⬆

Romanul "Adio, arme", cu cele 47 de finaluri alternative imaginate de Hemingway, publicat în SUA jpeg

10 scriitori sinucigaşi…

Deşi imaginea artistului torturat de proprii demoni a devenit destul de stereotipicã, aproape arhetipalã, ea are totuşi fundamente pe care le regãsim în numeroasele exemple de scriitori extrem de talentaţi care au suferit de boli mintale ce au contribuit la degenerarea lor emoţionalã treptatã. Fiecare artist are o dozã de nebunie, fãrã de care însã poate cã nu ar mai putea crea…Van Gogh avea momente de disperare şi halucinaţii, când nu putea sã lucreze, iar când putea o fãcea într-un extaz vizionar extrem. Beethoven era faimos pentru lungile sale perioade de melancolie. William Blake, romanticul, era considerat un lunatic notoriu. O parte din dereglarea mintalã genereazã capodopere, dar altã parte conduce la autodistrugere. Iatã 10 autori faimoşi care fie au comis suicid, fie cel puţin au încercat…

Jack London. Autor al unor romane precum ” The Call of the Wild” sau ”White Fang”, Jack London era un personaj bizar, energic, înţesat cu idei socialiste. Când mama sa era însãrcinatã, a încercat şa se sinucidã cu o supradozã de laudanum şi trãgându-şi un glonţ în cap, care însã a deviat. London ajunge sã fie un pirat, un cãutãtor de comori şi un revoluţionar, nu rareori susţinând asasinatul politic sau genocidul, în funcţie de moment. Se crede cã era bipolar, iar deseori exagera cu alcoolul. Fire suicidalã şi el, este posibil sã se fi omorât cu o supradozã de morfinã.

Kurt Vonnegut. Poate cel mai bine cunoscut pentru romanul ”Slaughterhouse-Five”, o satirã despre propriile experienţe din timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, Kurt Vonnegut s-a nãscut probabil cu o sãmânţã de boalã mintalã. Mama sa s-a sinucis în 1944 cu somnifere. Vonnegut se considera un spirit umanist şi neglija în bunã mãsurã preceptele religioase. Scrierile sale conţin ceva din seva umoristicã şi întunecoasã a lui Mark Twain, pe care îl venera. Suferea de depresie şi a încercat sã se sinucidã în 1984. Fiul sãu Mark a fost diagnosticat cu tulburare bipolarã şi prezenta şi simptome de schizofrenie.

Hunter Thompson. Fondatorul jurnalismului Gonzo, Thompson şi-a câştigat faima datoritã cãrţii ”Fear and Loathing in Las Vegas”, şi unei vieţi personale tumultoase, pline de momente de nebunie, droguri, alcool şi o pasiune pentru pistoale. Nesãbuinţa îl aduce în pragul morţii, mai ales prin aventurile sale cu Hell’s Angels, dar aceştia, când îşi dau seama de intenţiile sale sinucigaşe, îl îndepãrteazã. Anii cei din urmã şi-I petrece la o fermã din Colorado, iar moartea survine în urma unei rãni provocate cu o armã de foc în 2005. Nota sa de adio suna astfel:”Gata cu jocurile. Gata cu bombele. Gata cu plimbarea. Gata cu distracţia. Gata cu înotul. 67. Adicã cu 17 peste 50. Cu 17 ani mai mult decât mi-aş fi dorit. Plictisealã. Sunt mereu ţâfnos. Nu mai sunt amuzant pentru nimeni. Începi sã devii lacom. Poartã-te ca la vârsta ta. Relaxeazã-te – nu te va durea”.

Sylvia Plath. Plath suferea de o depresie teribilã, în timpul facultãţii a fost supusã terapiei electroconvulsive şi cu insulinã, încercând sã se sinucidã. Multe dintre aceste experienţe le-a transformat în artã prin redactarea romanului semi-autobiografic ” The Bell Jar”. Încearcã iar sã se sinucidã provocându-şi un accident de maşinã, pãrãsindu-şi apoi şi bãrbatul dupã ce îl prinde înşelând-o. în cele din urmã reuşeşte ce îşi propune, inhalând dioxid de carbon. Avea doar 30 de ani şi lasã în urmã doi copii.

John Kennedy Toole. Toatã opera lui Toole este postumã. Profesor la Universitatea din Tulane, încearcã sã-şi publice romanul, ” A Confederacy of Dunces” prin intermediul editurii Simon &Schuster. În ciuda promisiunii, subiectul manuscrisului nu este considerat suficient de interesant încât sã vadã lumina tiparului. Respingerea are un efect devastator asupra scriitorului, care se îngraşã vãzând cu ochii şi îşi pierde simţul umorului. Dupã o ceartã cu mama sa, întreprinde o cãlãtorie care culmineazã cu suicidul sãu. În Blioxi, Mississippi, leagã un furtun de ţeava de eşapament a maşinii şi îl trece prin fereastrã, asfixiindu-se. Mult timp dupã aceea, mama sa îl convinge pe romancierul Walker Percy sã citeascã”A Confederacy of Dunces”. Percy este plãcut impresionat de imensul potenţial al manuscrisului şi se foloseşte de relaţiile sale pentru a-l publica. Cartea, o capodoperã a comicului, câştigã Premiul Pulitzer pentru literaturã în 1981.

Edgar Allan Poe. Poe, geniul torturat al macabrului, trãieşte în viaţa sa dramã dupã dramã, incluzând moartea soiei sale în floarea vârstei. Recurge la droguri şi alcool, iar melancolia sa intensã, precum şi obsesia morţii se întrevãd destul de clar în opera sa de un romantism întunecat, în special în ” The Raven”, o baladã a iubirii pierdute care îi aduce succes naţional. Încearcã sã se sinucidã în 1848, când este gãsit într-o stare de inconştienţã într-o tavernã din Baltimore. Moare pe 7 octombrie 1849. Cauza morţii rãmâne şi astâzi un mister, avansându-se teorii din cele mai diverse, cum ar fi de pildã rabia.

Virginia Woolf. Cea mai cunoscutã carte a Virginiei Woolf este desigur ”Mrs. Dalloway”, un roman complex care se ocupã de teme precum instabilitatea mintalã, homosexualitatea, existenţa însãşi. Autoarea suferã mai multe cãderi nervoase, fiind internatã pentru scurt timp în 1904, dupã moartea tatãlui sãu. Mai târziu afirmã cã a fost abuzatã de fraţii ei vitregi, ceea ce în mod sigur a contribuit la agravarea stãrii sale psihologice. Cel de-al doilea rãzboi mondial îi amplificã durerea – Londra ei dragã este distrusã de germani. Pe 28 martie 1941 se îneacã în râul Ouse, umplându-şi buzunarele cu pietre. Coprul ei este gãsit abia dupã o lunã. Soţului îi lasã o scrisoare de adio emoţionantã.

Raymond Chandler.Chandler este pãrintele lui Philip Marlowe, detectivul perspicace şi dinamic interpretat de Humphrey Bogart în ”The Big Sleep”. Nu publicã nimic pânã la vârsta de 50 de ani. Era un om dependent de alcool, destul de irascibil, cu tendinţe depresive accentuate. Când soţia sa, cu 18 ani mai mare ca el, moare în 1954, intrã într-o crizã serioasã, încercând sã se sinucidã în 1955. Proza sa curajoasã, minimalistã, câştigã mult admiraţie postumã, adicã dupã 1959.

David Foster Wallace.Wallace se remarcã prin romanul ”Infinite Jest”, un magnum opus masiv, de aproape jumãtate de milion de cuvinte, incluzând detalii stufoase în notele de subsol. Profesorul universitar este adorat şi de studenţi, şi de cititori, datoritã modestiei şi empatiei deosebite de care dãdea dovadã. Nu elaboreazã o operã foarte accesibilã, dar percepţia sa acutã şi înţelegerea profundã au darul de a-I face pe cititori sã se simtã mai puţin singuri. Wallace însã suferã şi el de depresie toatã viaţa, tratabilã doar cu medicamente. Dupã ce resimte efectele secundare ale antidepresivelor, doreşte sã renunţe la droguri, dar depresia îi revine, iar în ciuda terapiei electroconvulsive, nu mai poate suporta durerea. Se spânzurã la 12 septembrie 2008. Fragmentele romanului la care lucra de ani buni sunt adunate într-un volum cu numele ”The Pale King”.

Ernest Hemingway.În spatele apariţiei rigide a autorului capodoperelor ”The Old Man and the Sea” şi ”For Whom the Bell Tolls” se ascund suferinţe psihologice acute. În retrospectivã, psihologii sunt de pãrere cã avea o tulburare bipolarã, cu schimbãri temperamentale bruşte şi episoade maniacale. Se poate sã fi avut şi leziuni cerebrale, din cauza conflictelor violente la care a luat parte. Cert este cã suferea de hemocromatozã, o boalã geneticã gravã care implicã depunerea excesivã de fier în organism şi efectele devastatoare ale acesteia. În anii 50 sãnãtatea sa se degradeazã rapid, iar în 1960 îşi pierde orice speranţã. Terapia electroconvulsivã eşueazã. Se împuşcã în 1961. Suicidul era destul de comun în familia lui Hemingway – tatãl sãu, sora sa Ursula, fratele sãu Leicester şi nepoata, Mariel.