9 mai sau sărbătorirea înfrângerii ideologice

Această dată a crescut în valoare mitologică prin organizarea unor parade militare impresionante prin care centrul de putere de la Kremlin vrea să demonstreze că a făcut ceva pozitiv în istorie. Tancurile sovietice au reuşit să înfrângă diviziile Wehrmacht-ului şi hidra nazistă prin ocuparea oraşului Berlin, acolo unde se ascundea Adolf Hitler, temutul dictator ce ordonase atacarea Uniunii Sovietice în iunie 1941.

Victoria împotriva nazismului este simbolul care justifică menţinerea la putere a liderilor care-şi hrănesc autoritatea din trecutul comunist şi se face totul pentru ca demonstraţiile de forţă militară să fie cât mai impresionante în fiecare an. Oare este ceva de sărbătorit pe 9 mai? Oare poporul rus a avut ceva de câştigat în urma Marelui Război pentru Apărarea Patriei sau este totul o făcătură a aparatului de propagandă?

Ziua de 9 mai nu are vreo valoare istorică. Actele capitulării au fost semnate pe 8 mai 1945, dar Iosif Vissarionovici Stalin a vrut să separe succesul militar de cel al aliaţilor anglo – saxoni şi a hotărât că supunerea Germaniei s-a făcut când a vrut el, adică din 9 mai, ora 2 noaptea. Dacă dictatorul a dorit, aşa s-a scris istoria până-n prezent. Cum poporul rus nu trebuie să gândească, aşa o să fie şi mai departe. Chiar cărţile perioadei comuniste precizau că oficialii germani au fost de acord cu capitularea necondiţionată în data de 7 mai 1945 la Reims şi încetarea focului urma să intre în vigoare de la prima oră a zilei de 8 mai. Capitularea a fost hotărâtă de personalităţi de rang înalt din ambele tabere şi care aveau acordul superiorilor pentru această misiune deosebit de importantă. Documentul a fost întărit pe 8 mai prin semnăturile unor personalităţi cu rang şi mai înalt. Trupele germane din partea occidentală a continentului se predaseră în masă chiar şi înainte de încheierea actelor şi numai cele ce înfruntau forţele sovietice continuau să riposteze pentru că ştiau cu cine au de-a face şi că nu se pot aştepta la ceva bun din partea poliţiei politice staliniste. Dacă trebuie să alegem o zi pentru finalul ostilităţilor în Europa, data armistiţiului este cea de 8 mai.

Este interesant de precizat că 9 mai nu este o zi a victoriei, ci a fost una care simbolizează dezastrul strategic. Cum se explică această afirmaţie? Simplu. Iosif Stalin a dorit să distrugă tot ceea ce însemna Occident şi lume liberă pentru a impune sistemul comunist cu lagăre de exterminare peste tot. Uniunea Sovietică trebuia să cucerească Europa şi Armata Roşie a jucat perfect acest rol în prima parte a conflagraţiei. Au fost ocupate aproape fără pierderi jumătate din Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Basarabia, Herţa şi Bucovina de Nord. Calculele strategice au fost date peste cap de către luptătorii finlandezi în 1939, dar tot au fost ocupate nişte ţinuturi ale ţării nordice. O întreagă armată sovietică a fost îngropată pentru atingerea obiectivului de comunizare a vecinului slab înarmat, dar nu prea există astăzi gânditori în spaţiul rusesc care să se întrebe de ce era nevoie de un ţinut în care inamicul nazist nu avea cum să ajungă şi să desfăşoare importante efective militare. Iosif Stalin a nimicit o altă parte a etniilor supuse experimentului politic pentru atingerea unei fantezii ideologice.

Atacul german din 22 iunie 1941 a provocat o serie de înfrângeri cum nu s-au mai văzut în istorie şi numai prin pierderi umane şi materiale incredibile s-a reuşit respingerea trupelor germane şi înfrângerea diviziilor Wehrmacht-ului în mijlocul Europei. Acesta este succesul sărbătorit an de an şi mai sunt veterani ce se fălesc cu medaliile strălucitoare la paradele zgomotoase. Planificatorii de la Kremlin au ştiut şi ştiu că a fost un dezastru. Armata Roşie n-a reuşit să ocupe întreaga Germanie şi, în plus, a întâlnit pe Elba o oştire americană ce suferise pierderi umane minime după standarde sovietice. Mai avea la dispoziţie şi un sistem logistic ce permitea aprovizionarea cu orice cantitate de muniţii şi alimente. Aviaţia de bombardament strategic şi cea de vânătoare erau net superioare tehnologic aparatelor cu stele roşii pe aripi, diferenţele fiind vizibile şi prin compararea armamentului livrat părţii sovietice cu grele sacrificii umane şi materiale. În plus, industria nu era afectată de desfăşurarea ostilităţilor şi putea să livreze arme de mare putere în orice cantitate. Continuarea războiului pentru expansiunea comunismului ar fi fost o sinucidere fără refacerea industriei constructoare de maşini şi Stalin n-a riscat un atac bruscat, mai ales că populaţiile proaspăt cucerite încă nu erau supuse ideologiei de stânga.

Kremlinul roşu a continuat să viseze că o să ocupe întreaga Europă în numele ideologiei comuniste şi a intrat în competiţia militară cu SUA. Iosif Stalin a murit în anul 1953, dar urmaşii de la putere au continuat pe aceeaşi linie până-n zilele noastre. Resursele subsolului au fost consumate fără milă pentru a construi armade de tancuri şi avioane cât să întunece cerul. N-au fost uitate armele nucleare ce puteau să extermine ideea de civilizaţie pe planetă.

Sărbătorirea zilei de 9 mai este doar un prilej pentru a demonstra poporului înrobit că fără puterea celor de la Kremlin nu există viitor luminos şi că masele de sclavi pot să piară pentru slava ideilor celor întâmplător ajunşi la conducere. Scoaterea tancurilor pe străzi are şi un alt sens: masele trebuie să tremure în faţa monştrilor metalici şi să nu se gândească să se revolte. Blindatele sunt acele sisteme de arme ce sunt concepute de către dictatori în primul rând împotriva propriului popor.

9 mai face parte din mitologia dictaturii comuniste pentru a ţine în frâu popoarele cucerite şi care trebuie să muncească şi să piară pentru fanteziile liderilor. Nu contează numărul de victime şi se vede foarte clar această politică în Ucraina anului 2022. Oare până când poporul rus, denumire generică pentru cele 193 de etnii ce locuiesc în vastul imperiu, o să mai fie nenorocit de conducători ce nu ştiu decât să dezvolte organismul militar pentru a duce o politică mondială? Ce interes au oamenii de rând să piară prin Africa şi Asia în timp ce abia dacă au ce să pună pe masă în fiecare zi?

Bibliografie minimală

Hart, Liddell, Istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, vol. I, II, Editura Lider, Editura Orizonturi, Bucureşti, f.a.

Launay, Jacques de, Mari decizii ale celui de-Al Doilea Război Mondial, Bucureşti, 1988.

Loghin, Leonida, Al Doilea Război Mondial, Editura Politică, Bucureşti, 1984.

Solonin, Mark, Butoiul şi cercurile, Polirom, Iaşi, 2012.

Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, Antet, f.a.