All Blacks – începuturile echipei naționale de rugby a Noii Zeelande jpeg

All Blacks – începuturile echipei naționale de rugby a Noii Zeelande

Poate cea mai cunoscută și mai admirată echipă națională de rugby din lume este cea a Noii Zeelande, supranumită și All Blacks. Acest sport a pătruns la antipozi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și a căpătat cu repeziciune numeroși adepți.

La sfârșitul secolului s-a înființat echipa reprezentativă a Noii Zeelande, care avea să susțină primul său meci „internațional” în 1903, în compania Australiei, pe care a învins-o chiar la Sidney. În 1905, această echipă a efectuat un turneu în Marea Britanie, prilej cu care avea să primească și denumirea de „All Blacks”. În legătură cu acest lucru, există două versiuni.

Una din ele, susținută chiar de unul din jucători, Billy Wallace, arată că, după un meci, un ziar din Londra a publicat un reportaj în care îi numea pe neo-zeelandezii, „all backs” (înapoiați). Ulterior însă, dintr-o greșeală tipografică, s-a ajuns la denumirea de „all blacks” (black – negru), păstrată până azi.

A doua variantă susține că denumirea vine de la echipamentul folosit de jucători, care era în întregime negru. În turneul din Marea Britanie, „All Blacks” au pierdut un singur meci, dar și acela pentru că au fost defavorizați de arbitru, care le-a refuzat un eseu valabil.

În 1921 a avut loc primul meci cu reprezentativa Africii de Sud. Rivalitatea dintre cele două echipe, la care s-a adăugat și Australia, s-a transformat între timp într-o competiție sportivă de tradiție, cunoscută astăzi sub numele de Turneul celor trei națiuni (Tri Nations).