Ara Pacis Augustae. Altarul păcii, altarul triumfului

Pentru lumea contemporană, Ara Pacis a devenit un simbol al realizărilor Imperiului Roman  pe plan artistic, politic şi social, la fel ca Partenonul pentru Grecia Antică. Despre epoca lui Augustus se spun numai lucruri frumoase. ChiarSuetonius afirmă că Augustus  a găsit Roma din cărămidă şi a lăsat-o din marmură.

Augustus şi-a dat seama care era dorinţa oamenilor, şi printr-un program care avea la bază tradiţiile şi valorile romane, şi-a convins poporul că nu doreşte dominaţia politică prin putere militară şi opresiune publică. Augustus a creat stabilitatea în Imperiu, nu prin expasiune, ci prin conturarea conceputului de Pax Romana:perioada lui caracterizându-se prin stabilitate socială, progres economic şi restabilirea ordinei şi justiţiei. Poporul se putea baza pe el din toate punctele de vedere:era liderul lor politic, militar, moral şi spiritual. Astfel, Ara Pacis a devenit un monument închinat lui Augustus şi programului de revitalizare culturală, dar şi un altar religios, închinat zeiţei păcii, Pax.

Senatul roman a decis pe 4 iulie 13 î.Hr. ridicarea monumentului în cinstea întoarcerii lui Augustus la Roma, după trei ani petrecuţi în Spania şi Galia. „De ziua Liviei, pe 9 î.Hr., Augustus a inaugurat Altarul Păcii, monumentul care onorează ceea ce romanii consideră mai de preţ:instaurarea păcii.” Realizat din marmură scoasă din carierele de la Luna, opera are o formă aproape pătrată, măsurând 11.6 x 10.6 m. Într-un mod paradoxal, Altarul Păcii a fost construit lângă Câmpul lui Marte, loc de la marginea oraşului, pe malul stâng al Tibrului, unde se desfăşurau evenimente militare sau adunări ale poporului. Locul mai precis a fost Via Flaminia, astăzi Via del Corso, drum pe care se spune că a intrat în oraş, triumfător, Augustus. La aniversarea a 2.000 de ani de la naşterea lui Augustus, visând la un nou Imperiu Roman, Mussolini mută Altarul Păcii lângă mormântul fostului împărat roman.). În partea inferioară, prezintă de jur împrejur ornamente florale, specialiştii spunând că sunt reprezentate peste 50 de specii diferite de plante, realizându-se în acelaşi timp o simetrie superbă între ele. Prezenţa acestor plante semnifică fertilitatea şi bogăţia Imperiului în timpul lui Augustus. Panourile de pe ambele laturi ale celor două intrări cuprind scene alegorice sau mitologico-istorice.

În jumătatea din stânga a laturii de est se află reprezentată Tellus, iar în panoul din dreapta s-a păstrat doar un mic fragment al zeiţei Roma şezând.

            Relieful ce o prezintă pe Tellus simbolizează idila perfectă. Tellus, a cărei înfăţişare în această perioadă trebuie privită ca personificarea Italiei, împrumutând caracteristici de la alte zeităţi, constituie figura centrală. Pe genunchi ţine doi prunci bine hrăniţi, între ei aflându-se un taler plin cu fructe. În păr poartă în loc de cunună o ghirlandă cu fructe. De o parte şi de alta a zeiţei, se află două  femei cu părul ridicat în vânt, Aurele – personificări ale vântului dătător de viaţă, cea din dreapta este aşezată pe o lebădă, iar cea din stânga pe un monstru marin. Dintr-un vas răsturnat din colţul din stânga jos, se scurge apa. Sub Tellus se afla un bou, al cărui cap este modern, şi o oaie care paşte. De cealalta parte a panoului cu Tellus este prezentată  amazonica Dea Roma. Din ea nu s-a mai păstrat decât un mic fragment, neştiindu-se ce alte figuri mai populau scena.

            Dintre reprezentările de pe latura vestica, cea din stânga a supravieţuit doar în stare destul de fragmentară. Pe acest panou sunt reprezentaţi gemenii Romulus si Remus în Lupercal peştera lupoaicei, în vreme ce tatăl lor, Marte, stă în picioare uitându-se la ei.

            Cadrul din dreapta este destul de bine păstrat, el înfăţisându-l pe Eneas aducând un sacrificiu. Eneas stă în picioare, aducând un sacrificiu, având aceeaşi poziţie pe care o are Augustus pe latura procesiunii. El este reprezentat ca un bărbat matur, mai în vârstă decât principele. Ţine în mâna stângă lancea cu care a cucerit Latiumul pentru sine şi pentru urmaşi. În spatele său stă Iulius, fiul său, din care n-a mai rămas decât umărul si hasta, un tip de suliţă. Eneas poartă o togă fără tunică. Drept indiciu neechivoc că el nu mai era troian, ci roman, este faptul că toga îi este trasă peste cap. Altarul e doar o îngrămădire primitivă de pietre, pe care au fost aşezate fructe şi o ghirlandă din ramuri de laur. De partea opusă stau doi ministrati, copii, cu feţele întoarse spre Eneas. Ultima figură, care se apleacă pentru a aduce un porc către altar, are trăsături grăsolane, în vreme ce băiatul de lângă, care ţine vasul pentru libaţii şi platoul cu fructe, stă drept şi are trăsături nobile, bine conturate.

            Pe partea interioara a zidului de incintă figurează motivul stilizat al unei împrejmuiri de lemn, deasupra căreia alternează ghirlande cu fructe şi bucranii, reprezentând o idee a fertilităţii.  Înăuntrul spaţiului format de zidul de incintă se află altarul propriu-zis, alcătuit din trei laturi şi ridicat pe un podium piramidal cu trepte. În jurul lui se desfăşoară o friză, care s-a mai păstrat doar pe o aripă. Pe partea sa exterioară este sculptată o procesiune de sacrificiu, cu trei cranii de animale:o scroafă, un berbec si o juncă. Pe partea inferioară este sculptat cortegiul vestaleleor.

            Frizele de pe laturile nord şi sud se carcterizează printr-un fel de paralelism tematic. Intâi sunt prezentate grupuri de diverşi preoţi, ministranti ai sacrificiului, înalţi magistraţi, şi în cele din urmă, familia imperială.

            Pe friza nordică, Augustus este înfăţişat ca velatus, cu toga trasa peste cap (in prima treime a frizei, unde procesiunea semnalează o oprire), cu bratul drept întins într-un gest sacrificial – el împlineşte un act religios. Ca multi alţi participanţi la cortegiu, el poartă pe cap o cunună de lauri, întrucât Ara Pacis este şi un monument triumfal. Augustus ţine în mână un mic lituus, obiect augural care deţinea până la sfârşitul republicii rolul de însemn al conducătorului, – în această situaţie, Augustus este prezentat ca pius, posedând cea de-a patra dintre virtuţile cardinale înscrise pe scutul de aur. În jurul principelui stau doi oameni, probabil consulii din acel an, iar în spatele său, patru bărbaţi, cu bonete cu vârf ascuţit care sunt flamines maiores (preoţi patricieni care slujesc cultului lui Jupiter, Marte, Quirinius şi ai Divinului Iulius). În faţa lui Augustus stau lictorii săi, ei fiind uşor de recunoscut dupa fescii. În ultima parte din stânga a frizei sunt reprezentate zeităţile cărora le-a fost închinat altarul:Pacea şezând pe tron, iar în spatele ei, stând în picioare, Salus şi Concordia – două zeităţi adeseori adorate împreună cu Pacea, reprezentând ipostaze ale acesteia.

            Pe friza sudică, la dreapta grupului principal şi corespunzând frizei nordice paralele se vede familia imperială, cu puţine persoane străine, aducând ofrande zeilor (nu se pot identifica cu exactitate persoanele, dar este de crezut că puteau fi recunoscuţi de contemporanii epocii.), şi anumiţi înalţi demnitari ai imperiului.

Primele săpături în vederea recuperării Altarului Păcii au început încă din secolul al XVI-lea, lucrările terminându-se abia în 1938. Altarul a stat sub fundaţia Palatului Via di Lucina, fiind descoperite treptat bucăţi din ceea ce fusese altădată un simbol al Imperiului Roman. Lucrări cu adevărat importante au avut loc abia în 1903, când Friedrich von Duhn şi-a dat seama ce reprezentau descoperirile. El a înaintat o cerere Ministerului Lucrărilor Publice pentru a putea continua săpăturile, activitate care a fost aprobată şi finaţată de Edoardo Almagià. După ce au fost recuperate 53 de fragmente, lucrările au încetat din cauza deteriorării palatului. Săpăturile au fost reluate în 1937, din dorinţa lui Benito Mussolini, pe 23 septembrie 1938 liderul fascist inaugurând monumentul. În prezent, simbolul roman are un muzeu dedicat în întregime lui, localizat în capitala Italiei.