Abuzuri și sprijin acordat dictaturilor militare. CIA în perioada lui Nixon
Perioada administrației Richard Nixon în istoria CIA este plină de surprize de-a dreptul șocante, mai ales pentru cititorii care l-au considerat pe Nixon un președinte de mare anvergură. Documentele scoase de la secret și consultate de Tim Weiner pentru cartea sa, a cărei recenzie o continuam în acest număr, ne dezvăluie un portret extrem de întunecat al președintelui Nixon.
Atât Nixon, cât și Henry Kissinger – consilierul lui pentru siguranța națională – sunt caracterizați drept “obsedați incurabil de acțiuni clandestine și tot ce este secret”. Au folosit intens agenția CIA pentru spionarea americanilor în propria lor țară deși astfel de acțiuni contraveneau Cartei de funcționare a CIA care prevedea în mod explicit spionajul extern și cetățenii străini. Nixon a venit la Casa Albă cu resentimente profunde contra oamenilor de la CIA pe care-i considera liberali de la Harvard, oameni de-ai lui John Kennedy, care l-au ajutat în secret pe Kennedy să câștige alegerile prezidențiale din 1960, alegeri unde Nixon a pierdut cu doar cca 80 000 de voturi. Când vorbea despre acești oameni, Nixon se referea la ei cu calificativul invariabil de “clovnii de la Langley”.
Kissinger – paravanul dintre Nixon și CIA
Henry Kissinger a primit însărcinarea președintelui Nixon de a supraveghea și dirija pe cei de la CIA, el, Nixon refuzând să primească în biroul sau de la Casa Albă vreun om de la CIA Este menționată în carte frustrarea directorului general al CIA Richard Helms care n-a putut să-i vorbească lui Nixon între patru ochi, pe toată perioada cât a fost la Casa Albă. Kissinger devenise de facto comandantul suprem în exercițiu al SUA pe probleme de apărare și siguranța națională, fapt care-l irita pe Helms pentru că primea ordine ilegale de la Kissinger (ca cel privind spionarea cetățenilor americani).
Era una să primești un asemenea ordin ilegal de la președinte și cu totul alta să-l primești de la Kissinger care nu era un conducător ales de poporul american. Mai mult, Nixon împreună cu Kissinger au făcut din Casa Albă o fortăreață de acțiuni clandestine desfășurate fără știrea sau participarea celor de la CIA într-un secret total.
În acest sens sunt ilustrative acțiunile lor în R. P. Chineză unde Casa Albă negocia în secret cu președintele Consiliului de Stat Ciu En-lai, pe la spatele Departamentului de Stat și al celorlalte instituții abilitate în acțiuni externe. Se menționează în cartea lui Tim Weiner fascinația lui Ciu En-lai la aflarea faptului ca toate acțiunile clandestine ale SUA și ale CIA trebuiau aprobate personal de către Kissinger.
Nixon și coruperea politicienilor italieni
Italia s-a “bucurat” de o atenție deosebită din partea lui Nixon care a ordonat coruperea masivă cu milioane de dolari a politicienilor italieni cu vederi conservatoare. Este citat ca exemplu numele lui Giulio Andreotti și al partidului său creștin democrat care au ajuns la putere în Italia cu banii de la CIA. În ultimii lui ani de viață, Giulio Andreotti a colindat tribunalele Italiei apărându-se în procese criminale, inclusiv sub acuzația de omor calificat. A primit condamnări cu suspendare pe considerente de vârstă înaintată.
Până și Dalai Lama este dat exemplu ca lider aflat în solda CIA cu 180 000 de dolari pe an! Pentru dictatorul Cambdogiei, Lon Nol, s-au virat la ordinul lui Nixon, 10 milioane de dolari și un milion de pamflete cuprinzând avertizarea invaziei iminente a militarilor americani în Cambdogia.
Chile: CIA „sponsorizează” o mișcare militară eșuată
Următoarea națiune pe lista de intervenții brutale a lui Nixon a fost Chile și conducătorul ei Salvador Allende. În acest complot împotriva lui Allende sunt înregistrate următoarele cuvinte ale lui Kissinger: “Nu văd de ce trebuie să lăsăm o țară să devină marxistă, numai pentru ca poporul ei este iresponsabil”.
Spre consternarea Casei Albe, Salvador Allende reușește să câștige alegerile în pofida milioanelor de dolari cheltuiți de CIA în sprijinul partidelor din opoziție. Kissinger este descris în cartea lui Tim Weiner într-o stare vecină cu apoplexia expediind următorul telex cifrat la ambasada SUA din Chile: “CONTACTAȚI IMEDIAT MILITARII DIN CHILE ȘI SPUNEȚI-LE CĂ GUVERNUL SUA VREA O SOLUȚIE MILITARĂ ȘI CĂ NOI VOM SPRIJINI MILITARII RESPECTIVI ACUM ȘI ÎN VIITOR... CREAȚI CEL PUȚIN UN FEL DE ATMOSFERĂ DE LOVITURĂ MILITARĂ... SPONSORIZAȚI O MIȘCARE MILITARĂ”.
Totul va fi în van, Allende fiind confirmat de parlamentul chilian cu 153 voturi pentru și 35 contra, ca președinte constituțional ales. Furios, Nixon cere ministrului său de resort, să reducă la jumătate fondurile prevăzute în buget pentru CIA întrucât “6.000 de ofițeri clandestini ai CIA nu pot penetra cercurile înalte ale lumii comuniste”.
Eșecul CIA de a preveni ascensiunea lui Allende la putere l-a adus pe Nixon în situația de a dezmembra CIA și o nouă agenție să fie constituită pentru acțiuni clandestine și spionaj. Dificultatea consta în faptul că parlamentul țării, Congresul, era autorul care a inventat CIA și deci trebuia să participe la refacerea CIA pe alte temelii, dar Nixon nu voia să audă de așa ceva.
Kissinger și restructurarea CIA: „prefer să nu fac nimic”
Voia să se facă totul în secret și a ordonat lui Kissinger să lase totul de o parte timp de o lună și să nu facă nimic altceva decât implementarea acestei măsuri de dezmembrare a CIA. Dar Henry Kissinger n-avea nervii necesari pentru o asemenea cotitură istorică.
Pe un memoriu în acest subiect, înaintat lui spre aprobare de către generalul Haig, aghiotantul său militar, Kissinger a pus următoarea rezoluție de pomină în analele Casei Albe: “Prefer să nu fac nimic. N-am nici o intenție de a suferi de pe urma acestui proiect”.
Henry Kissinger
Nixon ordona lui Richard Helms, directorul general al CIA, să predea conducerea agenției sale, adjunctului său generalul Cushman, iar el, Helms, să rămână de formă șeful spionajului american. Nici această dispoziție prezidențială nu este executată, Helms având curajul de a ignora acest ordin și de a-l izola complet pe Cushman până când acesta și-a cerut transferul de la CIA înapoi la Pentagon. Nixon, care a exclamat furios: “Spionajul este o vacă sacră. N-am făcut nimic de când am ajuns aici asupra acestui domeniu. CIA nu face doi bani”. Dar și-a pus în cap să scape de Helms.
La aproape 3 ani de la alegerea sa ca președinte, Salvador Allende formează o gardă militară numită “Grupo de Amigos del Presidente”, unitate sprijinită logistic de Fidel Castro. Acest act n-a putut fi acceptat de conducătorii militari chilieni care au organizat o lovitură de stat militară la 11 septembrie 1973, care a inclus luarea cu asalt a palatului prezidențial. Allende s-a sinucis cu o armă primită cadou de la Fidel Castro, iar puterea a fost preluată de generalul Augusto Pinochet Ugarte. Dictatura sa a durat 17 ani și a cauzat moartea a zeci de mii de chilieni într-o represiune cruntă numită “Caravana Morții”. Pinochet a murit în decembrie 2006 la vârsta de 91 de ani, sub condamnarea de omor și cu 28 de milioane de dolari în conturi bancare secrete aflate în străinătate. La ora aceasta, Henry Kissinger este urmărit în justiție în tribunale din Chile, Argentina, Spania și Franța de către supraviețuitorii Caravanei Morții. Când Kissinger a devenit ministru de externe, oficiul juridic al Casei Albe l-a avertizat în scris că “cine pune în aplicare o lovitură de stat poate fi asociat la răspundere pentru consecințele naturale și probabile ale acelei acțiuni”.
Nixon și spionarea americanilor
În vara anului 1971 spionarea de către guvernul Nixon a cetățenilor americani a atins apogeul. Ministrul Apărării, Melvin Laird, și șefii Statelor Majore Reunite ale forțelor armate americane foloseau sisteme electronice de ascultare și spionare a lui Kissinger. Erau la curent cu caracterul anticonstituțional al unora dintre acțiunile inițiate de el și subordonații lui.
În SUA este considerată crimă federală instalarea clandestină de microfoane pentru spionarea americanilor. Un alt exemplu: se cunoaște acum că Henry Kissinger a negociat timp de 3 ani cu chinezii și vietnamezii, inclusiv exfiltrarea lui din SUA și transportul lui la Paris de 15 ori fără ca CIA să afle o dată măcar despre aceste acțiuni deplin conspirate.
Scandalul Watergate și CIA
În acest climat de ilegalități și acte criminale sub patronajul președintelui Nixon are loc spargerea birourilor centrale din Washington ale Partidului Democrat, aflate în clădirea Watergate, cu scopul instalării clandestine de microfoane, despre care am menționat mai sus că este considerată de legea americană drept crimă federală. Criminalii sunt prinși în flagrant delict, arestați și anchetați de FBI, spre disperarea Casei Albe care nu reușește să intimideze FBI-ul cu lozinca invocată de Nixon, a primejduirii siguranței naționale.
Pentru a cumpăra pe 2 ani tăcerea criminalilor arestați de FBI, Casa Albă are nevoie de un milion de dolari în bani lichizi pe care-i cere din “bugetul negru” al CIA. Directorul Helms refuză pentru că acest demers l-ar fi costat închisoarea pentru el și ruina pentru CIA. Acest act de curaj l-a costat pe Helms postul de director, fiind înlocuit cu James Schlesinger, președintele în exercițiu al Comisiei pentru Energia Atomică.
Nixon îi propune lui Helms postul de ambasador în URSS, pe care acesta-l refuză politicos, sugerând pe cel de ambasador în Iran. Nixon accepta și-l asigură împăciuitor că poate să mai stea patru luni la CIA până în martie 1973 când împlinea 60 de ani, vârsta formală de pensionare la CIA. Nixon și-a încălcat cuvântul dat lui Helms privind rămânerea în post până la pensionare, un act de o cruzime incalificabilă în opinia lui Tim Weiner. Noul director al CIA primește ordin de la Nixon să “concedieze clovnii de la CIA. Ce folos ne aduc ei? Au adunat acolo 40.000 de oameni ca să citească ziarele”.
În ultimele sale zile ca director al CIA, Richard Helms, a ars două tipuri de documente care ar fi putut ruina instituția dacă ar fi căzut în mâinile lui Nixon sau ale oamenilor lui: primul tip de documente au fost înscrisurile privind experiențele cu LSD și multe alte droguri de alterare a comportamentului mintal pe care el și Allen Dulles le-au aprobat personal cu două decenii mai devreme. Foarte puține probe de acest fel au supraviețuit. Al doilea tip de documente au fost benzile de magnetofon cu înregistrările conversațiilor avute în birourile sale ca director general în ultimii 6 ani și 7 luni. Până la plecarea sa, pe 2 februarie 1973, fiecare bandă de magnetofon a fost arsă.
Prăbușirea CIA ca serviciu de spionaj a început din ziua sosirii noului director general. Schlesinger a stat la CIA 17 săptămâni, timp în care a concediat peste 500 de analiști și peste o mie de agenți clandestini. Ofițerii aflați la post în străinătate au primit telegrame nesemnate prin care erau informați ca sunt concediați. Ca răspuns a primit amenințări anonime cu moartea, fapt care l-a determinat pe Schlesinger să-și pună santinele înarmate în birourile sale.
Planurile ambițioase ale lui Schlesinger de a se permanentiza la CIA s-au năruit în urma actelor criminale ale Casei Albe în lupta ei cu scandalul Watergate. Întregul personal executiv al Casei Albe a fost concediat singurul supraviețuitor fiind Secretarul General, generalul locotenent Alexander Haig, fostul aghiotant militar al lui Kissinger, ajuns acum ministru de externe al SUA.
James Schlesinger este scos de la CIA și numit ministru al apărării, iar în locul lui ca director în exercițiu al CIA este numit William Colby, de 53 de ani, și cu 30 de ani vechime în munca la CIA. Pe 21 mai 1973, Colby a întocmit lista crimelor comise de CIA care, în final, a ajuns la 693 de cazuri concrete de violare a legilor americane.
Sprijinirea juntei coloneilor greci
Unul din cele mai sinistre secrete ale guvernării lui Nixon a fost sprijinul financiar primit de la militarii greci simpatizanți ai juntei militare conduse de colonelul George Papadopoulos, agent recrutat de CIA pe vremea lui Allen Dulles. Acea juntă militară a dat o lovitură de stat în aprilie 1967 și a preluat conducerea Greciei.
În campania de alegeri din 1968, Nixon a primit de la militarii greci 549.000 de dolari în bani lichizi, iar acum în plin scandal Watergate, grecii îi aduceau lui Nixon alte sute de mii de dolari „cash” pentru cumpărarea tăcerii celor arestați în flagrant delict în clădirea Watergate.
Politica oficială americană față de lovitura de stat militară din Grecia a fost de a-i ține la distanță pe coloneii greci, autori ai răsturnării guvernului legal ales. Dar această atitudine glacială a SUA s-a schimbat după inaugurarea lui Nixon în ianuarie 1969 când SUA a devenit singura națiune occidentală în relații prietenești cu junta greacă care-și tortura adversarii politici din Grecia.
Tim Weiner tratează laconic în doar 2 pagini concubinajul deschis dintre CIA și junta coloneilor din Grecia, juntă care va cădea în final de la putere, în urma invaziei de către armata Greciei a Ciprului și răsturnarea guvernului arhiepiscopului Makarios. Este un alt exemplu de inaptitudine din partea CIA care n-a prevăzut și informat Casa Albă despre această nouă aventură militară a coloneilor greci. Această aventură se va termina cu mulți morți și răniți inclusiv cu asasinarea ambasadorului american în Cipru, Rodger Davies și a rezidentului CIA din capitala Greciei, Richard Welch. Ambasadorul american la Atena din acea perioadă, Jack Kubisch, va declara că la Atena el a văzut pentru prima oară în viață “prețul teribil pe care guvernul SUA trebuie să-l plătească când se asociază atât de strâns ...cu un regim represiv”.
Parte a acestui preț a fost consecința lăsării CIA să croiască politica externă a SUA. La 8 August 1974 Richard Nixon a demisionat din funcția de președinte, caz fără precedent în istoria SUA și care face obiectul a numeroase studii, cărți și chiar filme artistice de lung metraj. Locul sau a fost luat de vicepreședintele SUA, Gerald Ford, conform prevederilor constituției americane.
Directorii CIA
1. Viceamiral Roscoe Henry Hillenkoetter – 1 mai 1947 – 7 octombrie 1950
2. General Walter Bedell Smith – 7 octombrie 1950 – 9 februarie 1953
3. Allen Welsh Dulles – 26 februarie 1953 – 29 noiembrie 1961
4. John Alexander McCone – 29 noiembrie 1961 – 29 aprilie 1965
5. Viceamiral William Francis Raborn – 29 aprilie 1965 – 30 iunie 1966
6. Richard McGarrah Helms – 30 iunie 1966 – 2 februarie 1973
7. James R. Schlesinger – 2 februarie 1973 – 2 iulie 1973
8. William Colby – 4 septembrie 1973 – 30 ianuarie 1976
9. George H.W. Bush – 30 ianuarie 1976 – 20 ianuarie 1977
10. Amiral Stansfield M. Turner – 9 martie 1977 – 20 ianuarie 1981
11. William Joseph Casey – 28 ianuarie 1981 – 29 ianuarie 1987
12. William Hedgcock Webster – 26 mai 1987 – septembrie 1981
13. Robert Michael Gates – 6 noiembrie 1991 – 20 ianuarie 1993
14. Robert James Woolsey – 5 februarie 1993 – 10 ianuarie 1995
15. John Mark Deutch – 10 mai 1995 – 15 decembrie 1996
16. George John Tenet – 11 iulie 1997 – 11 iulie 2004
17. Porter Johnston Goss – 24 septembrie 2004 – 5 mai 2006
Din 2006, activitatea CIA avea să fie coordonată de directorul National Intelligence.