Antantofili vs. germanofili. Nicolae Filipescu: „Ce este regatul român fără Ardealul? O absurditate geografică!”
„Fiți bineveniți toți acei ce v-ați strâns aci spre a vă întări credința și a vă oțeli sufletele spre a împlini porunca strămoșilor!
Domnilor, de la unitatea națională sub Mihai trec 260 de ani până la Unirea Principatelor și 280 de ani până ce unirea se împlinește în forma ei desăvârșită:independența și regatul. De atunci și până azi, abia 34 de ani! Trei secole, dar, ca să se zămislească statul român al Principatelor Unite. Abia vreo trei decenii însă până la noul popas, de unde va ieși, credem, unitatea neamului. Prea puțin! Cum ne-am pregătit de ziua mare a românismului, în această din urmă fază a istoriei noastre, îngăduiți-mi a o spune.
Generația eroică [de la 1848] își rezumase programul în cele patru puncte de la Divanul ad-hoc, din care cel mai de seamă era Unirea principatelor. Nu pășesc însă și pe al cincilea:unitatea națională. și bine a făcut. Ar fi comis o imprundeță, căci vrăjmășiile ce ar fi deșteptat, ar fi putut compromite totul. Apoi, ar fi întreprins o muncă peste puterile ei.
Sunt generații care – ca arborii cari într-un an îmbelșugat dau fructele a trei ani și sleiesc rodirea anilor următori – au trăit și au împlinit aspirațiunile mai multor generații, generația eroică trăise și izbândise cât trei generații. Mai departe orice năzuință i-ar fi părut o aventură. Deci, după Unire și Independență, ea își împlinise chemarea.
După ce a urmat o generație cuminte, care și-a mărginit aspirațiunile la aceasta:consolidarea internă a statului român. Atunci se întemeiază Liga pentru unitatea culturală a românilor, care zice:«A venit vremea să pregătim unitatea națională».
Ce este regatul român fără Ardealul? O absurditate geografică. O fâșie de pământ întortocheată și frântă în semicerc. Arătați această figură schiloadă unui copil de șapte ani și întrebați-l ce lipsește României? El, cu mâna lui agiamie, va trage linia ce împlinește cercul. Iertați-mi pedantismul, dar știți că cercul e figura care la o circumferință mică are suprafața mai mare. Noi avem granița cea mai mare față de teritoriul cel mai mic. Militărește, nu se poate mai rău.
La granițele actuale, suntem o țară fără viitor. Spre a ne împlini aici rolul european, ne trebuie bastionul ce domină această pozițiune. De aceea, ațintim către cetatea naturală a Ardealului, către Acropola românismului. Aici e centrul, aci inima românismului. Aci, într-un palat fermecat, zidit ca în povești, în vreuna din peșterile Carpaților, s-a adăpostit conștiința de neam. Din acești munți tâșnesc izvoarele râurilor noastre ce cară, spre șesul dunărean, în undele lor, suspinurile fraților. De aci, Șincai și Petru Maior ne-au trimis mărturiile obârșiei noastre latine. De aci au roit dascălii neamului spre a trezi conștiința națională în vremurile de uitare de sine.
De aceea vrem Ardealul și nimic alt. De aceea pot rezuma tot ce v-am spus, rostind și reptând acest singur cuvânt:Ardealul! Ardealul! Ardealul!”
O cuvântare a lui Nicolae Filipescu la întrunirea Ligii Culturale, Iași, 15 martie 1915
Nicolae Filipescu(1862-1916), fost primar al Bucureștiului, a fost unul dintre cei mai importanți membri ai Partidului Conservator. În perioada 1914-1916, spre deosebire de colegii săi de partid, majoritatea germanofili, s-a remarcat ca ferm susținător al intrării României în război de partea Antantei. A murit însă la nici două luni după intrarea României în război și nu a mai apucat să-și vadă visul – România Mare – împlinit.
