⬆

Acordul Sazonov-Diamandy – convenția secretă româno-rusă din 1914

Reorientarea politicii externe românești a fost inițiată înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, la inițiativa Guvernului liberal de la București. România era legată de Puterile Centrale printr-un tratat semnat în secret în 1883, însă acest acord împiedica realizarea principalului obiectiv național: eliberarea românilor din Transilvania și Bucovina, provincii aflate în componența Imperiului austro-ungar. Realizarea acestui obiectiv nu era posibilă decât prin intermediul unei alianțe cu Antanta.

Negocierea unui tratat de alianță cu Antanta s-a dovedit un proces extrem de complex și de durată. Pe toată perioada neutralității (1914-1916) au fost purtate tratative cu puterile Antantei, aproape fără întrerupere. La două zile după Consiliul de Coroană de la Sinaia (21 iulie 1914), unde a fost dezbătută problema intrării României în război, ministrul român la Sankt Petersburg, Constantin Diamandy, informa Bucureștiul că a primit de la ministrul de Externe al Imperiului Rus, Serghei Sazonov, un proiect referitor la încheierea unei convenții româno-ruse. Acest proiect era rezultatul unor tratative îndelungate între români și ruși, anterioare declarării neutralității României, dovedind o reorientare a politicii externe a Bucureștiului anterioară declanșării Primului Război Mondial.

Corespondența anterioară a lui Diamandy cu ministrul român de Externe, Emanoil Porumbaru, oferă indicii despre negocierile privind această convenție. Pe 14 iulie 1914, ministrul român la Sankt Petersburg îl informa pe superiorul său de la București că i-a comunicat lui Sazonov conținutul telegramei cifrate primite de la premierul Ion I.C. Brătianu, iar ministrul de Externe rus a fost ”foarte satisfăcut”.

Proiectului Convenției româno-ruse

Pe 23 iulie, Diamandy anunța: ”Astăzi [...], am avut o întrevedere cu domnul Sazonov. El mi-a remis textul proiectului Convenției eventuale româno-ruse, la care va fi anexată o hartă”. Ministrul român la Sankt Petersburg cerea instrucțiuni pentru trimiterea la București a textului convenției și propunea să o aducă el personal, pentru a oferi explicațiile necesare. Plecarea lui Diamandy spre București a fost însă întârziată, din cauza declanșării războiului între Austro-Ungaria și Serbia, iar Sazonov a insistat ca textul acordului să fie telegrafiat către guvernul român.

Proiectul de convenție propus de ruși prevedea cooperarea militară a României cu Rusia, contra Austro-Ungariei, pentru ”a menține echilibrul balcanic” considerând că agresiunea asupra Serbiei ”tinde a compromite acest echilibru”. Textul proiectului avea trei paragrafe, care prevedeau angajarea României cu toate forțele, în cooperare cu Rusia, împotriva Austro-Ungariei, începând de la data semnării acordului. În schimb, Rusia își asuma obligația ”de a nu înceta războiul contra Austro-Ungariei înainte ca teritoriile din monarhia austro-ungar locuite de populație românească să fie reunite la Coroana României”. Granițele acestor teritorii urmau să fie stabilite conform principiului etnic. România trebuia să se angajeze să nu încheie pace cu Austro-Ungaria fără permisiunea Rusiei. Acordul urma să rămână în vigoare până încheierea păcii între Rusia și Austro-Ungaria.

În forma inițială a proiectului de convenție, guvernul rus excludea ferm ideea neutralității României. Inițiativa Rusiei de cooperare militară cu România a fost privită, la început, cu scepticism de Franța și Anglia, având în vedere relațiile apropiate ale Bucureștiului cu Puterile Centrale și faptul că tronul României era ocupat de un rege german, fidel angajamentelor asumate față de țara sa de origine. Pe 27 iulie, Sazonov a cerut aliaților occidentali o adeziune formală la proiectul de convenție, însă guvernele de la Paris și Londra au considerat acțiunea precipitată.

Neutralitatea României și Acordul secret româno-rus

Proclamarea neutralității României, în urma Consiliul de Coroană de la Sinaia a fost primită cu dezamăgire la Sankt Petersburg, însă guvernul rus nu a renunțat la încercarea de atragere a României de partea Antantei. Într-o serie de telegrame trimise ministrului plenipotențiar al Imperiului Rus în România, Stanisław Koziełł-Poklewski, la începutul lunii septembrie, Sazonov insista ca acesta să explice guvernului de la București că Rusia susține realizarea dezideratului național al României, dacă țara va intra în luptă contra Austro-Ungariei.

Pe 13 septembrie, Sazonov a trimis guvernului de la București o nouă propunere de acord, prin care accepta o neutralitate favorabilă a României. Premierul român i-a comunicat lui Koziełł-Poklewski că acceptă propunerile lui Sazonov, cu anumite condiții. Ion I.C. Brătianu condiționa încheierea acordului de garantarea de către Rusia a granițelor României din acel moment, precum și de delimitarea unei viitoare frontiere în Bucovina în funcție de realitățile istorice ale provinciei. De asemenea, premierul român cerea ca acordul să rămână secret.

Pe 18 septembrie au fost schimbate note diplomatice între Sazonov și Diamandy, moment care a reprezentat încheierea de facto a Acordului secret româno-rus. În document se menționa că ”Rusia se angajează să se opună la orice atingere a statuqou-ului teritorial al României în fruntariile sale. Ea se obligă deopotrivă să recunoască României dreptul să-și anexeze părțile din monarhia austro-ungară locuite de români”. De asemenea, Rusia se angaja să obțină recunoaștere acestui acord de guvernele de la Paris și Londra.

În răspunsul său la nota lui Sazonov, Diamandy menționa că ”în schimbul acestei declarațiuni, sunt autorizat de către d. Brătianu […] să vă spun că România se angajează din partea ei să păstreze o neutralitate amicală față de Rusia până în momentul în care dânsa va ocupa părțile din Monarhia austro-ungară locuite de români”.

Prin ”neutralitatea amicală” menționată în acest acord, guvernul rus înțelegea interzicerea transporturilor de armament destinat Puterilor Centrale pe teritoriul României, precum și facilitarea unor transporturi de acest fel din Rusia către Serbia. Angajamentul Rusiei de a recunoaște ”României dreptul să-și anexeze părțile din monarhia austro-ungară locuite de români” era de natură diplomatică, însă Sazonov nu excludea sprijinul militar în cazul în care România decidea să intre în război împotriva Austro-Ungariei. Însă acest sprijin urma să fie negociat când România va lua o decizie în acest sens.

Foto sus: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (centru) s-a întâlnit cu regele Carol I al României (dreapta) și prințul moștenitor Ferdinand în vara anului 1918, la Constanța