A apărut Historia de aprilie! De acum, în noul format de 100 de pagini
Historia de aprilie este acum la toate punctele de distribuţie a presei şi nu oricum, ci într-un nou format de 100 de pagini. Exact, de acum, în fiecare lună, vă puteţi bucura de mai multe pagini cu poveşti, mărturii, dezvăluri, istorii care de mai de care, toate ilustrate minunat, într-un format nou-nouţ.
S-a furat Aviaţia! În dosarul acestei luni prezentăm unul dintre motivele pentru care România Mare nu a putut fi apărată – corupţia. În timpul domniei Regelui Carol al II-lea s-au pus la cale afaceri care au afectat grav sistemul naţional de apărare. Simplu: statul a achiziţionat din străinătate avioane vechi şi uzate pe care le-a plătit ca aparate de zbor noi.
Şi dacă tot vorbim de aviaţia din România, vă propunem un zbor deasupra Africii. Da, da, deasupra Africii. În perioada 1933-1935 formaţii de câte trei avioane românești au realizat două raiduri aeriene deasupra Africii – acestea fiind unele dintre cele mai mari performanţe ale aviaţiei române. Povestea raidurilor este urmărită de pe jurnalul de bord al unuia dintre aviatori. Citiţi revista şi în paginile ei veţi vedea cum arătau piramidele fotografiate de sus, în perioada interbelică.
Şi, acum, partea colorată a revistei. Avem, pe de o parte minunata tradiţie japoneză a florilor de cireş – sakura – cu sărbătoare sa – hanami. Citiţi acest articol sub un cireş înflorit şi vă veţi simţi mai aproape de Ţara Soarelui Răsare. Pe de altă parte, avem călătoria pe tărâmul parfumat al Provence-ului. Un reportaj de călătorie colorat, cu opriri în Aix-en-Provence, Marsilia şi Arles. Este un material care trebuie citit şi recitit, pentru a bucura ochiul şi sufletul. Străduţe, arhitectură, fântâni impozante, mâncare delicioasă, ateliere de pictură impresionistă – toate rupte din tablourile lui Cezanne şi van Gogh.
Numărul de aprilie vă aduce şi două portrete… italiene: Luigi Longo şi Salvatore Ferragamo. Pe de o parte, avem unul dintre liderii comunismului italian, iar pe de altă parte avem un celebru designer de pantofi. Vă lăsam pe voi să aflaţi destinul fiecăruia în paginile acestui număr.
Aşadar, noul număr Historia cu 100 de pagini poate fii găsit la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 aprilie – 14 mai, dar şi în format digital pe paydemic.com. De asemenea, nu uitaţi că format electronic puteţi citi orice produs Historia: numărul lunar sau Historia Special (trimestrial). Ba mai mult, vă puteţi chiar şi abona, iar acest lucru vine la pachet cu numeroase avantaje:
• Numerele cumpărate vor rămâne în contul dumneavoastră paydemic pe termen nelimitat
• În cazul în care vă achiziţionaţi un abonament, pe durata acestuia primiţi toate produsele Historia apărute în acel interval (numărul lunar al revistei Historia, numărul trimestrial al revistei Historia Special, dar şi numele tematice exclusiv digitale)
• Pe durata abonamentului aveţi acces la întreaga arhivă digitală Historia