„Arma secretă” a lui Hernan Cortes: Cum a devastat variola populația aztecă
Focarele recente din Statele Unite au atras atenția asupra pericolelor reprezentate de rujeolă. Republica Democratică Congo se confruntă cu un focar mortal de Ebola, care a provocat numeroase decese.
Epidemiile nu sunt, desigur, un fenomen nou. Unele boli infecțioase răspândite pe scară largă au schimbat profund cursul istoriei omenirii.
În februarie 1519, spaniolul Hernan Cortes a pornit pe mare din Cuba pentru a explora și coloniza teritoriile civilizației aztece din interiorul Mexicului. În numai doi ani, conducătorul aztec Montezuma a murit, capitala Tenochtitlan a fost cucerită, iar Cortes a revendicat Imperiul Aztec în numele Spaniei. Armele și tacticile militare spaniole au avut un rol important, însă cea mai mare parte a distrugerilor a fost provocată de epidemiile de boli europene.
Cucerirea Imperiului Aztec
După ce a contribuit la cucerirea Cubei în numele Spaniei, Cortes a primit misiunea de a conduce o expediție pe continent. Când mica sa flotă a ajuns la țărm, a ordonat scufundarea navelor, eliminând astfel orice posibilitate de retragere și demonstrând hotărârea sa fermă.
Cortes și cei 500 de oameni ai săi s-au îndreptat apoi spre interiorul Mexicului. Regiunea era locuită de civilizația aztecă, un imperiu care număra, potrivit estimărilor, aproximativ 16 milioane de oameni la acea vreme. Printr-un sistem bazat pe cuceriri și tributuri, aztecii întemeiaseră marele oraș insular Tenochtitlan, situat în lacul Texcoco. Acesta controla un teritoriu de aproximativ 200.000 de kilometri pătrați.
Descoperind resentimentele răspândite față de capitală și de conducătorul ei, Cortes a încheiat alianțe cu numeroși localnici. Deși se afla într-o inferioritate numerică evidentă, el și mica sa armată au pornit spre Tenochtitlan, unde Montezuma i-a primit cu onoruri. În cele din urmă, Cortes l-a luat prizonier pe conducătorul aztec.
Cortes a avut nevoie de doi ani, dar în august 1521 a cucerit, în cele din urmă, capitala aztecă. Un aliat decisiv în această luptă a fost reprezentat de microbii europeni pe care el și oamenii săi îi aduseseră fără să știe.
Arma secretă microscopică a lui Cortes
Deși Cortes era un conducător militar priceput, el și armata sa, formată din aproximativ o mie de spanioli și aliați indigeni, nu ar fi putut cuceri un oraș cu 200.000 de locuitori fără ajutor. Acesta a venit sub forma unei epidemii de variolă, care s-a răspândit treptat dinspre coasta Mexicului spre interior și a devastat orașul dens populat Tenochtitlan în 1520, reducându-i populația cu 40% într-un singur an.
Variola este provocată de un virus transmis prin inhalare și provoacă febră, vărsături și o erupție cutanată care acoperă rapid corpul cu vezicule pline cu lichid. Acestea se transformă în cruste, care lasă cicatrici. Boala este fatală în aproximativ o treime dintre cazuri, iar o altă treime dintre persoanele afectate ajung, de regulă, să orbească.
Variola exista încă din Antichitate în culturile egipteană, indiană și chineză. A rămas endemică în populațiile umane timp de milenii, ajungând în Europa în timpul cruciadelor din secolul al XI-lea. Când europenii au început să exploreze și să colonizeze alte părți ale lumii, au dus variola cu ei.
Populațiile indigene din Americi, inclusiv aztecii, erau deosebit de vulnerabile la această boală, deoarece nu fuseseră niciodată expuse virusului și, prin urmare, nu aveau imunitate naturală. La acea vreme, nu existau tratamente antivirale eficiente.
Rememorând epidemia, una dintre victime a relatat:
„Ciuma a durat 70 de zile, lovind pretutindeni în oraș și ucigând un număr uriaș dintre oamenii noștri. Pe fețele, piepturile și pântecele noastre au apărut răni; eram acoperiți din cap până în picioare de leziuni chinuitoare.”
Un călugăr franciscan care l-a însoțit pe Cortes a oferit următoarea descriere:
„Deoarece indienii nu cunoșteau leacul bolii, mureau cu grămada, asemenea ploșnițelor. În multe locuri se întâmpla ca toți locuitorii unei case să moară și, întrucât era imposibil să fie îngropat numărul atât de mare de morți, oamenii dărâmau casele peste ei, astfel încât locuințele lor deveneau morminte.”
Variola a afectat populația aztecă în mai multe moduri. În primul rând, a ucis numeroși oameni, în special sugari și copii mici. Mulți alți adulți au fost incapabili să-și continue activitățile din cauza bolii, fie pentru că erau ei înșiși bolnavi, fie pentru că trebuiau să aibă grijă de rude și vecini bolnavi, fie pentru că își pierdeau pur și simplu voința de a le rezista spaniolilor, văzând cum boala îi devasta pe cei din jur.
În cele din urmă, oamenii nu au mai putut să-și îngrijească recoltele, ceea ce a dus la o foamete generalizată și a slăbit și mai mult sistemul imunitar al supraviețuitorilor epidemiei.
Bolile pot schimba cursul istoriei omenirii
Desigur, aztecii nu au fost singurul popor indigen care a suferit în urma introducerii bolilor europene. Pe lângă populațiile indigene din America de Nord, civilizațiile mayașă și incașă au fost, de asemenea, aproape nimicite de variolă. Și alte boli europene, precum rujeola și oreionul, au provocat pierderi considerabile, reducând, în ansamblu, populația unor comunități indigene din Lumea Nouă cu 90% sau chiar mai mult.
Cercetări recente au indicat că și alți agenți infecțioși, precum Salmonella, cunoscută pentru provocarea unor focare contemporane în rândul proprietarilor de animale de companie, ar fi putut provoca epidemii suplimentare.
Capacitatea variolei de a paraliza și decima populații a transformat-o într-un agent atractiv pentru războiul biologic. În secolul al XVIII-lea, britanicii au încercat să infecteze populațiile indigene din America de Nord. Un comandant a scris:
„Le-am dat două pături și o batistă de la spitalul pentru bolnavii de variolă. Sper că va avea efectul dorit.”
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, echipe britanice, americane, japoneze și sovietice au investigat toate posibilitatea producerii unei arme biologice bazate pe virusul variolei.
Din fericire, eforturile de vaccinare desfășurate la nivel mondial au avut succes, iar ultimul caz natural de variolă a fost diagnosticat în 1977. Ultimul caz înregistrat a avut loc în 1978, când o fotografă a murit din cauza bolii, determinându-l pe cercetătorul ale cărui studii le documenta să-și ia viața.
Multe dintre marile confruntări din istoria lumii, inclusiv ciocnirea dintre Cortes și Imperiul Aztec, au depins mai puțin de arme, tactici și strategii militare și mai mult de efectele devastatoare ale bolilor.
Națiunile care presupun că își pot asigura securitatea exclusiv prin investiții în cheltuieli militare ar trebui să studieze istoria. În repetate rânduri, focarele de boli au modificat în mod decisiv cursul evenimentelor. Microbii, prea mici pentru a fi văzuți cu ochiul liber, pot face ineficient chiar și cel mai puternic arsenal de război.
Foto sus: Victime ale variolei. Ilustrație aztecă din secolul al XVI-lea (© Wikimedia Commons)
-----
Autor: Richard Gunderman, profesor de Medicină, Arte Liberale și Filantropie, Universitatea Indiana
Articol publicat inițial pe site-ul The Conversation (engleză) sub licență Creative Commons.
Mai multe pentru tine...
