ├«ndelungat parcurs se insereaz─â ┼či tabloul lui Bloemaert.

image

├Äntre altele, subtilitatea pictorului olandez const─â ├«n redarea voalat─â a subiectului, recurg├ónd la doar c├óteva am─ânunte figurative:arcul din m├óna lui Amor, sugestia unei aripi sau perlele din p─ârul Venerei (aluzie la scoica ├«n care, abia n─âscut─â, a ajuns la ┼ú─ârm). O atare restr├óngere a recuzitei mitologice/vizuale este ┼či mai mult accentuat─â de caracterul opac al imaginii;├«n locul unei mai uzuale reprezent─âri frontale, pictorul opteaz─â pentru expresivitatea spatelui, accentu├ónd rela╚Ťia vizual─â dintre cele dou─â personaje ╚Öi elimin├ónd, ├«n schimb, orice eventual─â angajare a spectatorului;examinarea acestui tablou, prin urmare, este indefinit ├«nso╚Ťit─â de sentimentul intruziunii.

ÔÇ×Cununa florii tuturor artelorÔÇŁ

├Än acela┼či timp, evit├ónd abordarea direct─â a unui nud feminin, chiar pentru un public amator de art─â italian─â cum era cel din Utrecht, Bloemaert reu╚Öe╚Öte s─â ob╚Ťin─â un echilibru delicat ├«ntre senzualitate ╚Öi pudoare. Dac─â ├«n veacul precedent Venus era uneori dublu ipostaziat─â, conot├ónd fie carnalitatea, fie iubirea intelectual─â, Abraham Bloemaert pare a fi contopit, involuntar, cele dou─â ipostaze ├«n acela┼či trup, deopotriv─â provocator ┼či retras.

├Än mod evident, figura Venerei are, ├«n tabloul de la Bucure┼čti, o aparen┼ú─â statuar─â ┼či prin aceasta clasic─â. ├Än profunzimea acestei ipostazieri subzist─â ├«ns─â jocul combinatoriu specific Rena┼čterii t├órzii, dozajul rafinat ├«ntre reprezentare ┼či sugestie. F─âr─â ├«ndoial─â, comanditarul acestei lucr─âri era capabil s─â intuiasc─â mai mult dec├ót vedea la suprafa┼ú─â, inclusiv fuziunea mitologico-filosofic─â ┼či tradi┼úia iconografic─â de p├ón─â atunci.

C─â Abraham Bloemaert era perfect ├«nzestrat s─â manevreze un vast florilegiu de simboluri ┼či coresponden┼úe afl─âm, ├«nc─â din 1604, din elogiul pe care i-l face Carel van Mander, pornind de la semnifica┼úia tainic─â a numelui s─âu (bloem ÔÇôfloare, ├«nflorire):ÔÇ×Milostiva Fortuna a ├«ng─âduit ┼či a menit ca Natura impetuoas─â s─â-l aleag─â pe Abraham Bloemaert ├«nc─â din frageda lui tinere┼úe ca s─â devin─â cununa florii tuturor artelor, Pictura, c─âruia el (ca floare printre cei care o practic─â), ├«n plin─â ├«nflorire, ├«i d─â cu m─ârinimie o str─âlucire floral─â [ÔÇŽ]ÔÇŁ[6].

Note:

[1]Christopher Brown, Utrecht Painters of the Dutch Golden Age, National Gallery, London, 1997, pp. 9-15.

[2]Loredana Lorizzo, ÔÇ×Il tardo manierismo a Utrecht:Abraham Bloemaert e Joachim WtewaelÔÇŁ, in Tracce per lo studio della cultura figurative fiamminga e olandese dal XV al XVII secolo, a cura di I. Baldriga e L. Lorizzo, Aperiron Editori S.n.c., Roma, 1997, pp. 193-199.

[3]Marcel G. Roethlisberger, ÔÇ×Positioning Abraham BloemaertÔÇŁ, in Abraham Bloemaert (1566-1651) and his Time, curated by J. Hardin, Museum of Fine Arts, Florida, 2001, pp. 16-19.

[4]Elisa de Halleux, Iconographie de la Renaissance italienne, Flammarion, 2004, pp. 277-279.

[5]Erwin Panofsky, ÔÇ×The Neoplatonic Movement in Florence and North ItalyÔÇŁ, in Studies in Iconology. Humanistic Themes in the Art of the Renaissance, Harper &Row, pp. 129-171.

[6]Carel van Mander, Cartea pictorilor, traducere de H.R.Radian, Meridiane, 1977, p. 426.