A condus o femeie Imperiul Roman? Cazul Severinei, soţia lui Aurelian

După domnia lui Claudius al II-lea Gothicus imperiul cunoaşte o scurtă perioadă de stabilizare odată cu Aurelian, care îl reunifică, caută să limiteze inflaţia şi fortifică Roma, toate acestea în numai cinci ani. Spre deosebire de predecesorii săi, Aurelian se pare că nu utilizează imaginea împărătesei ca mijloc de propagandă decât în ultimul an de domnie. Dar cazul ei este mai interesant decat ne-am inchipui.

In surse o regăsim în Historia Augusta[1]şi la Zonaras[2], dar nu i se menţionează numele. Este probabil fiica lui Ulpius Crinitus, de rang consular la Roma în timpul la Valerian şi se speculează că ar descinde din Traian cu care chiar seamănă, dar afirmaţia este exagerată[3]. Domneşte alături de Aurelian în perioada 270-275 şi primeşte titlurile de Augusta, mater castrorum, mater senatusşi mater patriaeabia în 274. În interregnul dintre Aurelian şi Tacitus are capacitatea de a emite monedă pentru câteva luni. Primii ani de domnie sunt învăluiţi în mister, iar când apare într-un final în mărturiile publice adoptă tot rolul tradiţional şi conservator. Sa fi avansat ea in urma mortii lui Aurelian intr-o pozitie de putere nemaivazuta pana atunci in lumea romana? Sa vedem ce ne spun datele.

Succesul lui Aurelian pe plan militar şi civil se reflectă şi în iconografia portretistică, ca de pildă capul de la Brescia. Stilul mai geometrizant şi mai abstract al lui Gallienus îl întâlnim şi la el, dar fără frizura şi barba filosofului, ci pe modelul soldăţesc. Date fiind victoriile asupra goţilor şi Zenobiei în ampania de reunificare a imperiului, axarea pe virtutea militară nu este surprinzătoare.

În reprezentările publice ale Severinei referinţele militare nu figurează în mod special, iar titulatura face abatere de la cea a predecesoarelor. Severina nu primeşte titlul de Augusta decât în 274, dar inscripţii care o onorează apar şi înainte. În afară de Augusta, titlu frecvent, la fel de des întâlnit este şi epitetul de coniunx, specific pentru acest secol. Nicio inscripţie însă nu o descrie ca sanctissima, deşi şi acesta este relativ comun.

În schimb apare un titlu nemaifolosit din timpul lui Maximin Thrax :pia/piissima, care îndeplineşte aceeaşi funcţie de onorare a pietăţii. Probabil epitetul apare pentru că Aurelian îşi subliniază propria pietate în anumite serii numismatice care îl înfăţişează cu personificarea conceptului de pietassacrificând la un altar. Oferindu-i acest titlu Severinei, Aurelian nu doar că transferă propria pietate soţiei, dar îşi amplifică propria virtute. Conceptul implică şi ideea de stabilizare a statului şi domniei.

Nu este singura particularitate a titulaturii Severinei. Inscripţiile o mai onorează şi ca personificare a Victoriei sau ca domina. Înaintea ei, rămăşiţele epigrafice o mai celebrează pe Tranquillina drept zeiţă, dar într-o inscripţie din Pannonia Severina este onorată ca încarnare a zeiţei Nike[8]. Dată fiind recurenţa temei Victoriei/Nike în materialul epigrafic al lui Aurelian, nu este surprinzătoare apariţia sa în inscripţiile consoartei. Ce frapează mai mult este epitetul de domina, care mai apare într-o singură inscripţie a Saloninei, dar în timpul lui Aurelian îl întâlnim şi pe monede. Folosirea sa sugerează transformarea progresivă a epitetelor dominus/dominaîn titulatură oficială.

Doar două inscripţii rămase o prezintă pe Severina în postura de mater, dintre care una din Pola în Regio X, Italia de Nord, ca mater castrorum, epitet rezultat probabil din relaţia personală a împărătesei cu trupele staţionate aici, căci Epit. de Caes. menţionează că Aurelian şi armata sa staţionează la Placentia, Fortunae, Ticinum[10]. Cealaltă inscripţie din Tarragona cuprinde titulatura întreagă, mater castrorum et senatus et patriae. Referinţele oricum par puţin ciudate, întrucât împărăteasa nu concepe un moştenitor, dar ele pot fi considerate simbolice.

Pentru că Severina nu primeşte titlul de Augusta decât abia în 274 şi pentru că titulatura are conotaţii tradiţionale, deducem că rolul său în propagandă este cu totul secundar. Sursele epigrafice se situează în Italia (Verona, Clusium), Pannonia (Rodosto), Asia (Smyrna), Africa (Augusta Semta) sau Spania (Tarragona).

Monede nu există înainte reformei monetare a lui Aurelian. Poate că împăratul a dorit să-şi asume pe deplin refacerea statulului, după cum se întrevde din multele legende care îl onorează ca restaurator al Orientului. Numismatica Severinei, similară cu cea a Tranqullinei, se axează în principal pe tema armoniei şi stabilităţii mariajului. Aşadar, cel mai popular revers este cel cu personificarea concordiei. Diferenţa dintre împărătesele de la început şi una dintre ultimele ale acestei perioade constă în epitetele ascoiate cu conceptul :concordia Augg. Celebrează mariajul, prin urmare, reversul îi înfăţişează pe cei doi ţinându-se de mână. Celălalt tip numismatic ilustrează o personificare a armoniei sub legenda concordia militum. Propaganda echivalează iarăşi armonia şi stabilitatea din imperiu cu stabilitatea mariajului.

În ciuda limitărilor, Severina tot beneficiază de mai multe emisiuni decât Tranquillina. Monedele sale o mai figurează pe Venussau pe Iuno, divinităţi standard. Ca la majoritatea împărăteselor-soldat, Iuno Reginacu patera şi sceptrul funcţionează ca liant cu tărâmul divin. Este şi o paralelă la relaţia pe care Aurelian o construieşte cu Iupiter, care apare pe monedele sale ca Iovi Conservatori, care îi oferă împăratului globul simbolizând lumea. Scena învestiturii amintea soldaţilor, principala ţintă a propagandei, că dreptul la guvernare al împăratului este sub auspiciile divinităţii, deci loialitatea faţa de el echivala cu cea faţă de Iupiter. Prin asocierile acestea mariajul imperial este sinonim cu mariajul divin transpus pe plan terestru.

Pe scena ideologică mai apare şi Venus Felix (fig. 30), imagine care face aluzie nu doar la începuturile de glorie ale imperiului, ci şi la o epocă mai familiară, cea a lui Gallienus. În sfera abundenţei, prosperităţii şi protecţiei divinităţii se înscriu şi laetitia sau abundantia, regăsite pe multe emisiuni din epocă, ceea ce justifică folosirea Severinei ca vehicol de propagandă pentru calităţile domniei. Ceea ce frapează este lipsa unor monede care să celebreze şi altceva în afară de armonia imperială şi militară în condiţiile în care regimul său este unul dintre cele mai stabile ale epocii.

Un posibil motiv al includerii Severinei în programul propagandistic îl constituie campaniile din est împotriva Zenobiei, care din 268 conduce efectiv Palmyra şi care îşi consolidează puterea prin campanii în Arabia, Iudeea, Syria şi Egypt, devenind o ameninţare directă la tron. Aurelian o confruntă în vara lui 272, capturând-o şi defilând cu ea prin oraşe până la Roma[21]. Finele acestor campanii de readucere a teritoriului sub control roman impunea probabil o prezenţă feminină subordonată, tradiţională, ca exemplu de adecvare în comparaţie cu o conducătoare cu o reală putere politică. Neavând surse, putem doar presupune că Aurelian a dorit să o reducă pe Severina la obscuritate. Nu putem dovedi legătura dintre reformele monetare din 273-274 şi apariţia Severinei pe monede. Putem cel mult interpreta decizia sa ca o reacţie la autoproclamarea Zenobiei ca Augusta în 272[22], ca o modalitate de a contrasta necuviinţa Zenobiei şi virtutea Ulpiei Severina.

Situaţia devine mai interesantă după moartea lui Aurelian, când sunt opt luni de interregn între el şi Tacitus, vreme în care s-a avansat ipoteza că Severina ar fi controlat imperiul[23], un eveniment fără precedent, şi se pare susţinut de dovezile numismatice. În ultimul an de domnie a lui Aurelian officinaedivizate se găsesc la Roma, Ticinium şi Antiohia ;la Roma erau două pentru împărăteasă, iar după moartea lui Aurelian toate cele şase produc emisiuni doar pentru Severina. Aceeaşi realitate se poate urmări şi la Ticinum şi Antiohia, ba mai mult, ultimele emisiuni ale Severinei poartă legenda concordia militum, potrivită pentru o femeie care încearcă să revendice controlul asupra imperiului.

Ideea interregnului pare mai degrabă un mit. Doar două surse menţionează o astfel de situaţie politică, Historia Augustaşi Aurelius Victor, ultimul povestind despre o colaborare de şase luni între armata din Thracia şi senat, până ce este desemnat Tacitus împărat[25]. Pentru determinarea duratei unui interregn, trebuie să ne raportăm la sursele numismatice, dintre care cruciale sunt cele alexandrine, care sugerează că perioada dintre moartea lui Aurelian şi ascensiunea lui Tacitus nu ar fi depăşit unsprezece săptămâni[26].

Din numismatică deducem că Aurelian încă mai era recunoscut împărat la finele lui august 275, iar un document din Oxyrhynchus datat la 19 octombrie pledează de asemenea pentru menţinerea sa la putere[27]. Oricum, într-un pasaj ulterior din Historia Augustaautorul se referă la Tacitus şi Florian ca regenţi între Aurelian şi Probus, ideea de interregn comportând deci poate un alt sens în epocă[28].

Revenind la monedele Severinei, toate sunt post 274, iar Alexandria nu emite decât din august 274[29], ceea ce face mai plauzibilă ipoteza unei coregenţe cu Aurelian care ar explica controlul său în cele zece-unsprezece săptămâni după moartea împăratului, ipoteză susţinută şi de legenda Providentia Deorum. Cât despre legenda concordia militum, o putem explica prin încercarea împărătesei de a câştiga loialitatea trupelor după Aurelian, cu atât mai mult cu cât nu avem în paralel monede omoloage. La Antiohia se sesizează o modificare în ştanţare, iar una dintre monede foloseşte în loc de concordia Augg. singularul Aug.[30].

În orice caz, numismatica Severinei o promovează într-o manieră fără precedente prea mari la celelalte personaje imperiale feminine, iconografia puternic militarizantă asociind-o explicit cu armata. Indiferent dacă este vorba despre un statul aparte în timpul interregnului, sau despre o amplificare a relaţiei lui Aurelian cu armata, figura împărătesei se axează pe armonia dintre conducător şi armată.

După cum este de aşteptat în acest secol, nici pentru Ulpia Severina nu deţinem portrete identificabile, situaţie cu atât mai puţin surprinzătoare cu cât ea nu figurează în propaganda imperială decât după 274, deţinând până atunci un rol cu totul neglijabil. Câteva caracteristici putem trasa din iconografia numismatică, ce sugerează o figură relativ masculină :ochi mari, nas drept şi lung, sprâncene dese, obraji subţiaţi, gură şi bărbie mici. Scheitelzopffrisur cuprinde o pleată care ajunge spre frunte, este dublată şi îndoită sub cunună. Portrete discutabile se află la Berlin, Staatliche Museen, Antikenabteilung, Museo del Palazzo dei Conservatori din Roma sau Museo Torlonia, dar imaginile fie deviază de la iconografia monedelor, fie sunt degradate sau refăcute astfel încât identitatea devine dificil, dacă nu imposibil de verificat[31].

[1]HA, Vita Aur. 45.5., 50.2.

[2]Zon. 12.27.

[3]Watson 1999, 113. Numele de Ulpia sugerează o origine din Dacia.

[8]Watson 1999, 184.

[10]Epit. de Caes. 35.2-3.

[21]Potter 2004, 272.

[22]Zos. 1.39.2.

[23]Göbl 1993, 246.

[25]Aur. Vict., Caes.35.9.-36.1.

[26]Watson 1999, 110.

[27]Watson 1999, 224-225.

[28]HA, Tac., 14.5.

[29]Watson 1999, 114.

[30]Watson 1999, 113.

[31]Pentru controversele acestor sculpturi vezi Bergmann 1977, Felletti-Maj 1958 sau Wegner 1979.