A apărut ediția de martie a revistei Historia | SUMAR png

A apărut ediția de martie a revistei Historia | SUMAR

Deși timpul nu prea o arată, primăvara a venit – măcar prin mărțisoare, flori parfumate, dar și prin ediția de martie a revistei Historia. Este o încântare, o bucurie de număr, așa cum se cuvine când se schimbă anotimpul, dar mai ales când sărbătorim frumosul. Revista Historia de martie este de găsit la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare și benzinării), dar și în format digital pe platforma paydemic.com

Dosarul lunii pune reflectoarele pe Elisabeta, prima regină a României. Cum am fi putut sărbători altfel, laolaltă, luna femeii, dar și 140 de ani de la proclamarea regatului României? O personalitate pe cât de importantă în istoria noastră, pe atât de discretă în apariție, Regina Elisabeta este cea care, alături de Regele Carol I, a construit România modernă și independentă. Viața Elisabetei este într-adevăr una a luminii și a umbrelor, dar mai ales unui nor întunecat care a urmat-o până la moarte: pierderea singurului copil, principesa Maria, și durerea de a nu putea dărui dinastiei niciun moștenitor – iată, așadar, povestea unei femei care a pierdut 18 sarcini. Pentru a acoperi acest imens gol, Elisabeta și-a dedicat întreaga viață binefacerii și culturii: a fost „Mama răniților” în timpul Războiului de Independență, a adus în Crucea Roșie în România, a ridicat zeci de instituții de caritate (pentru ajutorarea bolnavilor, săracilor, femeilor singure, copiilor), dar și multe centre de meșteșug. 

A iubit arta și artiștii – ea fost cea care a adus costumul popular în rândurile aristocrației, purtându-l cu mândrie la Peleș și la Cotroceni. A crezut în oameni cu toată ființa și a suferit enorm când a fost trădată. Toată viața a fost bolnavă, perioade lungi petrecându-le în prezența doctorilor. Deși nu s-a implicat vizibil în politică, precum Regina Maria, Elisabeta a fost sfătuitorul de încredere al regelui – lucru pe care avem să îl află din scrisorile dintre cei doi. Citiți, așadar, portretul primei regine a României, un dosar lucrat cu dragoste și migală, însoțit de o serie superbă de fotografii inedite din colecția Arhivelor Naționale Române, Cabinetului de stampe al Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național de Istorie a Românie și multe altele. În plus, aveți parte și de o surpriză: câteva dintre fotografii sunt colorizate și publicate în premieră în acest număr.


H 230 04 jpg jpeg

Purcedem, în paginile revistei, într-o călătorie prețioasă în Evul Mediu – o scurtă incursiune în ateliere de orfevrărie ale aurarilor și argintarilor din veacurile de demult. Și tot din perioada Evului Mediu scoatem la înainte un subiect mai... intim: igiena, băile termale și semnificația lor. De ce semnificație? Iată: Se domolesc tristeţea și durerea prin somn și băi? Asta se întreba, în jurul anului 1260, teologul de vârf al Occidentului medieval, Toma de Aquino. V-am stârnit curiozitatea, nu-i așa?

Citește și: Abonează-te la „Historia”, cea mai citită revistă de istorie din România

Apoi, sărim câteva secole și ajungem în perioada interbelică și, apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, urmând firul Alianței militare dintre România și Polonia, care împlinește în acest an 100 de ani. Povestea îl are în centrul ei pe Jan Kowalewski, militar și om de bază al serviciului secret de informații, de acțiunile căruia au depins cea de-a Doua Republică Poloneză, URSS și România. Și vă mai spunem atât: el este cel care l-a ajutat pe Carol al II-lea să ajungă în exil, în Portugalia.

Și pentru că martie este luna femeii o sărbătorim cu o paletă de portrete. Cu nume mai mult sau mai puţin cunoscute, dar cu isprăvi bune de povestit, fără a se încadra neapărat în categoria de mari fapte (și ce bine, căci micile istorii sunt cel puţin la fel de interesante precum cele mari), personajele feminine din acest număr au scris, cu sau fără intenţie, rânduri (dacă nu pagini) de istorie, care merită parcurse. Și tot în aceeași notă elegantă, găsiți și istoria brandului de lux, Hermes. 

Luați, citiți și vă bucurați de istorie!

Revista Historia nr. 230 o găsiți la orice punct de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării), dar și în format digital pe platforma paydemic.com