Armele secrete ale lui Napoleon

Ca nimeni altul, Napoleon a dat Franţei o imensă glorie, instituţii moderne şi monumente copleşitoare. Fie că era vorba de un război sau de o încoronare, micul corsican a avut însă mare grijă de proiecţia imaginii sale atât asupra supuşilor, cât şi pentru posteritate. Propaganda a fost arma secretă a lui Napoleon atât în luptă, cât şi în politică.

Ambiţiosul şi energicul Napoleon Bonaparte a intuit perfect şi a beneficiat din plin de explozia presei scrise şi a tipăriturilor generate de Revoluţia Franceză, pe care a ştiut să o exploateze pentru construirea şi consolidarea unei imagini publice extrem de puternice în timpul vieţii sale, dar care a rămas la fel de vie şi după dispariţia sa. Istoricul Philip Taylor afirma că „sub Napoleon, Franţa a devenit în fapt primul stat modern bazat pe propagandă“. Mai mult decât atât, în timpul lui Napoleon, „pentru prima dată, propaganda a fost totală“, în sensul că ea a fost prezentă peste tot prin forţa unei cenzuri stricte şi a ubicuităţii autorităţii imperiale.

Napoleon a fost primul şef de stat care a utilizat sistematic şi fără scrupule mecanismele guvernamentale pentru controlul opiniei publice. Citindu-i corespondenţa şi memoriile, rezultă că abia în timpul campaniei din Italia, din martie 1796-octombrie 1797, după victoria de la Lodi, generalului Bonaparte i s-au trezit ambiţiile politice, drept pentru care a început să-şi construiască o imagine publică de erou revoluţionar. Un prim pas l-a constituit transformarea celor două ziare militare sponsorizate de guvern, „Courrier de l’Armée d’Italie“ şi „La France vue de l’Armée d’Italie“, menite să susţină moralul trupelor franceze, în instrumente de promovare a personalităţii sale, asociind mereu numelui său orice victorie sau acţiune eroică de pe frontul italian. Pentru consolidarea şi amplificarea imaginii sale publice în ţară, Napoleon a redactat continuu depeşe, buletine, proclamaţii.Napoleon „matematicianul”. În timpul controversatei sale campanii din Egipt din 1798-1799, generalul Bonaparte a repurtat iniţial câteva succese, dar expediţia s-a terminat cu un eşec total şi a fost punctată de numeroase atrocităţi şi crime de război. Napoleon a valorificat, însă, rodul muncii numeroasei echipe de savanţi (circa 170) din toate domeniile care a însoţit corpul expediţionar francez şi a ştiut să-şi creeze o imagine de general invincibil, de urmaş al anticului Alexandru, de icoană triumfătoare a Franţei. Ca urmare, portretul tânărului general a început să fie multiplicat de comercianţi pe diferite produse, începând de la cutii cu bomboane, sau în ziare şi cărţi. Eforturile sale de promovare a imaginii au mers până la alegerea sa la Institutul Francez, în 1798, ca matematician, poziţie necesară pentru completarea profilului de militar de succes cu cel al unui intelectual rafinat.     

Una dintre primele măsuri luate de Napoleon în momentul în care a devenit prim-consul al unei ţări ce-şi proclamase recent libertatea drept un ideal suprem şi un mod de viaţă a fost introducerea unei cenzuri stricte. Astfel, în perioada 1800-1801 a suprimat 64 de publicaţii dintre cele 73 care apăreau în Franţa. Simultan campaniilor militare napoleoniene în Europa, au fost editate chiar în limba popoarelor respective, prin contribuţia unor gazetari nativi, diverse ziare şi publicaţii de propagandă franceză, precum „Corriere d’Italia“, „Monitorul de Westphalia“, „Gazeta de Madrid“, „Buletinul german“ sau „Argus“-ul în limba engleză. Acestea răspândeau în rândul naţiunilor cucerite varianta napoleoniană a evenimentelor şi supremaţia civilizaţiei franceze. „Le Moniteur“ a devenit practic singura publicaţie guvernamentală accesibilă francezilor, ea reflectând doar poziţia şi politica împăratului, alături de „Bulletin de la Grande Armée“ ce era distribuit gratuit militarilor pentru întreţinerea moralului acestora. În 1810, Napoleon a înfiinţat Direcţia Generală a Imprimeriilor şi Librăriilor ca instituţie ce colabora cu poliţia pentru controlul oricăror publicaţii. Totodată, istoria Franţei a fost rescrisă în sensul evidenţierii decadenţei Bourbonilor în comparaţie cu vigoarea şi măreţia împăratului.Arta monumentală, vehiculul de propagandă preferat.Napoleon a fost deosebit de preocupat şi în ceea ce priveşte modul de păstrare a imaginii sale în opere de artă destinate posterităţii, stipendiind şi încurajând pictori, arhitecţi şi sculptori de curte pentru crearea unor portrete eroice şi maiestuoase. Niciun comandant de oşti nu a avut parte de atât de multe tablouri înfăţişându-l pe câmpul de luptă în ipostaze eroice, precum Napoleon. Au rămas antologice creaţiile lui Jacques-Louis David:„Napoleon Bonaparte trecând Alpii în pasul Saint Bernard“, pictat în 1799, sau, mai ales, monumentala „Încoronarea lui Napoleon I şi a împărătesei Josephine“ (629 x 979 cm), realizat între 1805 şi 1807, conform indicaţiilor împăratului (intitulat iniţial „Sacralizarea împăratului Napoleon I şi încoronarea împărătesei Josephine în Catedrala Notre Dame de Paris la 2 decembrie 1804“), la fel ca şi solemnul „Napoleon I pe tronul imperial“, semnat de Jean Auguste-Dominique Ingres, în 1806.

Tot în registru eroic-maiestuos sunt şi tablourile baronului Antoine-Jean Gros, „Napoleon pe podul de la Arcole“ (1796), „Napoleon printre ciumaţii din Jaffa“ (1804) sau „Napoleon pe câmpul de luptă de la Eylau“ (1808). La aceste picturi ce au contribuit substanţial la fondarea mitului lui Napoleon şi la glorificarea unui militarism romantic, trebuie adăugate Coloana Vendome, de 44 de metri, din Paris, sculptată în spirală după modelul Columnei lui Traian din Roma, în memoria victoriei de la Austerlitz, puternic-emoţionalul altorelief – „Plecarea voluntarilor la 1792, La Marseillaise“ – al lui Francois Rude de pe Arcul de Triumf, comandat de Napoleon în 1806, dar finalizat abia în 1833-1836.

Arhitectura a fost şi ea exploatată în beneficiul cultului împăratului, nu numai prin Arcul de Triumf, dar şi prin Podul Austerlitz peste Sena sau „La Madeleine“ („Templul Marii Armate”, comandat în 1806 personal de împărat lui Barthelemy Vignon), dar existau planuri de construire a unor memoriale de război în fiecare oraş al Franţei. Litera „N“, la fel ca şi albina imperială au fost imprimate, înscrise sau gravate pe orice suport posibil, astfel încât însemnele lui Napoleon erau pretutindeni.

Napoleon a pus mare preţ şi pe un sistem propriu de gratificare şi recompensare onorantă a militarilor săi prin ordine şi medalii, „Legiunea de Onoare“, înfiinţată la 19 mai 1802, fiind doar cea mai cunoscută dintre acestea. Începând din 1809, monedele franceze au fost înscripţionate cu „Napoleon Empereur“, în locul „Republique Française“. Bogăţia şi eleganţa uneori ostentativă a uniformelor militare instituite de Napoleon pentru toate gradele au contribuit atât la motivarea militarilor şi la glorificarea militarismului, cât şi la fastul ceremoniilor militare extrem de frecvente care-i emoţionau pe soldaţi şi-i impresionau pe rivali.Paradele militare, defilările cu întregul lor ritual simbolic, abundenţa drapelelor de luptă, sărbătorile civice, focurile de artificii, balurile fastuoase etc. au reprezentat un alt mod de proiectare a cultului personalităţii lui Napoleon, de consolidare a autorităţii sale şi a percepţiei generale privind infailibilitatea şi genialitatea sa.Inovaţie şi lipsă de scrupule. Introducerea sistemului conscripţiei de către Carnot a permis constituirea unor armate uriaşe ca număr de militari, care însă trebuiau permanent motivaţi psihic şi susţinuţi nu doar logistic, ci şi moral. Napoleon a ştiut, aşa cum puţini alţi comandanţi militari au reuşit, să se facă adulat de către soldaţii săi, în ciuda uriaşelor pierderi şi suferinţe cauzate de războaiele sale, îndeosebi în Spania şi în dezastruoasa sa campanie din Rusia.

Metodele inovative, adesea lipsite de scrupule, folosite de Napoleon în masiva şi costisitoarea propagandă desfăşurată în sprijinul politicii şi imaginii sale au stat la baza demersurilor similare la care au recurs apoi toţi dictatorii contemporani. Spre exemplu, pentru a-şi legitima războiul contra Rusiei, Napoleon, prin poliţia sa secretă, a girat publicarea ficţiunii „Testamentul Ţarului Petru I“, despre ale cărui misiuni expansioniste se sugera că trebuiau prevenite atunci printr-o intervenţie militară. Tehnica complotului perfid din străinătate pentru asasinarea mişelească a „iubitului împărat“, dezvăluită publicului francez prin presa imperială şi susţinută tot prin omniprezenta poliţie secretă a lui Fouché, a fost o altă tehnică de manipulare pentru supralicitarea imaginii lui Napoleon şi justificarea strivirii oponenţilor.

Intervenţia politică directă şi autoritară a împăratului a constituit o modalitate de impunere şi revitalizare permanentă a imaginii atotputernicului „Napoleon, împărat al tuturor francezilor“ în conştiinţa europenilor, fie aceştia francezi care-l adulau, fie străini care-l urau. După 1803, amplificată de ruperea păcii franco-britanice de la Amiens, în Marea Britanie a înflorit o bogată şi virulentă propagandă anti-napoleoniană. Aceasta s-a dovedit a fi deosebit de eficientă în crearea unei adevărate isterii şi panici privind o iminentă invazie franceză, argument pentru stimularea voinţei combative a britanicilor de a-şi apăra cu orice preţ insula prin demonizarea şi satirizarea împăratului în orice fel. Chiar dacă guvernul britanic ştia că francezii nu aveau capacitatea navală de a invada Anglia, Napoleon a fost insistent şi exagerat portretizat prin presă, caricaturi, postere, bilete de mână, drept un tiran, un demon însetat de sânge (se aducea argumentul masacrării celor 4.000 de prizonieri musulmani la Jaffa), responsabil de atrocităţi, un pericol de moarte pentru toţi britanicii care erau astfel îndemnaţi să se înroleze şi să lupte pentru a nu fi făcuţi sclavi. 

Războaiele lui Napoleon

19 decembrie 1793 Participă la bombardarea şi cucerirea oraşului Toulon.15–17 septembrie 1796 Napoleon îşi dovedeşte pentru prima dată geniul în bătălia contra austriecilor de la Arcole.14 ianuarie 1797 La Rivoli, Napoleon îi înfrânge pe habsburgi.1798–1799 Generalul Bonaparte conduce campania din Egipt.1 august 1798 Napoleon îi învinge pe turcii mameluci la Abukir.Mai 1799 Bonaparte eşuează în tentativa sa de a cuceri cetatea otomană Acra.14 iunie 1800 Habsburgii sunt învinşi de Napoleon la Marengo.21 octombrie 1805 Napoleon a fost învins de către flota britanică condusă de amiralul Nelson la Trafalgar.2 decembrie 1805 La Austerlitz, armata franceză condusă de Napoleon înfrânge decisiv armata ruso–austriacă comandată de ţarul Alexandru I.14 octombrie 1806 Dublă victorie pentru armata franceză. La Jena, o armată franceză comandată de împăratul Napoleon învinge o armată prusacă condusă de Prinţul Hohenlohe. În aceeaşi zi, o altă armată franceză condusă de mareşalul Davout zdrobeşte principala armată prusacă la Auerstadt.8 februarie 1807 Napoleon înfrânge armata ţarului Alexandru I la Eylau.14 iunie 1807 La  Friedland, Napoleon învinge din nou armata ţaristă.5–6 iulie 1809 Bonaparte obţine o nouă victorie asupra austriecilor la Wagram.1812 Napoleon a declanşat campania de cucerire a Rusiei, marcată de bătăliile cu rezultat neconcludent de la Smolensk (17 august 1812), Borodino (7 septembrie 1812) şi scurta ocupare a Moscovei (14 septembrie–18 octombrie 1812).19 octombrie 1814 Napoleon este învins la Leipzig de armatele ruso–prusace.26 februarie 1815 La Waterloo, Napoleon suferă ultima sa înfrângere în calitate de conducător al armatei franceze, fiind învins de ducele de Wellington.