A apărut primul număr din 2020 al revistei Historia. Iată sumarul!
Primul număr Historia din 2020 este acum pe piaţă. Poveşti, portrete, istorii mari şi istorii mici, toate umplu paginile numărului de ianuarie pe care îl puteţi găsi la orice punct de distribuţie a presei (chioşcuri de ziare, punctele Inmedio şi benzinării), dar şi în format digital pe platforma paydemic.com.
Mâinile sus! Banii sau viaţa? Tâlharii terorizau satele din perioada interbelică şi umpleau paginile ziarelor – cititorii urmăreau cu sufletul la gură adevărate seriale de aventuri, în care „eroii” erau bandiţi precum Niculiţă, Terente, Coroi, Berilă (al cărui nume a rămas în folclor pentru condamnarea lui la ocnă pe viaţă), Mantu şi alţii. Aşadar, tâlharii României Mari devin şi subiectul dosarului din această lună. Un text dinamic, cu peripeţii, bogat ilustrat (caricaturile din perioadă sunt teribil de amuzante) care pune sub lupă banda Tomescu-Munteanu.
Ştiaţi că celebrul pictor Jean-Étienne Liotard, „turcul” din Geneva, a poposit şi pe plaiurile moldoveneşti în secolul al XVIII-lea? Călătoria sa, dar mai ales tablourile sale orientale sunt o radiografie a epocii; astăzi, picturile sale cu ţărăncuţe şi portrete de domnitori şi domniţe fac parte din expoziţii importante ale lumii, precum cea de la Luvru sau parte a colecţiei Cabinetului de Stampe din Berlin. Citiţi povestea lui Liotard în paginile noului număr.
Nu este lăsată de izbelişte nici istoria militară sau cea politică. În perioada 31 august-3 septembrie 1944 Armata 15 Aeriană a planificat și executat o misiune dificilă, intitulată sugestiv ,,Reunion” (Reunirea), prin care a reușit să-i evacueze pe calea aerului pe toți aviatorii americani și britanici din România, înainte ca trupele sovietice să ajungă la ei.
Citiţi, aşadar, în primul număr Historia din 2020 povestea lui Chopin, detalii ascunse de la Paris – misiunea diplomatică pe care Ionel Brătianu a condus-o în 1919 –, şi multe alte istorii, toate scrise pe muzica jazz a anilor ’20.
Nu uitaţi de abonamentele pentru revista în format fizic, care sunt cu până la 51% mai mici faţă de preţul de la chioşc şi pentru care studenţii şi pensionarii beneficiază de o extra reducere de 10%. Abonamentele pentru revista în format digital au parte şi de un concurs special.
Aşadar, luaţi, citiţi şi vă bucuraţi de istorie!